Republică sau monarhie? Aceasta este întrebarea!

Republică sau monarhie? Aceasta este întrebarea!

Zilele acestea, imediat după ce MS Regele Mihai I şi-a ţinut discursul în Parlamentul României şi mult înainte să se termine Zilele Regelui, pe 8 noiembrie, de Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavriil, au început noi evenimente care ne fac să credem că ne aflăm în faţa unui plan politic în curs de desfăşurare, din care treptat vedem tot mai multe elemente.

Amintim că am fost probabil primii ce am intuit încă de 26 iunie rolul de agent de PR al preşedintelui Băsescu în relaţia cu Casa Regală. Ridicând public o chestiune realmente inexistentă pe agenda politică publică – Regele Mihai I ar fi fost slugă la ruşi, Traian Băsescu a adus în prim-plan chestiunea monarhiei.

prgabriel

Ne-am gândit încă de atunci că sună complet nefiresc să ne imaginăm că, după ani grei în care a câştigat alegeri din victimizarea sa publică reuşită de ultramediatizarea sa negativă, Băsescu face acum el însuşi o astfel de greşeală în ceea ce-l priveşte pe Rege, victimizându-l.

Înainte de discursul regelui am mai scris un text, în care analizam, pornind de la aceste premise, ce ar putea urma. Ne-am înşelat: Majestatea Sa Regele a fost seniorial, dar nu a venit cu nimic de tip „împinge lucrurile înainte”, ci a făcut exact ce face de când a abdicat: s-a adresat rectiliniu, prestant, impunător, românilor, folosind cuvinte simple şi transmiţând un mesaj profund. Consecvenţă.

Nu vom insista asupra ipotezelor actuale, privind o eventuală revenire la monarhia constituţională, cu desemnarea de către Mihai I ca succesor dinastic la Tron a nepotului său de verişoară, Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, Charles de Windsor.

Ne interesează acum să dezvoltăm altă chestiune, care nu are legătură directă cu ultima găselniţă a mass-media române – „cestiunea Carol al III-lea”: cum e mai bine pentru România, cu monarhie constituţională sau cu republică? Aceasta urmărim în subsidiarul titlului nostru cu iz shakespearian.

Aşa cum am mai explicat, în România republica nu are tradiţie istorică şi nici legitimitate. Ea este rezultatul unui rapt istoric şi nu unui proces politic democratic. Pe de altă parte, sunt adversarul unui referendum în care românii să aleagă pentru sau împotriva monarhiei.

Ar fi o greşeală istorică (pentru că scopul său ar fi, în condiţiile actuale de necunoaştere a adevăratei istorii a României – după 20 de ani de lipsă de educaţie, precedaţi de alţi aproape 60 de intoxicare cu minciuni, a contextelor, a reglajelor fine ale evenimentelor istorice şi determinismului lor subtil) să legitimeze o republică strâmbă, putredă, nu să consolideze democraţia noastră încă debilă.

Prin ceva de acest gen au trecut italienii, renunţând la alternativa monarhiei constituţionale. Iată în ce criză identitară profundă se află acum. Cred că nu există stat european care să fi avut atâtea guverne ca instabila şi corupta republică italiană.

Exemplul italian ar trebui să ne îndrituiască să nu facem un astfel de pas greşit, crezând că românul se schimbă ca mancurtul în câteva luni şi alege prin referendum ca România să revină la monarhie.

În ultimul rând, dar nu şi în cel din urmă, mi se pare o nedreptate istorică revenirea la monarhie prin referendum. De ce să faci referendum pentru revenirea la monarhia constituţională? Poporul român a fost consultat prin referendum dacă e de acord sau nu cu abdicarea Regelui Mihai I? Nici vorbă!

Parlamentul României, exact cum a spus Traian Băsescu, trebuie să se transforme în adunare constituantă prin propria voinţă a membrilor săi şi să voteze adoptarea Constituţiei de la 1923.

Ulterior, dacă şi când vom avea un legislativ într-adevăr responsabil, legea fundamentală poate fi îmbunătăţită. Dar să nu ne imaginăm că vechea constituţie a Regatului României este aşa, o vechitură.

Din contră, aşa de la 1923 cum este aceasta, e mult mai bună şi mai modernă decât actuala noastră constituţie. Invit amatorii să o lectureze cu atenţie. Vor avea nişte surprize plăcute.

Şi totuşi, republică sau monarhie constituţională, ce e mai potrivit pentru români? Voi spune fără ezitare: nu numai pentru români, ci pentru oameni în general e mai potrivit sistemul monarhic de tip constituţional, pentru că e mai apropiat de natura intimă, paternalistă a individului.

Republicile care funcţionează satisfăcător în Europa de astăzi fiinţează în state cu o puternică umplere a formelor, adică a instituţiilor tipice democraţiei, cu fond, adică cu concreteţea efectivă a actului democratic.

Una dintre marile nereuşite ale Casei Regale de România, de la aducerea Principelui Carol, până la abdicarea Regelui Mihai I, a fost imposibilitatea acesteia de a ne scăpa de formele fără fond ce caracterizează evoluţia, dezvoltarea României.

În anul 1866, am ales ca şef al statului un principe străin, pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, exact pentru a moderniza solid şi sănătos România. Primele semne ale neputinţei sistemice au apărut odată cu criza Regenţei şi s-au vădit dramatic, pe coordonate politice, după moartea lui I.I.C. Brătianu şi venirea la putere a ţărăniştilor, culminând cu dictatura regală a lui Carol al II-lea.

Nereuşind să umple cu fond formele, sistemul monarhic constituţional românesc a mizat (şi a reuşit) să tragă înainte România, în evoluţia sa fabuloasă din perioada interbelică, folosindu-se de puternicul instinct paternalist al românilor.

Edificarea României Mari, în timpul lui Carol I şi a lui Ferdinand I Întregitorul, se datorează mai curând jocului diplomatic subtil şi activităţii prodigioase a serviciilor secrete, decât exploziei democraţiei participative, aşa cum o înţelegem noi astăzi.

Decalajele dramatice nu au fost surmontate decât cel mult parţial: sat – oraş, țăranul extrem de sărac și oprimat de capitaluri – funcționarea excelentă a burselor agricole, dezvoltarea Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului – înapoierea Ţărilor Române, Dobrogei şi a Basarabiei.

Iar ce a fost surmontat s-a împlinit mai curând prin ucaz de la „Vodă”, apoi pe ierarhie, în jos, spre prim-ministru şi membrii Guvernului, decât printr-o asumare conştientă a reformării statului român de către toată naţiunea civilizată şi educată. Excelentul sistem de învăţământ a creat valori, repere, oameni educaţi, a avut mari dascăli, dar a pătruns doar parţial în mediul rural.

Au fost politicienii României interbelice corupţi ca şi acum? O-ho-ho! Şi încă cum… Să ne aducem aminte de îngrozitoare scandaluri, ca Afacerea Skoda sau Afacerea Marmorosch Blank, faţă de care căderea Băncii Dacia Felix, ori falimentele BANCOREX sau CreditBank sunt copilării. Ce a împins atunci înainte România, chiar şi în anii de îngrozitoare criză politică din deceniul trei, când a apărut în prim-plan Garda de Fier sau mişcarea lui AC Cuza?

Faptul că în faţa monarhului toţi se plecau şi dădeau ascultare voinţei acestuia. De ce anume are nevoie astăzi România? De un monarh care să-i cheme la ordine pe aceşti politicieni iresponsabili, pentru că altfel, în anii care urmează, noi, ca naţiune şi ca stat, vom avea mari probleme de supravieţuire. Subliniez: ca neam şi ca ţară. S-au mai văzut cazuri.

Cel mai interesant lucru legat de această „extensie” dinastică, reprezentată de eventuala succesiune la Tron a lui Charles, pe post de Carol al III-lea, este că astfel s-ar primeni aceeaşi casă regală cu un tip forte pe plan mondial. Nu cred că este puţin lucru ca regele tău să fie tatăl regelui Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Misiunea acestui monarh ar trebui să fie, considerăm noi, refacerea decalajului care continuă şi în prezent să se menţină între formele democraţiei şi fondul acesteia, adică aplicarea efectivă a principiilor enunţate legal.

Astfel, rostul monarhiei constituţionale s-ar vădi şi aceasta, ca formă de guvernare, s-ar dovedi a fi ceea ce astăzi susţinem teoretic că reprezintă pentru România: un motor pentru progres.

3 comments

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu este publicata. Campurile necesare sunt marcate cu *

Anuleaza

3 Comments

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai