StareaPresei.ro

Pe 29 noiembrie, unul sau mai multi insi l-au ucis pe Ioan Luchian Mihalea. Nu stim nici acum exact cine, cum si de ce, chiar daca exista o versiune oficiala, care a fost bine impachetata mediatic.

Combinatia dinamita dintre crima odioasa, cu accente tipice picturilor fove ale lui Chaim Soutine, povestea romantata a unui dirijor de mare succes si backgroundul homosexualitatii sale revelate public au dus la o desfasurare de forte in mass-media, care i-a revoltat pe multi.

M-a revoltat si pe mine. Pe atunci eram jurnalist la “Cotidianul”, publicatie care nu a tratat acest subiect in maniera telenovela cu sange pe pereti. Nu atat faptul ca s-a scris despre felul cum a avut loc crima, ori dezvaluirea homosexualitatii (sau bisexualitatii) lui Oanta, m-a revoltat. Ceea ce m-a scandalizat a fost faptul ca scrierea a fost copioasa, sevoasa.

Aveai impresia ca jurnalistii care au tratat astfel subiectul se hranesc cu sangele care tasnea din acele pagini. Pe de alta parte, publicarea imaginilor cu dirijorul mort, batut, cu cablul de telefon de gat si ochii tumefiati a fost, in opinia mea, un lucru oribil. Numai cat rememorez acele imagini mi se face rau.

La fel de copios, de parca se nascusera zece perechi de cvintupli la Sahateni si era sarbatoarea fertilitatii, s-a scris si despre conditia sexuala a acestui geniu, de parca aceasta ar fi avut vreo importanta. Din partea mea, Oanta putea fi si trisexual, ba chiar si cvadrisexual, muzica lui ramanea aceeasi.

Din pacate, ne putem delecta cu destula dificultate din interpretarile antologice ale SONG-ului initial, din anii ’70. Copyright-ul pe aceste clipuri este o mare problema. Pe de o parte, el este sfant, inviolabil si trebuie respectat. Exista o astfel de interpretare sclipitoare a acelui SONG, cu embedding disabled.

Pe de alta parte, din cauza lipsei de pe YouTube, de exemplu, a acestor inregistrari, nu avem exemple si ne vine foarte greu sa explicam de ce SONG-ul a fost atat de mare. Este una sa povestesti cuiva cat de bun este pireul de castane si alta sa mananci tu insuti.

Este una sa spui, de exemplu, ca in SONG a existat o partida fabuloasa de tenori, ori ca sopranele erau extrem de ritmice si aveau un instinct muzical exceptional, dar cu totul altceva sa asculti “Kalinka” sau “Suita Corala din Tara Oasului” in interpretarea acelui Grup SONG.

Un exemplu de virtuozitate corala este aceasta “Lugojana”, o piesa foarte greu de cantat, la care sopranele si tenorii isi pierd, de regula, suflul si corzile vocale sunt efectiv tocate de atacul de glota violent la care sunt supuse la fiecare silaba. Numai in primele 20 de secunde ale acestei lucrari corale soprana are 40 de atacuri de glota!

Timp in care trebuie sa mai si cante, pentru ca, evident, este partida-solist. Tenorul are o misiune asemanatoare, dar intr-un registru tenoral inalt, unde vocea se uzeaza mult mai rapid decat la soprana.

Partida de alto are misiunea cea mai ingrata: daca este prezenta nu se aude, dar asigura armonia, iar daca lipseste se simte imediat. Tehnica interpretativa este esentiala. Cu atat mai mult la basi, care sunt sectia ritmica a corului. De fiecare data cand ascult interpretarea SONG-ului o fac cu respiratia taiata.

Este o piesa pe care o cantam si noi, Sound-ul si, o spun cu mandrie, ne-a iesit de multe ori la acelasi nivel ca acela al SONG-ului. Am serioase motive sa fiu foarte mandru de colegii si colegele mele, care sunt niste excelenti coristi. Ce sa mai vorbim despre Voicu, he-he-he… Dificultatile interpretative pot fi dovedite, insa cu foarte multa munca si disciplina corala.