home ECONOMIE Mierea de coriandru

Mierea de coriandru

Share

Coriandrum sativum este o specie de plantă erbacee foarte bogată în uleiuri eterice folositoare organismului. Acesta poate fi întâlnit sub mai multe denumiri: pătrunjel chinezesc, puciognă, buruiană pucioasă, piper alb, coleandră sau iarbă puturoasă. Această plantă este cunoscută de mii de ani, prima dată fiind folosită în țările asiatice. În România putem regăsi culturi importante de coriandru în zona Dobrogei. Mierea de coriandru este o minune a albinelor, are foarte multe proprietăți vindecătoare și din ce în ce mai mulți oameni doresc să facă cure cu aceasta.

Această prezentare necesită JavaScript.

Eficient în tratarea meteorismului abdominal

În general, planta de coriandru se cultivă în regiuni destul de sărace în precipitații. De miresmele acestei plante ne putem bucura începând din luna iulie și până în luna septembrie. Planta şi fructele verzi de coriandru conţin uleiuri volatile cu un însemnat conţinut de linalool, pinen, geraniol, borneol, terpineol, camfor, citronelol şi carvonă. Ceea ce este demn de reţinut constă în efectele benefice pe care aceste fructe mici le au asupra a numeroase afecţiuni.

Administrarea coriandrului, sub formă de ulei sau pulbere, curăţă colonul, eliminând chiar şi giardia, fiind în acelaşi timp foarte eficient în tratarea meteorismului abdominal, a tulburărilor digestive, a anorexiei sau a afecţiunilor hepatobiliare. Mierea de coriandru opreşte evoluţia formaţiunilor tumorale, fiind în acelaşi timp un puternic detoxifiant.

Mierea de coriandru întăreşte imunitatea

Pentru a obține un sortiment de miere cu totul aparte, apicultorii își așează stupina (stupii) în imediata apropiere a culturilor de coriandru.

Se obține astfel un adevărat medicament! Datorită polenizării efectuate de albine crește și producția de coriandru.

În comparaţie cu toate celelalte tipuri de miere cunoscute pe meleagurile noastre, mierea de coriandru este un sortiment mai puţin cunoscut, dar cu proprietăţi curative deosebite.

Această miere are o culoare diferită oarecum de celelalte. O culoare galben roșiatică și o textură foarte fină.  Chiar și după două săptămâni de la timpul extragerii, mierea de coriandru are un miros foarte plăcut și puternic ce dă senzația unui gust aromat.

Cum se fac curele cu miere de coriandru?

Se administrează dimineaţa, pe nemâncate, câte o linguriţă de miere în combinaţie cu o lingură de zeamă de lămâie şi 200 ml apă plată sau de izvor, timp de 30 de zile. O astfel de cură contribuie şi la întărirea imunităţii organismului şi la eliminarea metalelor grele existente în organism. Niciun alt tratament nu poate egala efectele pe care le are tratamentul cu miere de coriandru.

Însă, pentru ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor, trebuie să vă asigurați că achiziționați o miere de coriandru bio, dintr-o sursă de încredere. Site-ul Bioboom vă pune la dispoziție o varietate largă de produse naturale, de cea mai bună calitate. Fie că doriți

să vă achiziționați miere de coriandru, fie că vreți să vă cumpărați orice alt produs bio, aici găsiți tot ce aveți nevoie. De la dulciuri bio până la cosmetice și pastă de dinți bio. Dacă nu ne crezi, atunci aruncă o privire acum și vezi cu ce te încântă site-ul BioBoom!

Citeşte şi
Ludovic Orban: Este imposibil ca pensiile să crească cu 40%!

Premierul Ludovic Orban a declarat că o creştere cu 40% a punctului de pensie, aşa Read more

Cîţu cere audierea lui Teodorovici şi Dăncilă pentru aruncarea Economiei în haos

Ministrul PNL de Finanţe, Florin Cîţu, îi acuză pe predecesorul său social-democrat, Eugen Teodorovici, şi Read more

Florin Cîţu vorbeşte despre o posibilă creştere a pensiilor cu 10%

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că pensiile ar putea creşte cu doar 10% din Read more

Dan Armeanu (ASF): Pandemia Covid-19, impact scăzut asupra sistemului de pensii private

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, al Sectorului Sistemului de Pensii Private - domnul Dan Armeanu, Read more

Pandemia cere readaptare – ce se schimba in ceea ce priveste magazinele de piese si accesorii auto

In perioada de pandemie multe din domeniile de activitate au fost atat de afectate de Read more

2 efecte ale pandemiei asupra tendințelor de cumpărare – brandurile românești sunt mai apreciate

Am asistat la o perioadă care a dat peste cap economia și ritmul vieții. Tot Read more

Gabriel Grădinescu – ASF este garantul legalității pe piața de capital

Vicepreședintele ASF pentru Sectorul Instrumente și Investiții Financiare - Gabriel Grădinescu, a declarat...

Ciolacu: „Cîţu trebuie să plece, nivelul de trai a devenit mult mai ridicat!”

Noi gafe penibile ale şefului PSD, Marcel Ciolacu. Încercând să justifice moţiunea simplă pe care Read more

Valentin Ionescu (ASF): Actuala criză va forţa renaşterea multor industrii

Criza actuală va genera apariţia de oportunităţi imense de inovare şi va forţa renaşterea multor Read more

Share