Prinţul Nicolae nu a agresat pe nimeni la Aubonne

Share

Prinţul Nicolae nu a agresat pe nimeni, în urmă cu câteva zile, la Aubonne. Cele două persoane aşa-zis agresate nu au depus plângere penală contra acestuia. Radu Duda şi Margareta sunt singuri.

În urmă cu trei zile, pe 8 noiembrie, Casa Regală a făcut o plângere penală la poliţia elveţiană. Radu Duda şi Principesa Margareta au acuzat forţarea intrării în locuinţa unde se află Regele Mihai.

Prinţul Nicolae are o singură plângere penală, depusă de Casa Regală

A rămas numai plângerea depusă de Casa Regală pentru violare de domiciliu. Celelalte persoane aparent implicate n-au depus nici o plângere penală împotriva lui. De fapt, Casa Regală nu putea depune plângere penală în numele infirmierelor, deoarece numai persoană vătămată poate depune asemenea plângere.

, a declarat avocatul Radu Enache.

Prinţul Nicolae a fost împins şi a căzut peste două persoane

Surse apropiate de cercurile regaliste au declarat pentru Starea Presei că ucrurile s-au petrecut altfel decât relatează Casa Regală. Astfel, prinţul Nicolae nu a forţat nici o uşă. A intrat în casa în care, într-un apartament, este ţinut MS Regele Mihai.

A urcat scările până la uşa acestui apartament. Scările sunt înguste, ca la casele vechi. A încercat să deschidă uşa. De dincolo de ea, cineva a pus contră. A împins din nou uşa, încercând să o deschidă. Cineva a împins puternic uşa.

Prinţul s-a dezechilibrat şi a căzut de-a-ndărătelea, pe trepte, cu spatele. Din spate urcau treptele infirmiera şi dictoriţa Casei Regale. Aceasta se uita în telefonul mobil. Nu l-a văzut dezechilibrându-se pe prinţul Nicolae, care a căzut peste ele.

Cele două femei nu au depus plângere penală

Cele două femei, o infirmieră şi doctoriţa, nu au dorit să depună plângere penală, din motive lesne de înţeles. Restul este deformarea realităţii de către Casa Regală. Aceasta a depus o plângere penală la poliţie.

Prinţul Nicolae a sugeerat poliţiştilor chemaţi să meargă să discute la secţia de poliţie, după ce fac constatarea. Faptul că ulterior discuţiei cu poliţiştii Nicolae a fost lăsat să plece înapoi, la Londra, dovedeşte că poliţiştii au descoperit că lucrurile reclamate de Casa Regală nu se confirmă.

Dacă ar fi fost urme de violenţă (uşi forţate, persoane violentate, vânătăi, lovituri, răni, sânge etc.), lui Nicolae nu i s-ar fi permis să părăsească nici Aubonne, nici  Elveţia. Eventual, ar fi fost reţinut sau pus în domiciliu forţat.

Implicit, cele petrecute dovedesc că Regele Mihai trăieşte

Elveţia nu este stat UE. Poliţia elveţiană este foarte dură. Legile se aplică strict, fără ezitare. O anchetă în curs asupra evenimentelor are loc. Dar faptul că poliţia a intrat, a anchetat incidentul şi nu a operat eventuale arestări arată şi altceva.

Regele Mihai trăieşte. Dacă ar fi murit şi Casa Regală ar fi tăinuit decesul acestuia, cu această ocazie, poliţia elveţiană ar fi aflat aceasta, în cursul anchetării la faţa locului, prelevării de probe, efectuării de poze etc.

Mai mult, ulterior acestor evenimente, fără nici o explicaţie logică, s-a aflat public că starea Regelui s-ar fi ameliorat. Este clar că ceva nu se leagă în toată această poveste sordidă.

Inabilitate. Necunoaşterea mass-media române

j

Am încorporat interviul dat de prinţul Nicolae postului Antena 3. Totul este în regulă, cu ecepţia faptului că jurnalistul îl tutuie pe Nicolae, ceea ce este de nepermis. Aceeaşi greşeală se constată şi în interviul realiuzat de Cătălin Radu Tănase, pentru Pro TV.

Nu aceasta este problema cea mai mare. Trustul Intact face eforturi de mai mulţi ani să promoveze cu ipocrizie monarhia, Casa Regală, regalitatea. Ai spune că este un act târziu de reparaţie. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.

PSDragnea scarpină pe spate Casa Regală a lui Duda şi Margareta

Ele ar putea fi parte dintr-o conspiraţie pentru controlarea oricărei succesiuni monarhice are loc în familia regală română. Astfel ca, la o eventuală revenire la monarhia constituţională, familia regală să fie “ciupită” de virusul lui Dan Voiculescu, cu onoruri şi favoruri posibil oneroase.

Faptul că Trustul Intact se prelinge pe lângă ambele tabere din familia regală dovedeşte că lucrurile nu sunt deloc ş de clare. Nici succesiunea dinastică, nici celelate chestiuni asociate.Este posibil ca astfel să se şi explice nervizitatea custodelui Coroanei.

Şi disperarea de a recurge la o asemenea plângere penală, care epune public cele mai urâte lucruri din Casa Regală, ce ar trebui să rămâne ascunse bine, după pereţi groşi, antifonaţi.

Share