Revista presa(rilor)
Mediafax anunta ca “Fosta soţie a lui Nicolae Popa a fost audiată de procurori“:
Fosta soţie a lui Nicolae Popa, condamnat în România pentru
prăbuşirea FNI, a fost audiată de procurorii Parchetului instanţei supreme în dosarul în care se fac cercetări privind modul în care fostul director al grupului Gelsor a fugit din România, pentru a se sustrage executării pedepsei.
Surse judiciare au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că fosta soţie a lui Nicolae Popa a fost audiată la Parchetul instanţei supreme într-un dosar în care anchetatorii cercetează felul în care fostul director de la Gelsor a plecat din România, precum şi modul în care acesta a fost finanţat în străinătate de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.
Agentia de stiri mai anunta ca “Emisiunea în care Romeo Dediu a fost rănit cu un cuţit, în atenţia CNA“, “Sport.ro HD şi National Geographic Channel HD au fost lansate pe UPC HD” si “Evenimentul zilei se relansează“. Intr-un nou format, mai mic si mai tabloid, dupa chipul
si asemanarea zilelor noastre fericite, de concordie universala, domnie a democratiei, egalitatii de sanse si informarii necenzurate a cititorilor asupra ultimelor barfe.
“Anul 2009 pe Internet: 126 mil. bloguri, 247 mld. mail-uri trimise zilnic si 81,8 mil. adrese .com“, anunta Daily Business.
Numarul de blog-uri la nivel global era, la finele anului trecut,
de 126 milioane, in timp ce numarul internautilor a ajuns la circa 1,75 miliarde, in crestere cu 18% fata de 2008.
Circa 420 milioane de utilizatori se aflau in Europa, al doilea continent dupa Asia care cumula 740 milioane de internauti. Datele sunt compilate de BlogPulse, o divizie de cercetare a companiei Nielsen, si de Internet World Stats.
webPR anunta ca “The Money Channel lanseaza emisiunea «agROreport»“:
Televiziunea de business The Money Channel lanseaza maine, 2 februarie, o emisiune dedicata domeniului agriculturii:
agROreport. Realizata in parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, emisiunea se va difuza in fiecare marti, incepand cu ora 15:15 si este prezentata de Cristina Faighel si Dan Suciu.
Saptamanal, timp de 45 de minute, “agROreport” va prezenta publicului cele mai relevante stiri din domeniu, studii de caz si reportaje pe subiecte de actualitate.
Doua stiri de la Tiberiu Lovin: “Publisherul de la Catavencu a demisionat” si “Tatulici va prelua conducerea staţiilor locale Realitatea TV“:
Ziaristul Mihai Tatulici va prelua conducerea statiilor locale ale
Realitatii tv de la 1 februarie, dupa discutiile care au avut loc vineri la nivelul staff-ului grupului Realitatea-Catavencu. Patronatul a decis ca el sa fie noul director general.
Tatulici il inlocuieste pe Constantin Druica, managerul Media Mall, care este posibil totusi sa ramana director executiv dupa aproape doi ani de cand a inceput sa dezvolte reteaua.
Money.ro informeaza ca “Compania condusă de Adrian Sârbu, CME, este gata să semneze cu NewsCorp. în Bulgaria“:
După ce a renunțat la operațiunile din Ucraina în luna ianuarie, CME e gata să semneze cu News Corp. pentru preluarea postului bTV, numărul 1 pe piața din televiziune din
Bulgaria, într-o tranzacție situată în jurul valorii de 500 mil. euro.
Foto 1 (din 1)”În Bulgaria, CME este pe poziția 7-8. Dacă ar cumpăra bTV (post deținut de conglomeratul miliardarului Rupert Murdoch – n.r.), care e lider de piață, ar face profit imediat”, a spus pentru săptămânalul de business MONEY EXPRESS un insider al pieței bulgare, care e de părere că deal-ul va avea loc.
Financiarul a discutat cu “Carmen Tanasie, Omnicom: „Piata media va fi de 320 mil. euro, in scadere cu 10%-15%”“:
Carmen Tanasie, CEO Omnicom Media Group Romania, vorbeste intr-un interviu acordat „Financiarul” despre problemele pietei media autohtone si planurile de viitor ale companiei.
Omnicom Group Inc. este cea mai importanta companie de marketing si comunicare din lume si ofera publicitate, media, marketing direct si promotional, servicii de PR si alte servicii comunicationale speciale pentru 5.000 de clienti din peste 100 de tari.










Este trist si nedrept ce li s-a intamplat colegilor de la ZIUA. Au aflat de pe bloguri ca ziarul si-a cerut insolventa in conditiile in care oamenii erau neplatiti de 3 luni. Au ramas sa-si recupereze eventual salariile de pe cartea de munca, ce echivaleaza cu retributia unui muncitor necalificat. Culmea, in lunile in care au ramas neplatiti au venit practic cu bani de acasa ca sa presteze pentru publicatie. Ideea este ca, odata cu declararea insolventei, drepturile de autor intra la masa credala pe ultimul loc. Deci, nici o sansa sa-i mai vada. E o bataie de joc pe care toata lumea o ignora. Poate in astfel de momente putina solidaritate de breasla ar merita sa fie zidita intre noi…
Din pacate, Margarita, exista tendinta sa stam si sa nu facem nimic, atunci cand li se intampla altora, apoi, cand se strange latul, sa ne mobilizam.
Atunci incepem sa facem apel la solidaritatea de breasla. Ea nu exista si nu va exista niciodata daca nu vom avea: sindicate puternice; organizatii profesionale puternice.
Primele ne apara pe Codul si Dreptul Muncii. Cele din urma, daca functioneaza si nu sunt fantose ca AZR, UZP sau SZR, ne apara pe Dreptul Civil, in baza Codului Civil.
Primele se refera la contractele individuale de munca. Cele din urma la drepturile de autor.