Jurnalistul şi scritorul Călin Hentea a scris pentru StareaPresei.ro o altă filipică. De data aceasta, ea îi este adresată marelui om politic Mihai Tudose, eminentă personalitate. Un reper care, fără discuţie, va rămâne în istoria României.
Încă nu s-au terminat la Ambasada Franței din București festivitățile legate de 14 iulie, în momentul în care scriu aceste rânduri. Le scriu pentru a mărturisi cât am fost de emoționat și totodată rușinat de ceea ce am văzut și auzit acolo.
Mihai Tudose, un plagiator, a fost propus de PSD prim-ministru
La început, în așteptarea discursurilor oficiale, am văzut, așa cum este normal și firesc, o lume amestecată, provenind din toate micile universuri (sau găști) de pe malul Dâmboviței. Toți simulau o jovialitate debordantă, mai mult sau mai puțin bine jucată: jurnaliști, politicieni, militari, diplomați, oameni de afaceri, din toate câte ceva. Fanfara militară a Brigăzii 30 Gardă aștepta cuminte semnalul.
Mândra Franţă
Semnalul a venit de la impecabila doamnă consilier principal al ambasadei, Catherine Suard, care a dat semnalul pentru intonarea imnurilor Franței, României și Uniunii Europene. Apoi a vorbit noua doamnă ambasador al Frantei, doar de o lună în România, Michelle Ramis.
A fost un discurs lung și dens, care nu a plictisit pe nimeni, dattorită suprinzătoarelor și potrivitelor trimiteri culturale la istoria României și a Franței, în scopul de a susține cei trei piloni fundamentali ai relației franco-române.
Am mai reținut din discursul doamnei ambasador eleganța și eficacitatea diplomatică cu care Franța își promovează încă de pe acum atât Jocurile olimpice de la Paris, din 2024, dar și ceea ce francezii numesc „Sezonul franco-român 1 decembrie 1918 – 14 iulie 1919”.
La datorie: PSD, care vitregeşte Departamentul Centenar
Toate acestea în condițiile în care guvernul PSD, cel atât de mândru că este român și nu multinațional sau technocrat, vitregește Departamentul Centenar – menit să celebreze Marea Unire și statul român modern. Atât prin buget, cât și prin numirea unei conduceri în afară de subiect.
Nu mai insist, deoarece cred că discursul, mai puțin vizibilitatea charismei doamnei ambasador, trimisă de Emmanuel Macron să susțină interesele Franței (și Europei) în România, este disponibil pe Internet.
Tudose. Mihai Tudose. Fraze plate, cuvinte banale
Tot pe Internet cred că se poate citi și discursul primului ministru Mihai Tudose, reprezentant din partea Românei. După ce a ascultat cu o vădită stinghereală, cu burta scoasă înainte, posomorât și cu capul mai mult plecat, într-un costum ce parcă nu-i aparținea, discursul doamnei ambasador, Mihai Tudose a trebuit să iasă în față și să citească ce-i fusese scris, sub privirile șefului, Liviu Dragnea, aflat în primele rânduri ale numeroase asistențe de pe gazonul francez.
Fraze plate, cuvinte banale, truism de complezență, până și autorul citatului despre prietenie, Antoine de Saint Exupery, afișat în traducerea de pe ecran, a fost sărită de premier în rostirea românească (probabil pentru a evita riscurile de pronunție).
Mihai Tudose, lecţie neînvăţată
Am avut senzația cumplită că premierul țării mele se purta de parcă ar fi fost codașul clasei, scos la tablă cu lecția neînvățată, în uniforma lui de copil sărman, rămasă prea strâmtă. A răsuflat evident ușurat cînd i s-a terminat supliciul (discursul).
Tot nedumerit a rămas și când a trebuit să ciocnească un pahar de șampanie cu doamna ambasador. Pentru poza de presă. Da, mi-a fost rușine de atitudinea și comportamentul premierului țării mele într-o ceremonie oficială dintr-o ambasadă străină. Chiar dacă șeful său politic, Liviu Dragnea a sărit primul pe balcon să-l felicite.
În timp ce proaspătul său consilier destituit, Eugen Teodorovici (pentu că spusese public ce gândea despre ciubucăreala teleormăneană și obligațiile fiscale bisericești) a rămas undeva în public.
Cămaşa lui Ilie Năstase
Public care s-a înghesuit apoi, cu un nedezmințit avânt, spre mesele încărcate din belșug cu brânzeturi, mezeluri și alte renumite delicatese franțuzești. Printre vajnicii comeseni internaționali, nu putea fi ignorată silueta, mai ales uniforma bleumarin, cu două stele mari de general pe epoleți, a lui Ilie Năstase.
Aceeași uniformă probabil cu care s-a afișat, pe vremuri, în tribuna oficială, astăzi interzisă pe motiv de mitocănie, de la Wimbledon. Totuși, cred că de data aceasta era ceva nou: cămașa lui Ilie Năstase avea gulerul în culorile Franței, ceea ce totuși nu figurează în atlasul uniformelor militare românești.
Și iarăși mi-a fost rușine.