Prietenilor mei de dreapta, care sînt de stînga

Share

~Alexandru Hâncu~

Am şi eu, ca orice om, problemele mele cu prietenii. De pildă, cînd ne certăm de la politică. Surprinzător, cel mai simplu e cu prietenii de stînga. Durează foarte puţin.

Anchetatorul Monden

În fond, cît timp poţi să te cerţi de unul singur? Dacă monologul ţine mai mult de trei minute, dau să plec. Sigur, sînt acuzat că refuz dialogul. Dialogul cu ideea fixă, adică.

Le reamintesc, atunci, că tot ce încearcă să-mi vîndă, toată social-democraţia, provine din “Manifestul Partidului Comunist”, Karl Marx şi Friedrich Engels, 1848. În plus, e relativ normal să fii de stînga la tinereţe, pînă te coci la minte, dar să rămîi necopt nu e vreo izbîndă.

Şi Reagan a fost întîi de stînga, a vrut să facă bine la tot poporul. După ce-a devenit de dreapta, a reuşit. Thatcher n-a fost niciodată de stînga, ea a fost lucidă încă din copilărie. Acestea fiind zise, le propun amicilor să schimbăm subiectul. Fiind oameni de stînga, le e foarte greu.

Dar, fiindcă sîntem prieteni, reuşim. Cînd, peste o vreme, ajung să mă întrebe dacă pot să le împrumut “Drumul către servitute”, e semn că au intrat în convalescenţă. Şi le recomand să-şi cumpere lucrarea.

Nu proprietatea comună, ci proprietatea privată e soluţia, chiar şi la cărţi. E bine să ai în bibliotecă şi o carte de dreapta. A ta, gen. Apoi, ca oameni de stînga, Keynesieni, nu trebuie să uite cît de importantă e stimularea consumului, inclusiv de cărţi, pentru sănătatea economiei.

Sigur, ajută să şi produci ceva, nu doar să consumi pe datorie, deci pe banii altora, eventual din generaţiile viitoare. Să nu divagăm, însă… citeste tot pe Taxescu

Share