O mare problemă a României de astăzi, în opinia mea, este credibilitatea celor care trimit mesaje românilor. Poate chiar cea mai mare.
Din păcate, politicienii au reușit să dividă societatea românească și să o împartă în clase care se antipatizează și acuză reciproc: bugetari și privați, medici și pacienți, orășeni și țărani, cei cu salarii nesimțite și restul, cei care se uită la OTV și cei care nu se uită, cei cu vederi de stânga și cei cu vederi de dreapta, deși multora dintre ei nu le este clar care-i diferența.
Până și emisiunile de TV de divertisment au plecat de la ideea competiției , “Blonde contra brunete”, (ce alte emisiuni de Dan Negru mai cunoașteți?)… Toată lumea s-a simțit datoare să se poziționeze cumva, într-o tabără, ca să aibă împotriva cui să fie contra. Gâlceava devine sport național, o stare de spirit contagioasă.
Divizarea aproape simetrică a societății românești, inclusiv din punct de vedere politic, face extrem de grea ORICE încercare de antrenare a unei întregi națiuni pentru urmărirea unui scop comun.
Românii n-au fost niciodată foarte uniți întru simțiri și credințe, dar astăzi, mai mult ca oricând, deficitul de LIDERI CREDIBILI, ale căror cuvinte să constituie pentru o întreagă națiune un far călăuzitor în vremuri de furtună, este mai vizibil ca oricând.
Clasa politică, din păcate, a reușit să piardă foarte mult din credibilitate. Nu o zic eu, o constatăm din cifrele din statistici.
Presupunând prin absurd că astăzi Cotroceniul ar fi în posesia listei de măsuri care, aplicate, vor scoate țara din criză, comunicarea lor către națiune de la microfonul prezidențial le aruncă în derizoriu pentru exact jumătate din români, cei care au votat împotriva actualului Președinte.
Aceeași listă de idei magnifice și măsuri superbe, dacă ar fi anunțate de la microfonul tribunei opoziției, ar avea aceeași soartă pentru cealaltă jumătate din români.
Anunțate fiind de la Palatul Victoria, cu părere de rău, cred că ele ar fi ignorate de mult mai mulți. Ce ne facem în cazul acesta ? Sunt oare românii condamnați să nu mai aibă încredere în nimeni și să ne pierdem definitiv capacitatea de a acționa unitar, ca o națiune?
În anii 1995 – 2000, apăruse mirajul oamenilor de afaceri providențiali. Ion Țiriac era unul din ei, speranța românului de atunci îndreptându-se către marele sportiv și om de afaceri, oamenii având impresia că prietenii din Germania ai lui Țiriac se vor repezi să ne ajute ca fiecare român să aibă în curte câte un Mercedes.
Au fost suficiente 2, 3 vânători televizate pe domeniile de la Balc ca să spulbere și acest mit. Prin 2002, a apărut un nou miraj, cel al “vocii societății civile”, cu un anumit succes la un moment dat. 
Din spuma cea albă și imaculată a valurilor “societății civile” a apărut Monica Macovei, care a căpătat imediat ce s-a așezat pe scaunul de ministeriabil și o anumită culoare politică.
Intrând însă sub stindardul unui partid, oricine se visează lider de opinie își pierde automat credibilitatea și obiectivitatea, el respectă la un moment dat “disciplina de partid” și uneori este nevoit să susțină anumite lucruri care în mod sigur nu-i convin.
Oricine intră în contact cu mediul politic “se mânjește” automat, fără să vrea, de lipsa de credibilitate a clasei politice.
Până și mediul sindical, în care lumea a crezut și încă mai crede, a produs și el câțiva exponenți de marcă, ce și-au pierdut automat reprezentativitatea când au fost cooptați în clasa politica : Miron Mitrea, Victor Ciorbea, Marian Sârbu, Cătălin Croitoru, Matei Brătianu, Marius Sorin Gondor, Elena Sporea, Mircia Giurgiu, Gheorghe Popa, Valentin Mocanu și alții.
Astăzi, ochii 
românilor se îndreaptă cu interes și multă speranță către Mugur Isărescu, cel care, într-un moment de ananghie, a fost instalat provizoriu în funcția de prim-ministru.
O anumită indepedență politică și incontestabile calități profesionale, recunoscute nu numai în țară, l-au făcut pe Isărescu în acest moment să fie UNUL DINTRE oamenii care ar putea fi portavocea credibilă, prin care pot fi anunțate măsurile de redresare stabilite de clasa politică, în urma unor reale negocieri cu sindicatele.
Întrebarea mea este aceea dacă Isărescu este SINGURA voce care ar putea fi credibilă și speranța mea este că nu, pentru că, în caz contrar, România ar fi într-o criză cu mult mai gravă decât cea financiară, criza personalităților credibile.
Oare marii actori, marii oameni de știință (atâția câți au mai rămas în țară), profesioniștii adevărați din medicină, electronică, justiție, nu sunt și ei voci credibile ?
Să dau un exemplu cu ecouri din istorie. Știe toată lumea sloganul “Dați un leu pentru Atheneu”, prin care, prin subscripție publică, s-au strâns o parte a fondurilor cu care în 1886 a început construcția Atheneul Român.
Faceți un exercițiu, vă rog, și puneți același îndemn, actualizat și fără rimă, să-i spunem “Dați zece lei, să ieșim din criză!”, în gura următoarelor personaje: Adriean Videanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Emil Boc. Nu sună credibil?
Să mai încercăm: cum ar fi dacă cei zece lei ar fi ceruți de Adrian Năstase, Gabriel Oprea, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Verestoy Attila?
Să încercăm cu oamenii de afaceri? Cum ar fi să ne zică “Dați zece lei, să ieșim din criză” Dan Voiculescu, Călin Popescu Tăriceanu, Gigi Becali, Viorel Cataramă, Silviu Prigoană, George Copos, Ion Țiriac sau Dinu Patriciu?
Oare personajele mondene ar putea avea mai multă trecere? Să ne ceară atunci zece lei Bianca lui Bote, Sexy Brăileanca, Cătălin Botezatu, Răzvan și Dani, Dan Capatos!
Nu v-ar convinge nimeni? Păcat, pentru că la mass-media cu mare efect doar personajele de mai sus au deocamdată trecere. DOAR LOR le sunt astăzi hiper-popularizate părerile despre ce-ar trebui să facă guvernul, cum ar trebui să arate sistemul de sănătate, ce fel de turism trebuie să facem, ce-ar trebui să cumpere românul, la ce bănci mai trebuie să se îndatoreze și multe altele.
Sursa: Opinia Noua