home POLITICA Putin pur şi simplu nu înţelege politica americană

Putin pur şi simplu nu înţelege politica americană

Share

Din ciclul “Să înţelegem cine este Putin, ca să înţelegem de ce face ce face”, vă prezentăm o analiză a lui Leonid Berşiţki, publicată joi în Salt Lake Tribune.

===

Președintele Vladimir Putin se uită la campania electorală din Statele Unite cu un amestec de ironie, dezgust și înțelegere imperfectă. Aşa cum preşedinţii americani și senatorii nu sunt bine versaţi în politica rusă, nici Putin nu este un expert în arene străine. El priveşte actualul spectacol politic din SUA la fel ca și orice alt tip obișnuit – chiar dacă rezultatul alegerilor este extrem de important pentru el.

Într-un interviu pentru Bloomberg, luat de redactorul-şef John Micklethwait, Putin batjocoreşte neînțelegător procesul electoral din SUA. Întrebat dacă Rusia a avut de-a face cu recentele azacuri informatice de la Comitetului Național Democrat și cu publicarea ulterioară a email-urilor furate pe WikiLeaks, Putin a adăugat următoarele, la așteptata negare a faptului că ar fi implicat:

Sincer, nu mi-am putut imagina că informațiile de acest tip ar putea fi de interes pentru publicul american – se pare că personalul de campanie al unuia dintre candidați, în acest caz doamna Clinton, a lucrat pentru ea, nu pentru toți candidații Partidului Democrat în egală măsură.

Nici măcar nu mi-a trecut prin cap că acest lucru ar putea fi de interes pentru oricine. Deci, chiar și din acest punct de vedere, nu am fi ajuns la acele informaţii în mod oficial.

Pentru aceasta, înțelegeţi, cineva ar trebui să aibă un simt pentru aroma și particularitățile politicii interne americane. Mă îndoiesc că chiar și experții noștri de la Ministerul de Externe au asta.

Atacul informatic de la DNC (Comitetul Naţional Democrat) a arătat desigur că mașinile de partid, nu doar campania lui Hillary Clinton, a lucrat numai pentru Clinton, în detrimentul lui Bernie Sanders. Dar a spune că nu a fost “în interesul tuturor candidaţilor” denotă o ignoranță profundă a politicii SUA.

Nu ar fi prima afișare a analfabetismului politic lui Putin. Într-un interviu acordat în luna ianuarie tabloidului german Bild, Putin i-a întrebat pe jurnaliști:

Știți, au existat două cazuri în istoria americană, când președintele a fost votat cu o majoritate de un colegiu electoral, în ciuda obținerii unei minorităţi din votul popular?

Au existat de fapt patru astfel de cazuri, aşa cum presa rusă s-a grăbit să sublinieze, dar Putin, evident, nu a citit reacţiile, pentru că la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, în luna iunie, a vorbit din nou tot despre două cazuri.

Critica lui Putin din interviul Bloomberg, privind o campanie negativă în alegerile din SUA – “Ei se atacă reciproc și, în unele cazuri, nu aş dori să le urmez exemplul” – este la fel de superficială ca și celebra bătaie de joc a lui Hillary Clinton, asupra revenirii lui Putin la președinție, după patru ani ca prim-ministru, ca o dovadă a unui deficit de democrație din Rusia.

Pentru experții politici din SUA, desigur, să fii critic la adresa unui rival politic este doar un instrument printre zecile. Și pentru observatorii din Rusia, transferul puterii de la Putin la Dmitri Medvedev, în anul 2008 și din nou în 2012, nu este posibil să fi fost cu adevărat democratic, dar a fost încă un test important și de succes pentru o țară care nu a văzut o tranziție de putere democratică de la întronarea ţarului Nicolae al II-lea.

Afirmaţia lui Putin, conform căreia nu este la curent cu mașinațiunile de la Washington, poate fi un truc de vechi ofițer de informații, menit să demonstreze publicului că nu are nimic de-a face cu atacul informatic de la DNC și că totul s-ar fi întâmplat în interiorul sistemului politic american.

Putin este cunoscut în a folosi astfel de tactici, atunci când vede în cineva un adversar. A fi prins mai târziu înseamnă pentru el mai puțin, aşa cum reprezintă şi pentru Donald Trump: Momentul contează mai mult decât orice ulterior.

Admiterea, cu toate acestea, poate spune ceva despre Putin însuşi și despre politica rusă faţă de Occident. Putin poate foarte bine să vrea să spună, în interviul acordat Bloomberg la Vladivostok, şi că nu-l interesează de fapt cine câştigă alegerile din SUA, atâta timp cât următorul președinte este dispus să lucreze cu Rusia.

Ar fi realist să nu aștepte generozitate de la Clinton, în mod deschis ostilă faţă de el, sau de la Trump, care pare îndrăgostit de improvizație. Putin în mod clar nu crede că retorica de campanie valoarează prea mult. Pentru el, acestea sunt numai atacuri reciproce indecente mai degrabă decât declarații politice.

Deci, de ce ar vrea Putin să înveţe mai multe despre campania SUA decât un tip obișnuit, care citește uneori știri și nu le înțelege întotdeauna? Va trebui să lucreze cu orice rezultat produce campania, iar el nu poate dicta rezultatul, indiferent ce spune campania lui Hillary Clinton despre atacul informatic de la DNC, că este o amenințare la adresa democrației în SUA.

Fedor Lukyuanov, unul dintre comentatorii mai pătrunzători ai politicii externe a Rusiei, l-a descris recent pe Putin ca un fatalist, care “porneşte de la convingerea că altcineva conduce spectacolul – Dumnezeu, de exemplu – și noi suntem doar nişte muritori mărunţi şi ceea ce putem face este să fim rapizi, precişi și eficienţi cu privire la utilizarea oportunităților care ni se deschid pentru noi”.

Aceasta s-ar potrivi cu relativa lipsă de interes a lui Putin și de cunoștințe despre procesul electoral din SUA. O să caute deschideri o dată ce este clar cine a câștigat. Dar când o face înțelegerea sa de detaliu va trebui să se îmbunătățească.

Citeşte şi
Întâlnirile de lucru ale Viorică Dăncilă continuă să fie prezentate fără sonor. Poate ca să
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că declarațiile ministrului interimar al Justiției, Ana Birchall, conduc
Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, a declarat că procurorul general american, William Barr, a
Adrian Moraru, expert în politici publice, atrage atenţia sâmbătă noapte că au început deja să
Jurnalistul Liviu Avram ştie la ce se gândeşte acum Liviu Dragnea. Dincolo de ceea ce
Liviu Dragnea dorea să meargă în Statele Unite şi să participe la "Mic dejun cu
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, afirmă, în mesajul adresat în numele Guvernului SUA
Consens SUA - UE pentru un guvern fără Dragnea și Tăriceanu. Ore și zile încinse
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, s-a declarat îngrijorat de modul în care se desfășoară
Putin consideră că are dreptul să decidă soarta ţărilor vecine şi a altor popoare, fie
Share