home ECONOMIE Part-time vs. normă întreagă. O prostie anticonstituţională

Part-time vs. normă întreagă. O prostie anticonstituţională

Share

Constractele part-time devin un soi de obiect de vânătoare fiscală pentru inspectorii ANAF. În loc ca aceştia să se ocupe de combaterea marii evaziuni. Ştim foarte bine unde şi cum se face aceasta.

Dar cum să te vânezi pe tine însuţi? Nici poveste, mai bine îi trimiţi pe inspectorii ANAF să vâneze şi să sucească gâtul găinuţelor evazioniste. Într-o zi, acum vreo două săptămâni, mi s-a interesectat drumurile, undeva, prin centru, cu doi inspectori ANAF.

Coborâseră dintr-un bucifal Sandero, colantat în culările războiului, ANAF Antifraudă. El, un copilaş aproape imberb, îmbrăcat ca un playboy. Ea, o fătucă vag emo, pe tocuri de 555 cm, cu nişte calacatâri negri în picere.

Part-time, disperare mare şi multă lipsă de bani la bugete

Brusc, mi-au devenit simpatici. Când au trecut pe lângă mine, le-am strecurat un „duceţi-vă la marii evazionişti, domnule!”. Băiatul a întors capul după mine, zâmbind. Ştia foarte bine la ce mă refer.

În loc să lupte cu mari evazionişti, precum colegii de partid ai domnului Daddy Dragnea, inspectorii ANAF vânează prăpăditele de contracte part-time. Legal, mai e un pas: constituţionalitatea. Miza e minoră, cum am explicat într-un articol din România liberă. Un sfert de miliard de euro.

Prefigurez ce urmează. Când vor termina banii, vor umbla din cămară-n cămară prin conacl sărăcit al guvernării, căutând ultimele rezerve. Ca să acopere găurile pe care tot ei le-au făcut. Când vor termina de prăfuit tot, colapsul se va instala în două sau trei luni.

Cinci temeiuri de neconstituţionalitate la vămuirea contracteor part-time

Există două sesizări făcute către Avocatul Poporului. Acesta ar putea să sesizeze, la rândul său, CCR, sau ar putea să caute în continuare esenţa iambului şi aritmia inconoclastă ale lui Geo Dumitrescu. Aşa cum face până acum.

PNL susţine că ordonanța privind taxarea suplimentară a contractelor part-time încalcă prevederile Codului Fiscal. Dar cel mai important este că Partidul Naţional Liberal a găsit cinci articole din Constituţie care sunt încălcate.

Noi considerăm că sunt încălcate cinci articole din Constituţie. Articolul 1 privind supremaţia Constituţiei şi a legilor ţării. Sunt încălcate două legi – a transparenţei în Administraţia Publică şi Legea 52/2003. Este încălcat chiar Codul fiscal, articolul 4. De asemenea, considerăm că sunt încălcate articolele 16, 41 şi 56.

, a declarat liderul PNL Ludovic Orban.

Îngrădind dreptul la muncă

Vă daţi seama ce a ajuns PSD, din disperare că nu mai are bani să-şi alimenteze clasele sociale captive? Partidul care spunea că-i reprezintă pe cei mulţi şi săraci azi le dă acestora în cap cu bâta.

În opinia lui Ludovic Orban, prin ordonanţă este îngrădit dreptul la muncă, pentru că se instituie o discriminare între angajaţi, dar şi între angajaţi şi angajatori.

Este încălcat articolul 56, care se referă la justa instituire a sarcinilor fiscale. Şi considerăm că se impun sarcini fiscale total injuste către angajatorii care sunt puşi să plătească.

Considerăm că acest act normativ reflectă disperarea Guvernului, foamea de bani şi dorinţa de a scoate bani din piatră seacă de la orice fel de cetăţean sau orice fel de companie prin orice fel de mijloace chiar dacă ele sunt contrare Constituţiei.

, a mai spus Orban. Întrebat dacă crede că Avocatul Poporului va sesiza CCR, Ludovic Orban a răspuns:

Am avut o discuţie extrem de serioasă inclusiv pe fond, am argumentat în discuţia cu reprezentanţii instituţiei şi avem garanţia că într-un timp rezonabil Avocatul Poporului va da curs cererii noastre.

S-o vedem şi pe asta…

Postari Similare
Intreaga reţea de autostrăzi va fi taxată, menţionând că instituţia lucrează la stabilirea valorii şi
Regula in UE, conform aceleiași Directive, e taxarea normala, cand fiecare producator factureaza cu TVA,
"Suntem cam în al treilea an de rău, cred că va interveni un reviriment economic
~Andrei Cornea~ Pe timpuri, omul se considera responsabil pentru educaţia pe care o dădea copiilor
Mai multe asociaţii şi ONG-uri de media din România sprijină Televiziunea Română, respingând demersul unui
Deputaţii Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu sunt implicaţi, alături de interlopi şi VIP-uri, în cel
Printre cei reţinuţi pentru delapidare din PSV Company (fosta Petromservice) este şi Ionuţ Adrian Eftime,
Intitulata generic "Taxa pe tot", "Taxa pe tot" nu e de fapt decat un nou
Ce griji avea Realitatea TV de Ziua Mondiala a Libertatii Presei, cand se petrec lucruri
DNA a cerut CSM arestarea prim-procurorului de la Buftea, anunta Puterea. Bag sama ca se
Share