StareaPresei.ro

Propunerea va fi ceva mai jos, in text, deocamdata… Ioan Grosan, scriitor, fost student la Filo la Cluj, unde a dat cu subsemnatul pe la Secu “pentru a supravietui”, declara de curand, precum onoratul cetitoriu poate lectura-n fotoinfo 2:

foto: Ziarul de Duminica

fotoinfo 1: “Ioan Groşan descoperea la o vârstă fragedă că un volum care lasă o impresie puternică asupra cititorului merită rescris. Şi-a exersat puterea de prozator încercând să repună în pagină romanul de aventuri al lui Radu Tudoran, “Toate pânzele sus”, iar de atunci şi până acum a convins, la rândul său, cititorii că “poţi să fii cine vrei, poţi să te dai orice şi, cel puţin o vreme, să fii crezut”.”

fotoinfo 2: “[...pe cand reusisem la facultate si faceam armata la termen redus...] Am fost chemaţi mai mulţi, pe rând, în biroul de Contrainformaţii, la CI-st, şi aşa, mai voalat, mai cu aluzii, ni s-a pus în vedere că, dacă nu semnăm documentul ăla, s-ar putea, asta era ameninţarea cea mai cumplită, că s-ar putea să nu mai ajungem la facultate şi să ne treacă la trupeţi, la un an şi patru luni”
===
Am facut armata la Scoala de ofiteri rezervisti din Bacau, UM 01184. 700 de infanteristi (adica doua batalioane) si 500 de artileristi. Eram tratati ca trupetii.

Existau doua astfel de mari scoli de “pifani”, adica de infanteristi, unde militarii studenti mancau… armata pe paine (ca sa ma exprim civilizat) cum scrie la carte, cu multi ofiteri extrem de complexati, pentru ca aveau de-a face cu “smecheri” care vor cunoaste boema studenteasca si puneau joarda pe tine serios de tot: Bacau si Lipova.

Am fost om-problema. Pentru ca eram nesupus, am fost mutat de la plutonul 2 din Compania a II-a, de la Klein, supranumit “Tigrul”, la plutonul 3 din Compania a V-a, la Smădu, un sadic celebru pentru metodele sale naziste de lucru, supranumit “Sifi”.

Klein s-a debarasat rapid de mine, dupa ce m-a numit loctiitorul sau la comanda plutonului si, doua zile mai tarziu, a vazut ca refuz cu incapatanare si dispret manifest sa imi torn colegii. Smădu a stiut de la inceput cu cine are de-a face, asa ca am avut viata foarte-foarte grea.

Pe langa pistolul mitraliera, pentru ca eram al patrulea din grupa, caram si PSL-ul, adica pusca semiautomata cu luneta, o turla cu zece centimetri mai lunga si cu jumatate de kilogram mai grea decat AKM-ul.

Nu trebuia sa fiu al patrulea, ci al treilea din grupa, care nu ducea decat PM-ul, dar Smădu ne-a schimbat intre noi ca sa-mi fie mai bine. La aplicatii caram, de obicei, o componenta a aruncatorului de 82 de milimetri (brandurile din al doilea razboi mondial), de obicei placa de baza.

In noua luni de armata la termen redus, am facut in total 18 zile de arest, in corpul de garda al unitatii, unde eram un obisnuit, de ma cunosteau mantalele vechi, cu care lustruiam avan holul cladirii si aveam colegi de la alte plutoane, inclusiv artileristi, care-mi aduceau tavi cu mancare fara sa-i oblige nimeni.

Am fost chemat odata, impreuna cu un coleg de pluton de la Smădu, la CI-stul unitatii. L-am vazut prin usa intredeschisa, cand a intrat si apoi cand a iesit colegul meu. Cu mine CI-stul (era parca un capitan) nu a vrut sa stea de vorba. Probabil ca Smădu ma trimisese acolo pentru ca CI-stul sa faca presiuni asupra mea, iar acesta isi daduse seama ca nu poate avea un dialog coerent cu mine.

Nici o unitate militara nu-si permitea sa aiba TR-isti trecuti la trupa, cum spune Grosan. Aceasta insemna “eveniment deosebit” si ducea la stricarea calificativului, la degradarea sau chiar la inchiderea unitatii. Daca Nelu Grosan crede ca pacaleste pe cineva, prevalandu-se de astfel de fonfleuri, se inseala.

O stiu din proprie experienta. Cu aproximativ o luna inainte de liberare, eram la instructie cu Smădu, prin noroaie. Am vrut sa-l bat. M-a dus la comandantul unitatii, Plotogea si i-a povestit ce se intamplase, versiunea lui. I-am povestit si eu colonelului Plotogea, insa versiunea mea: noroaie, bataie de joc, umiliri, fecale scoase cu mana din gura WC-ului, teroare, hartuire, tot. Evident ca Smădu s-a rastit la mine si de fata cu comandantul unitatii.

Domnul colonel Plotogea m-a rugat sa astept afara, la drapel. Cinci minute a urlat la Smădu, apoi am fost chemat si anuntat: pentru ca sa nu fie un eveniment deosebit, am fost mutat la un alt pluton, la capitanul Canache, un tip destept, cu care am facut instructie.

Asemenea lucruri se rezolvau cu finete, pentru ca altfel sufereau si unitatea, care, repet, se putea chiar desfiinta, si ofiterii, care erau imprastiati prin toata tara, inclusiv pe la batalioanele disciplinare, adica la “diribau”. Nici un comandament de unitate nu putea permite asa ceva si nici un CI-st nu isi periclita postul in acest fel, trimitand TR-isti la trupa pentru ca au refuzat sa toarne. Iar TR-istii stiau aceste lucruri foarte bine.

In timpul inspectiei de la Comandamentul Infanteriei si Tancurilor, conduse de insusi generalul Keller, in ianuarie 1984, pe un ger cumplit, am fost trimis la cantina, unde am stat consemnat opt zile, fara sa ies la instructie. Smădu se temea sa nu-i fac probleme. In total, toata militaria mea am facut opt blocuri alimentare si sapte cantine.

Din punctul meu de vedere, Smădu era un fraier. As fi putut sa fiu unul dintre cei mai buni militari ai sai, eram dinamic, istet, subtire, agil, imi placea la nebunie tactica infanteriei, citisem de la biblioteca unitatii tot ce-mi picase in mana pe subiect, iar Smădu nici nu stia aceasta, cand imi punea masca pe figura si ma alerga prin zapada ca pe orbete, pana-mi dadea sangele.

Pana in ultima zi de armata, pe 15 iunie 1984, am fost supus unei presiuni constante. Le port si-acum amintiri pline de respect celor trei oameni care m-au inteles si m-au protejat in fata locotenentului Smădu: capitanul Canache, capitanul Ganu si colonelul Aurel Plotogea, despre care isi mai aduce aminte si Mircea Baniciu.

Si ca sa fie clar ce om de mare calitate este acest domn colonel Aurel Plotogea, pe care il voi tine minte cate zile voi avea, iata-l aici pe lista membrilor Asociatiei Revolutionarilor fara Privilegii.

Niciodata nu s-a pus problema ca vreunul dintre acesti oameni sa-si permita sa-mi ceara sa torn. Mai mult, niciodata, in armata sau in afara ei, inainte sau dupa, in timpul facultatii, nu am avut nici macar o simpla discutie cu vreun ofiter de Securitate.

Sistemul era astfel construit, ca aveai de-a face cu acesti insi numai daca te puteau santaja cu ceva (ori eu am fost imposibil de santajat, de avut la mana cu orice), ori daca te prindeau ca ai facut ceva contra “oranduirii”. Ori, din acest punct de vedere eu am stat relativ linistit.

Adica, dupa toate aparentele, asa cum se poate citi aici, cand s-au prins baietii cam ce hram port, ce gandesc si ca am inceput sa-mi dau drumul la limba, cenaclu, revista, dincolo de faptul ca sunt incontrolabil politic, au inceput sa ma urmareasca. Atunci insa era prea tarziu pentru sistem, care se pregatea sa vireze spre altceva.

Asa ca, iata care este propunerea mea avantajoasa pentru domnul Ioan Grosan: noi toti, milioanele de barbati care, de-a lungul anilor de comunism, am facut armata la TR in Romania si nu am dat in gat pe nimeni, sa declaram ca am facut-o, in spirit de solidaritate cu Delatiunea Sa.

Poate ca se va simti un pic, sa-i crape obrazul de rusine si sa nu mai debiteze prostii la presa.