home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Victor Ponta, unde îţi este orteza? (revista presei)

Victor Ponta, unde îţi este orteza? (revista presei)

Share

Ponta, unde e orteza (revista presei)

Victor Ponta a revenit în ţară tot pe şest, aşa cum plecase în urmă cu nouă ne-e-silă-să-ne-mai-amintim-câte zile, informează Adevărul. Ciudăţenia este: ok, a venit cu maşina de la Guvern, s-a dat jos din ea, l-au pupat ăia acolo, a plecat iar cu ea, dar până să-l ia maşina de unde a venit?

Direct din Turcia? Pe unde a intrat în ţară? La ce oră? Câte maşini de escortă a avut? Una, două sau trei? De ce are barbă? Purta orteza? Procurorii pot cere o expertiză medicală, pentru a se vedea ce fel de intervenţie chirurgicală a suferit premierul? Alo, jurnaliştii de investigaţie, aflăm şi noi ceva?

Ia uitaţi-vă la genunchiul stâng al gobjetului (Ponta e singurul cu pantaloni scurţi). Trecând peste poanta cu faţa schimbată, care e şăgalnică, vedeţi mare deranj? Omul poartă orteză? E înclinat cât de puţin? Lipsesc cârjele? Lipsesc. “Mama ei de nemernicie românească!” – vorba lui Nichita Stănescu.

Guvernul a majorat salariile preşedintelui şi demnitarilor, anunţă Gândul. Asta chiar e de porc. Sunt de acord că salariile acestor oameni trebuiau mărite, pentru că erau jenant de mici, dar acum?

Acum trebuie făcută curăţenie, apoi un legislativ curat şi un executiv format din oameni pe care să-i bănuim măcar că sunt integri puteau să facă asta.

Aşa, pot să mă gândesc chiar că, într-un fel, Sistemul Ticăloşit i-a legiferat lui Klaus Iohannis primirea unui soi de mită. Nu pentru asta a fost ales, s-a comportat ca o ştiucă. Ştiţi ce e ştiuca? Răpitorul apelor curgătoare. Atacă şi vidra, are dinţi puternici, e lacomă, rapace.

EvZ scrie despre aşa-numita operaţiune “Primenirea Parlamentului”. Peste un milion şi jumătate de electori ar fi rămas fără reprezentanţi în Legislativ.

Noi credem că nu există nici o operaţiune (ca şi cum ar fi coordonată de undeva, tenebros, cu premeditare). Este o acţiune organică naturală, firească, pentru că acolo sunt rădăcinile corupţiei. Şi nu numai… vom vedea…

Mirela Raluca Stoinel e fosta şefă a femeilor pesediste din Orşova. Ea, spune România liberă, i-ar fi suflat prin telefon ce să scrie fetei lui Duicu şi e fosta directoare de la Liceul “Traian Lalescu” din Orşova.

Inutil să vă spunem ce liceu prestant era o dată acesta şi vedem cine l-a condus, aşa că poate că ne mai şi apucă scârba. Învăţământul e politizat şi copii baronilor sunt favorizaţi.

Cătălin Tache de la Naţional susţine că SRI va prelua Doi ş’un sfert – numit acum DIPI – serviciul de informaţii al Ministerului de Interne. În principiu, este o măsură bună.

Dacă se va concretiza, fosta Direcţie a cincea a Securităţii comuniste, devenită unealta murdară a intereselor private mafiote după 1990, va fi acum sub control. Numai să nu ia ea sub control SRI!

2,8 miliarde de lei – atât a tras Executivul din supraacciza la combustibil. ZF notează că banii aceştia au adus 0 kilometri de autostradă. A avut dreptate Băsescu? A avut.

Conturile LukOIL au fost poprite pentru un prejudiciu de două miliarde de euro, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, conform Curierului naţional.

Spun de cel puţin trei ani că creşterea economică drăcească a Chinei este nesustenabilă şi singurul fundament pe care se bazează este o forţă de muncă pauperă pe care se bazează.

Bursa informează că Bursa din China (indicele Shanghai Composite) a scăzut dramatic. Ce urmează? Bufnitura va lovi tot mapamondul, fără discuţie. Lăsaţi Grecia, elenii sunt o dulce poezie, şocul vine din China.

Citeşte şi
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de
Andrei Gheorghe, jurnalist de radio şi televiziune, actor, activist civic, a încetat din viaţă. Nu
De-a lungul timpului, Ion Cristoiu a făcut un număr incredibil de volte. Dacă le urmăreşti,
Organizaţia Amnesty International consideră că arestarea disidentului rus Aleksey Navalny reprezintă „suprimarea societății civile” din
Asociaţia Difuzorilor de Presă din Bucureşti anunţă că azi aceştia sunt în grevă generală. Ei vor
Guvernul mexican spionează jurnaliştii şi activiştii folosind un program informatic vândut doar SUA. Afirmațiile jurnaliştilor
Vodafone nu mai vrea să îţi facă reclamă pe mass-media instigatoare de ură, cu ştiri
FAIR MediaSind adresează o scrisoare deschisă premierului Sorin Grindeanu. Ea este intitulată "Nu distrugeţi sectorul
Share