Prinţul Nicolae: Regele nu ştia că am fost nevoit să plec din România

Share

Prinţul Nicolae a dat publicităţii un comunicat de presă, în care face noi dezvăluiri despre detaliile scoaterii sale din linia de succesiune la Tron. El susţine că în jurul său se ţes intrigi şi a fost tratat ambiguu şi agresiv.

Duda Turnătorul. Dosarul colaborării cu Securitatea Comunistă

Nicolae spune că, în anii trecuţi de la scoaterea sa din linia succesorală, Casa Regală, dominată de Duda şi Margareta, au făcut tot posibilul să-l îndepărteze. În acest timp, Regele ar fi fost probabil dezinformat constant.

Mai jos, comunicatul integral. Intertitlurile cu roşu aparţin redacţiei Starea Presei.

Londra 18 Noiembrie 2017
COMUNICAT DE PRESA

Urmăresc de două săptamăni cu uimire, dar cu tristeţe, declaraţiile şi informaţiile date presei de către persoane care au mai multă sau mai puţină legătură cu ceea ce înseamnă în prezent Casa Regală a Romănie.

Cele scrise mai jos sunt detalii încă neştiute pe care am ales să le păstrez cu mine din respect penlru bunicul meu şi pentru condiţia precară de sănătate în care s-a aflat în ultima vreme. Acurn, tot din respect pentru bunicul meu, Regele Mihai, trebuie să le fac cunoscute.

Prinţul Nicolae: Margareta şi Duda lezează imaginea bunicului meu

Majoritatea informaţiilor lansate către presă în ultima vreme de aceste persoane au ajuns să lezeze nedrept şi crud imaginea bunicului meu şi ceea ce reprezintă el pentru istoria aceslui popor.

Oamenii au dreptul să fie informaţi, să traga propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă, pornind de la starea de sănălate a Regelui.

1. Declaraţia mea din august 2015, refentoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scnsă de mine. Am fost obligal să o accept. am refuzat să o semnez şi pănă la acest rnoment este nesemnată.

Prinţul Nicolae: Nu a existat nici o neînţelegere de plecare a mea definitivă din România

2. Nu a existat vreodată nici vreo înţelegere, nici vreun acord semnat refentor la plecarea mea definitivă din Romănia şi condiţia de a nu mă mai întoarce. Nu aş fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel. Am revenit în România în noiembrie 2015 pentru a rezolva situaţia refentoare la presupusul meu copil.

Din cauza lipsei constante de cooperare din partea mamei presupusului meu copil, situaţia aceasta a rămas încă neclarificată. Până în acest moment, nu există nici o dovadă medicală care să susţină acuzele mamei. Prin urmare, orice acuzaţie care mi s-ar aduce în legătură cu acest subiect este nefondată.

Prinţul Nicolae: Mi-au dat bani ca să tac

3. Modestul sprijin financiar oferit de către Casa Regală din care locmai fusesem exclus, mi-a fost oferit pentru a mă putea descurca câteva luni, în situaţia în care eram nevoit să-mi readun viaţa într-o altă ţară, cu alte coordonate. Din păcate, realizez acum că mi se oferiseră acei bani din cu totul alt mobv: nu erau un ajutor de vreun fel, ci pentru exilul, tăcerea şi îndepărtarea mea

4. După îndepărtarea mea din Casa Regală, singura dată când am mai avut acces la bunicul meu a fost la Aubonne. în 2015. cu ocazia zilei de naştere a bunicii mele. Am vorbit despre pasiunile noastre comune.

M-a întrebat la un moment dat cum îmi este în Romănia, ce proiecte mai am acolo. În acel moment, am înţeles că Regele nici măcar nu ştia că fusesem nevoit să părăsesc ţara. Menţionez că aceasta a fost o discuţie privată între mine şi bunicul meu, aşadar absolut nimeni în afară de noi doi nu are cum să pretindă că ar şti ce arn discutat atunci. S-a avut grijă să fie şi ultima.

Prinţul Nicolae: Nu l-am recunoscut pe bunicul meu în scrisoarea scrisă la calculator

5. După ce am informat-o pe mătuşa mea Margareta că am ajuns Ia Bucureşti pentru a rezolva o serie de probleme personale, inclusiv situaţia presupusului copil, invitând-o cu prietenie să ne vedern, am primit în schimb un e-mail foarte neplăcut, în care eram acuzat că nesocotesc o aşa-zisă dorinţă a Regelui.

Drept urmare, Casa Regală a considerat de cuviinţă să sisteze acel modest ajutor financlar la care am făcut referire mai sus. Ultenor, am primit scnsoare de la Rege, redactată pe calculator, în răndurile căreia nu l-am recunoscut deloc pe bunicul meu: mi se comunica rece că îmi este interzis ca de la acel moment înainte să trăiesc sau să muncesc în România.

Cunoscându-l bine şi petrecănd lângă el atâţia ani, am convingerea că bunicul meu, Regele Mihai, el însuşi un exilat, nu mi-ar fi cerut să părăsesc defiritiv România. Dacă ar fi avut să îmi spună ceva, mi-ar fi spus-o direct, aşa cum a făcut-o de fiecare dată. Dacă ar fi vrut să ceară ceva de la mine, ar fi făcut tot posibilul să fie el cel care îmi cere şi în nici un caz un intemediar. Niciodată relaţia noastră nu a avut nevoie de intermediari.

Prinţul Nicolae: Jocurile de culise au început să iasă la lumină

6. Din 2015 şi până în anul 2017, nu am avut nici un fel de angajamente sau apariţii publice. Chiar dacă lucrurile n-ar fi stat aşa, nu pot înţelege cum şi de către care autoritate, alta decât una venind din apele tulburi ale istoriei, se poate interzice unei persoane să apară în public.

Probabil, gândul apariţiei mele în public ar ft deschis ochli oamenilor asupra unor jocun de culise care trebuiau să rămână secrete. Iatâ câ, de câteva săptămâni încoace, au început să iasă la lumină.

Prinţul Nicolae: Sunt preferate incertitudinea, ambiguitatea şi agresivitatea

7. În Elveţia, medicilor nu li se permite să dezvăluie în mod public dosarele medicale. Familia pacientului însă poate. Cu atât mai mult, dacă ar dori să clarifice speculaţiile despre starea de sănătate a bunicului meu şi dacă el a avut sau nu vreo irnplicare în îndepărtarea rnea de lângă familie şi din Casa Regală.

Dar probabil că tocmai din această cauză sunt preferate, în locul unei informări corecte, cu dovezi palpabile, doar incertitudinea, amblguitatea şi agresivitatea.

8. Numele meu este Nicholas de Roumanie Medforth-Mills. Consider că este o dovadă de etichetă, de respect, faţă de propriul statut, acela de Casă Regală (sau de reprezentant al Casei Regale), să i te adresezi unei persoane într-un comunical oficial, folosindu-i corect numele întreg, fârâ omisiuni maliţioase.

prinţul nicolae

Share