Poliţia, Băsescu şi deontologii (Tiberiu Lovin)

Share

Nu-mi place politica. Deloc. Este cum s-a spus: o curvă. Ei bine, din punctul meu de vedere, evident, cei care fac politică sunt bărbaţii care preferă să dea un ban pentru a nu pierde timpul cu convingerea unei femei, unii dintre ei sunt peşti sau personaje care s-au plictisit să se autosatisfacă.

În general, privesc la acest cuplu de ocazie ca la un cocalar şi o piţipoancă, personaje care încearcă să şi-o tragă unul altuia. Din păcate, după ce că relaţia este dizgraţioasă, în aventura pentru putere intervin combinatori profesonişti: presa şi sindicatele.

Am urmărit cu atenţie mitingul de la Palatul Victoria, poveste pornită din criza care i-a lovit şi pe poliţişti. O acţiune îndreptăţită până la un punct. Mai exact până când vulgaritatea fără limită a fost aruncată spre Guvern şi Preşedinţie ca dintr-un lansator de grenade.

Şi n-a fost de ajuns să se strige muie Blaga (video), nici să se defileze cu pancarde în care Boc este înfăţişat că-l linge-n dos pe preşedintele României sau premierul având în loc de nas un penis.

Primul combinator. Îmbrăcaţi în uniforma statului, cei circa 8.000 de poliţişti au pornit în marş spre Palatul Cotroceni, unde ar fi vrut să-i dea un şut în fund lui Băsescu, dar s-au dus degeaba.

“Dictatorul” n-a vrut să discute cu ei şi nu pentru că 2.000 dintre protestatari s-au pierdut pe drum sau a fost înjurat ca la uşa cortului, ci pentru că mitingul de la Cotroceni a fost ilegal. Pe scurt: Cartel Alfa şi Sindicatul poliţiştilor au încălcat legea.

Nu e vorba de o contravenţie, ci de fapte penale. E ceva neclar sau fals până aici? Nu. E limpede ca apa de izvor şi nici un om care-şi foloseşte creierul nu ma poate contrazice. Astfel am încheiat capitolul unui combinator: sindicatele.

Nu contează că au dreptate şi chiar obligaţia să se revolte – evident în limitele legii, că oamenilor le este greu pe criză, ca peste tot în lume, de altfel. Acţiunea lor s-a terminat atunci când le-a expirat autorizaţia pentru mitingul din Piaţa Victoriei.

Punct.

De acolo până la Cotroceni şi chiar în faţa Palatului vorbim despre încălcarea legii. Cea pe care toţi trebuie să o respectăm, inclusiv poliţiştii ce reprezintă o autoritate a statului care trebuie să vegheze la acest lucru.

Al doilea combinator. Trecem la combinatorul cu numărul doi, cu toate că-n ultima vreme a devenit numărul unu: presa. Ea te ridică, ea te coboară şi tot ea reuşeşte să te scoată în stradă. Mai ales atunci când vorbim cu patos de factorul social.

Trăim vremuri crunte, vremuri care vor fi şi mai dure. Asta nu înseamnă că avem dreptul să încălcăm legea. Niciunul dintre noi nu are: de la preşedinte, până la ultimul amărăştean care-şi asigură supravieţuirea ca maestru al sapei. Ce a făcut presa… citeste tot aici

Share