Daca nu am fi intrat in criza, probabil ca nu am fi discutat niciodata despre aceasta initiativa, pornita, pare-se, de la miliardarul Murdoch. Insusi faptul ca aceasta idee a plecat de la Rupert, un om care are atat de multi bani, incat isi permite sa piarda multi bani si sa mai si faca din aceasta si un fapt de presa, si un model de marketing de piata, spune multe despre cine anume ar putea profita de pe urma unei introduceri pe scara larga a metodei platii-pe-vizionare de material de presa.
Sa luam la intamplare o televiziune din Romania, care face parte dintr-u
n trust de presa ce are si publicatii pe print. E clar, avem de ales azi intre Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vantu. Deocamdata nu este cazul, dar sa zicem ca il apuca amocul pe “Felix Motanul” si-si pune pay-per-view la Antena 3 (ca tot a lansat, cu website-ul GSP TV, acest sistem, pentru vizionarea clipurilor video postate pe acest website).
Pentru mine este clar ca, avand in vedere lipsa de discernamant cvasi-generala a romanului mediu care se uita la A3 si Realitatea TV, a doua zi dupa ce A3 devine un fel de HBO al televiziunilor de stiri din Romania noua din zece telespectatori se vor uita pe Realitatea TV. Gandirea va fi urmatoarea: “Au pus vama? Nici o problema, o sa ma uit la ceilalti, si-asa si unii, si altii bat campii cam la fel”. Trecem peste faptul ca, atunci cand bat campii, cei de la A3 o fac intr-un fel, iar cei de la Realitatea TV altfel.
Ideea este ca, asemanator, astfel de transgresii de consumatori intre marii actori ai pietei mass-media se pot produce si de la un mare website la altul (de exemplu, de la Realitatea.net la Antena3.ro), ori de la un cotidian cu website atasat, ca vagonul la locomotiva, la altul (de exemplu, de la Gandul.info la EvZ.ro). Exemplele pot continua.
Cel care introduce pay-per-view trebuie sa aiba destui bani, incat sa-si permita sa piarda mult, pana cand incep sa-i intre vizitatori, ori 
chiar sa piarda de tot, daca nu se fixeaza pe un segment de piata destul de mare pentru a castiga din aceasta si a putea sa aduca si putina reclama ce se mai poate aduce.
Daca nu te cheama WSJ.com, ori Stratfor.com, este destul de greu sa ai clienti atat de fideli si de dedicati, care sa aiba atat de stringenta nevoie de tine, incat sa te plateasca pentru a nu pierde ceea ce ii dai. Produsul tau de linie, mediocru, este oferit oricum si de cel putin alti doi-trei actori de pe aceeasi piata. Daca nu ti-ai format un portofoliu de clienti care nu pot fara tine, degeaba incerci acum sa iei bani pe ceea ce ai dat pana acum pe gratis.
Problema aceasta nu se ridica, daca nu aparea reflectarea crizei in lumea add-makerilor, care nu mai aduc acum decat sub o treime din banii pe care ii aduceau acum un an (in cel mai bun caz), prin regiile de publicitate. Tipii ca Murdoch au fost obligati sa gandeasca asa: “De unde scot eu banii pe care nu mi-i mai da regia de publicitate?”. Din acest moment, au inceput aberatiile. Rupert & Co. aveau mai multe posibilitati. Cea mai logica era sa creasca valoarea produselor oferite, adica sa faca presa de mai buna calitate.
Adica: decat sa dea reteta de cretinizare a omului, formata din sange pe pereti, bombe si sex, sa ofere programe pentru a caror realizare trebuie sa-ti pui mintea la contributie, iar cei care le urmaresc incep sa gandeasca. Edward R. Murrow avea dreptate. Nu, in loc sa faca aceasta, marii bosi media se gandesc cum sa stoarca banuti putini de la multi consumatori, ca in asigurari, visand astfel la formarea unor mari palarii de bani.
Acum, sa
-l lasam pe dl. Rupert sa se odihneasca putin si sa judecam astfel: daca marii provideri de stiri online gratuite din Romania (care au oricum produse foarte proaste calitativ) vor introduce plata-per-vizionare, vor avea probabil cifre spectaculos mai scazute de vizitatori, dar vor castiga bani frumusei de la vizitatorii fideli ramasi. Cei care ii vor parasi se vor duce si spre micile website-uri independente, care nu-si permit sa introduca pay-per-view, macar pentru ca si implementarea unui sistem pay-pall inseamna o investitie pe care nu ti-ai dori sa o faci chiar acum.
“Avantaj primire”, cum spunea Toma Caragiu. Problema cea mai grava este ca stirile de exceptionalitate, ideile originale, pamfletul, reportajul si, in general, speciile nobile ale presei de calitate vor deveni un atribut al upstream-ului media, daca nu al downstream-ului, in forme degradate, diforme. Aceasta nu va fi deloc bine, pentru ca astfel una dintre marile metehne ale celei mai bune dintre lumile posibile, cea capitalista, anume faptul ca promoveaza mediocritatea si niveleaza valorile, va fi inca odata fetisizata.