Postarea pe opinie disociată. Credo

Share

motto: “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte!”

Ultimii doi ani de online au provocat schimbări dramatice în Internetul românesc. Opiniile celor ce citesc presă pe Internet, prin intermediul reţelelor sociale, s-au radicalizat dramatic şi intoleranţa a devenit nota obişnuită, cotidiană, întâlnită aproape peste tot, cu excepţia unei minorităţi.

Totul s-a schimbat, cu siguranţă, începând de anul trecut. Există români care nu mai pot trece, de atunci până în prezent, peste ceea ce ei consideră a fi fost o lovitură de stat dată de USL.

Cei care spun, în primul rând din presă: da, dar mai şi trebuie ca Justiţia să se pronunţe, sunt catalogaţi, poate eronat, ca fiind slugile lui Voiculescu etc.. Jurnaliştii care-şi asumă şi afirmă că a fost lovitură de stat pe riscul lor devin brusc favoriţii acestui public, care îi transformă în eroi, idoli, vectori de opinie.

Noi am afirmat în mod repetat pe acest website că anul trecut a avut loc o lovitură de stat. Deontologic, este o afirmaţie pe care un jurnalist sau un organ de presă şi-o asumă, iar alt jurnalist şi alt organ de presă nu.

Ambele poziţii sunt pe deplin justificate, uman şi juridic, iar vectorii respectivi pot fi respectaţi, indiferent dacă eşti de acord sau nu cu o poziţie sau alta. Atitudinea calmă, intelectuală, echilibrată din partea publicului a devenit un fenomen demn de admirat, dar întâlnit cu mai multă greutate.

Există o familie întreagă de astfel de subiecte. Independenţa – dependenţa Justiţiei de factorul politic, integritatea – corupţia magistraţilor, nevinovăţia – vinovăţia unor inculpaţi, urmăriţi sau viitori posibili urmăriţi penali, ca Relu Fenechiu, Varujan Vosganian, Adriean Videanu sau Liviu Dragnea, ori poate cupla Sorin Alexandrescu – Dan Voiculescu ş.a.m.d. sunt câteva astfel de subiecte, pe care, dacă te manifeşti obiectiv, preponderent info, prudent, fără să strigi “la puşcărie cu Felix Moranul”, de exemplu, eşti considerat omul acestuia.

Din această familie de subiecte a concrescut şi s-a dezvoltat o altă familie de subiecte şi mai delicate de dezbatere publică. Nu toată lumea este de acord, de pildă, cu faptul că prezenţa Eleninei Nicuţ în fruntea PMP Bucureşti este o eroare.

Unii adepţi ai dreptei cred sincer că Regele Mihai a fost slugă la ruşi, cum a afirmat acum doi ani Traian Băsescu, alţii nu sunt de acord deloc cu aceasta. Noi am formulat un punct de vedere, legat de istoria României nealterată de istoriografia comunistă: Băsescu a greşit dramatic.

Exemplele pot continua. Vineri am postat două comentarii. Unul referitor la cazul Roşia Montană, altul despre chestiunea câinilor maidanezi.

În primul articol, am preferat să lăsăm deoparte opiniile personale, exprimate cu alte ocazii (ecologia unui stat nu e negociabilă pe nici o sumă de bani) şi să explicăm implicaţiile politice, din punctul nostru de vedere.

În al doilea, am detaliat implicaţiile politice ale cazului băieţelului din Tei, Ionuţ, exprimând un punct de vedere subiectiv, personal, asupra câinelui, pe care continuăm să-l considerăm un mare prieten al omului, care nu trebuie să fie – dacă vorbim despre populaţia canină vagabondă din Capitală, spre exemplu, care există tot din vina noastră – victima unei hecatombe în masă.

Prin magnetizare, majoritatea membrilor comunităţilor de pe Internet au devenit radicali, intoleranţi. Din clipa în care un grup de membri ai unei comunităţi de pe Facebook a ajuns la concluzia că USL (ca să revenim la exemplul de la care am pornit) a dat o lovitură de stat, liderii acestei formaţiuni politice sunt consideraţi de aceşti oameni nişte infractori. Cine nu are aceeaşi poziţie în comentariile sale de pe Internet poate fi considerat de către aceşti oameni (revoltaţi pe drept, desigur) companionul unor infractori.

La fel, cine apără azi câinii maidanezi din Bucureşti azi este considerat de către aceia ce sunt revoltaţi de moartea lui Ionuţ apărătorul unor bestii cu colţii mânjiţi cu sânge de copil nevinovat, un vampir canin ce trebuie căsăpit, dimpreună cu toţi cosângenii săi.

Ne-am găsit o nouă ţintă, ca să ne defulăm ura noastră instinctivă pe nenorocirile acestei lumi contemporane. Un ţel fals pe care ne descărcăm tot veninul acumulat: câinii maidanezi. O mare eroare.

Aceasta este lumea în care ne aflăm astăzi şi vom continua să ne păstrăm dreptul ca uneori să afirmăm anumite lucruri şi alteori să fim obiectivi şi reţinuţi. Este şi deontologic aşa, dar şi cât se poate de moral.

Share