Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica (1)

Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica (1)

In numarul precedent al publicatiei “Romania, Libera in Viitor, am propus (si mi-a fost aprobat spre publicare) un text referitor la polemica iscata in jurul prezentei cantaretei disco-pop Madonna la Bucuresti.

In timpul concertului sau, Madonna a spus ca nu crede “in discriminare, ci in drepturi egale si in libertate pentru toti”.

Ca si mine: nici eu nu cred in discriminare, ci in drepturi egale si in libertate pentru toti.

Rezultatul a fost ca, timp de un minut, populatia eteroclita de pe Platoul Izvor a huiduit-o. Apoi, imediat, aparent paradoxal, Trio Kolpakov, o trupa de tigani rusi cu care se afla Madonna in turneu, a inceput sa cante si a fost primit cu entuziasm.

As vrea intai sa explic urmatorul fapt: in conceptia mea, Madonna ventileaza singura pe un subiect care nu o priveste si pe care ar face mai bine sa il lase spre tratare celor care chiar inteleg ceva din ceea ce spun, atunci cand vorbesc.

Este o intoxicare a opiniei publice faptul ca o fosta actrita porno (episod sters din biografia ei oficiala), pe numele Madonna Luiza Ciccone, cu o voce banala fata de care Nico sau Andra sunt fenomene ale naturii, careia i s-a montat in spate o cohorta intreaga de insi, angajati sa dea cu sunet, lumina si balet in spectatori, ca sa estompeze stangacia si limitele ei, acum da lectii de toleranta interetnica.

Nu este numai cazul ei. Cred ca am mai vazut-o si pe Maria din Carei strigand prin niste concerte “Pace!” si facand semne, cu exact acele doua degete, in V.

E foarte la moda acum sa te dai ceea ce nu esti si mapamondul e plin de gagici, pe care show-biz-ul le-a transformat nejustificat in vedete transnationale, ce apoi brusc au devenit preocupate de problemele globale si de ecologie, pentru ca asa e trendy.

Cu totul altfel stau lucrurile cand discutam, de exemplu, despre Paul Hewson (alias Bono Vox) de la U2 sau chiar despre insasi aceasta mare trupa. Este vorba despre indivizi cu aproape 30 de ani de activitate militantista constanta, de la albumul “War”, din anul 1983 si pana mai incoace.

Voi mai atrage atentia asupra unui singur lucru: exista o multime de mari militanti prin chiar muzica pe care o fac, fata de care Madonna este un purice.

In afara de muzica lor extrem de profunda, acesti artisti nu se manifesta public decat foarte rar. De ce? Simplu: din pudoare si din intelegerea faptului ca oricum, indiferent ce ar spune, in afara de muzica pe care o canta, cel mai profund si eficace act social al lor ramane tot cel muzical, la care se pricep cel mai bine.
(continuare: Unde dai si unde gioia)

7 comments
Postari Similare

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai