Pericolul creşterii perpetue a salariilor în sectorul de stat

Share

Pericolul ne paşte din nou, aşa cum se întâmplă de peste 25 de ani în România. Presiunea salariaţilor de la stat şi a mediului politic reacţionar, care-i susţine, este foarte toxică.

Premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, au discutat luni cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017. Ei au prezentat o serie de modificări, propuse în proiectul de lege privind salarizarea unitară.

Executivul a solicitat partenerilor sociali ca în următoarele două săptămâni să înainteze propunerile lor. Până la finalul mandatului, Guvernul va stabili noul salariu minim.

Pericolul vine de la negocierile între partenerii sociali

Cioloș a transmis partenerilor sociali că pentru anul viitor nivelul salariului minim pe economie va fi rezultatul negocierii sindicate – patronate, ca în anii precedenți.

De unde vine atunci pericolul? Trendul evoluţiei pozitive a nivelului salariilor în instituţiile şi companiile de stat e superior celui din mediul privat.

Experienţa faptică i-a învăţat pe români că e mai bine să fii salariatul statului sau să fii bugetar. Aici românul ştie că, ritmic, la fiecare ocazie electorală, PSD, Partidul Moş Crăciun (pe care-l iubim din tot buzunarul nostru), ne dă noi pomeni consistente.

Că ele nu sunt justificate prin muncă, ce mai contează? Doar de asta ne-am angajat la stat, ca să stăm, să facem cât mai puţin pe cât mai mulţi bani!

Majoritate reacţionară, clientelă politică de partid

Astfel, se formează o majoritate electorală relativă (deocamdată), toxică, reacţionară. PSD, ca şi antecesorii săi electorali FSN, FDSN şi PDSR, au lucrat întotdeauna astfel.

În anii 90, formaţiunea politică menţinea minerii în minele perdante, în loc să le închidă rapid, cum a făcut în Ţara Galilor Margaret Thatcher. Britanicii au înjurat-o atunci, dar nu o vor uita niciodată şi o vor respecta întotdeauna.

Din când în când, PSD, alias Partidul Moş Crăciun, alias Partida Rusă, îi scotea de acolo şi îi aducea în Capitală, pe post de berbece politic, să facă ordine pentru ea.

Centrele industriale energofage, ca Iaşi, Cluj, Câmpia Turzii, Braşov, Bucureşti, Reşiţa sau Ploieşti erau baze electorale, unde cartiere întregi votau la comanda fostului partid unic.

A dat acesta consemnul “Nu ne vindem ţara!”? Votăm toţi cu liderii săi, că ne păstrăm astfel standardul de viaţă, altfel vin moşierii şi murim de foame. Aşa a fost în anii 90.

Nenorocirea se repetă azi

Acum, nenorocirea aceasta se repetă. Electoratul reacţionar s-a mutat în Sănătate şi Învăţământ, unde se dau salarii nesimţite. Nesimţite în comparaţie cu performanţa din aceste domenii.

Prin spitale, umblă cele mai felurile năprasne. Gândacii mişună pe holuri şi prin rezerve, iar mâncarea este câh. În şcoli nu se mai face carte, ci se memorează robotic texte, apoi ne mirăm că tinerii sunt nişte hipopotami diformi ai noii societăţi.

Asta ţine ţara în loc. În mediul de stat şi al bugetarilor, se formează un soi de magnet al locurilor de muncă bine plătite, unde nu prea faci mare lucru. Stai cu gura căscată la prieteni-ţi politici, şi atât.

Tupeu pe banii statului

Trăieşti bine. Trai neneacă, pe banii statului. Ce mai contează dacă la ghişeu vine un bou, care are nevoie de o ştampilă, de la tine, pe o hârtie? Dă-l în mă-sa! Să aştepte. Eşti şef de serviciu, trebuie să-ţi bei cafeaua!

“Auzi, dragă, şi zi-i… soacră-mea s-a boierit, nu mai bea cafea la PCPSI decât cu zahăr brun, am auzit că au băgat acum unul scump, deci bun, la Mega. Să te duci să-mi iei şi mie o cutie!” “Da, şefa, să trăiţi!”

În multe familii din România, lucrurile se organizează aşa: ea e funcţionar la stat sau bugetar, ca să fie punct de stabilitate, ca venit, în familie, iar el e vânător. Întreprinzător. Haiduc.

Ea dă autorizaţii firmelor din spatele ghişeului, el vânează bani pe piaţa liberă. La cinci, ea se duce să ia copilul de la creşă. El, în schimb, duce dimineaţa cu maşina fata la şcoală, apoi vine fuguţa să o ia, să o depună la birou.

Pe măsură ce salariile cresc aşa de mult, că depăşesc succesiv, în unele sectoare de stat, chiar şi grilele de salarizare stabilite de guvern, sectorul de stat devine tot mai atractiv.

Pericolul etatizării

Cel privat, tot mai puţin atractiv. Aici e pericolul. Prosperitatea unei naţiuni creşte atunci când creşte vivacitatea iniţiativei private. Dacă aceasta e inhibată, apar probleme structurale.

În mediul privat, pe de altă parte, încep să apară altfel de nenorociri. Nu ai forţă de muncă sau, dacă o ai, e prost calificată. Măcinat de corupţie, mediul privat nu e atractiv pentru români, pentru că angajările se fac pe pile. Tinerii preferă să plece în străinătate.

Dacă speli vase într-un restaurant din Manchester eşti mai sigur pe venitul tău decât dacă eşti economist la o firmă din România. Salariul e mai bun.

În câţiva ani, vii în ţară cu o maşină tare, chiar dacă are volanul pe dreapta. Iar dacă ai spirit antreprenorial, îţi deschizi şi propria afacere. Acolo, nu aici. Vinzi maşini de spălat vase pentru restaurante!

De ce aşa? Pentru că acolo profiturile sunt mai mici, dar mai sigure, ai garanţia că legislaţia nu se schimbă, că inspectorul de la Fisc nu ia şpagă şi nu apar încă 10 taxe o dată la cinci luni.

Pentru că e mai puţină corupţie. Chiar dacă există.

Share