• Mesajul Majestăţii Sale Regele Mihai I de Crăciun

    25 decembrie 2011, 02:35

    “În anul 1940, după plecarea tatălui meu, am adresat primul mesaj de Anul Nou către voi. Aveam 19 ani, iar ţara şi continentul nostru se aflau în război.

    elenaagachi

    În aceste zile, de la Săvârşin, vă transmit mesajul meu, după 70 de ani de tradiţie aproape neîntreruptă. De la Bucureşti, Sinaia, Versoix sau Savârşin, cuvintele mele s-au îndreptat mereu către voi cu aceeaşi iubire, grijă, respect şi speranţă.

    Trecerea anilor îţi dă posibilitatea să vezi ce s-a schimbat în lume şi ce anume a rămas. Un lucru neschimbat în viaţa românilor este importanţa pe care familia o acordă Crăciunului şi Anului Nou.

    Acelaşi fior al sărbătorilor, acelaşi îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului şi la minunea naşterii Domnului.

    Ultimii zece ani la Savârşin au adus familiei mele bucuria de a vedea tradiţiile populare şi entuziasmul familiilor de la ţară aproape neschimbate.

    Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei, se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celor dragi.

    În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei.

    Sărbătorirea jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească.

    Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii.

    Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României.

    Naşterea Domnului Iisus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. O frumoasă lecţie despre grijă faţă de cei neînsemnaţi, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecţie de umilinţă, dar şi de mândrie, de durere, dar şi de înălţătoare umanitate. O lecţie necesară în lumea de astăzi, în care atâţia oameni se simt uitaţi, umiliţi sau neînţeleşi.

    Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă şi ca multe aspecte din viaţa noastră vor lăsa încă de dorit.

    Nu avem nici o şansă de a aşterne un drum solid generaţiilor viitoare, dacă îi vom lăsa mereu pe ceilalţi să rezolve ceea ce este răspunderea noastră.

    Transmit gândul meu bun soldaţilor români care îşi riscă viaţa şi fericirea familiei pentru binele ţării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care se simt singuri, neiubiţi sau cei care sunt bolnavi.

    Felicit pe românii care ştiu că au făcut ceva bun pentru ca ţara lor să meargă mai departe şi doresc tuturor românilor, tineri şi bătrâni, din ţara şi din afara hotarelor ei, Crăciun fericit, cu pace în suflet şi la mulţi ani pentru 2012, împreună cu cei dragi!

    Aşa să ne ajute Dumnezeu!

    Un Crăciun fericit şi la mulţi ani dumneavoastră şi familiei regale, Sire!

     

    Comentarii (7)

    1. lavinia spune:

      Mulţumim! Frumos!

    2. Maria spune:

      La un mesaj atât de frumos s-ar cuveni o urare de final completă. Nu credeţi?

    3. admin spune:

      Maria Hulber: Nu se intelege clar ce vreti sa spuneti. Din partea mea, va urez la multi ani si multa sanatate.

      Totusi, nu am inteles ce ati vrut de la mine aici:

      http://www.stareapresei.ro/revista-presei-doru-iuga-trimis-in-judecata-pentru-proxenetism-24310.html?preview=true&preview_id=24310&preview_nonce=4550622aea

      Nu uit si as fi bucuros sa imi explicati logic.

    4. Maria spune:

      admin: ,,Un Crăciun fericit şi la mulţi dumneavoastră şi familiei regale, Sire!”
      Urarea dumneavoastră din finalul postării e frumoasă, dar îi lipseşte un cuvânt. Acum sper că se înţelege. Nu mă refeream la mine, dar vă mulţumesc frumos pentru urare. Acelaşi lucru vă doresc şi eu.

      De obicei mă exprim cu foarte mare claritate, ca şi în mesajul de la prânz. Şi în privinţa comentariului cu privire la care mă întrebaţi, consider că lucrurile stau la fel; am explicat logic ce mi-a displăcut. Nu v-am răspuns imediat atunci pentru că, într-adevăr, n-am mai intrat pe site-ul dumneavoastră, aşa cum am promis, vreme îndelungată. V-am descoperit comentariile ulterior, abia în octombrie, căutând pe google nişte referinţe cu privire la persoana mea. Sinceră să fiu, nu înţeleg ce nu este clar. Dacă aş da timpul înapoi şi aş privi lucrurile ca atunci, din afară, aş constata aceleaşi lucruri. La fel cum, din păcate, le-au constatat şi alţii. Dar nu mă mai interesează, am acum alte preocupări, am prea multe de făcut pentru a-mi mai pierde timpul cu lucruri insignifiante, îmi văd de drumul meu, dumneavoastră vă faceţi meseria cum credeţi că e mai bine, vă citesc din nou pentru a mă informa. Dar asta o ştiţi deja. Dacă n-aş fi fost un cititor vechi, n-aş fi reacţionat în niciun fel, mi-ar fi fost absolut indiferent, mi-aş fi spus punctul meu de vedere pe la colţurile internetului, iar în faţă v-aş fi zâmbit frumos şi fals. Atât.

    5. admin spune:

      Maria: In primul rand, va multumesc pentru corectura.

      In ceea ce priveste partea a doua, nu mi-a fost deloc clar nici atunci si nu imi este clar nici acum la ce anume va referiti.

      Nu ma refer la partea cu acel grup de pe Facebook. Dumneavoastra credeti ca eu stau sa verific integritatea spirituala a tuturor grupurilor pe care sunt adaugat si a membrilor lor? Sunt vreo 25.

      Ma refer la partea cu aluziile si cu celelalte lucruri la care va refereati, in care nu ma regasesc si pe care nu pricep de unde le-ati scos.

      Aici simt nevoia sa va explicati, pentru ca eu nu ma tin de porcarele pe Internet si nici in afara acestuia.

      Scriati anterior in comentarii ca nu v-ar placea la mine…

      ““flirtul mic şi de duzină cu fete la fel de mici şi de vioaie, nu pot să cred că vă fac plăcere declaraţiile nocturne înfierbântate şi … altele. Eu nu acolo v-am aşezat pe dumneavoastră în sistemul meu de valori personale”

      La asta ma refer. Dv. la ce v-ati referit?

    6. Maria spune:

      Florin Budescu: Sunteţi îndreptăţit să puneţi întrebările, pentru că este site-ul dumneavoastră. Şi eu aş avea câteva întrebări, dar, din acest motiv, nu-mi permit să le pun.
      Reiau mai întâi ceea ce am scris mai sus: v-aş fi răspuns chiar atunci dacă aş mai fi intrat pe site la vremea respectivă. În 7 octombrie (se poate verifica, cred), când v-am citit replicile la comentariul meu, era o zi… mai aparte. Delicată, dureroasă, personală. N-am putut să vă scriu nimic. Am lăsat totul aşa, oricum nu credeam că voi mai reveni aici.
      Acum, în legătură cu ce mă întrebaţi. E adevărat. Ca personalitate v-am situat foarte sus, undeva în topul valorilor personale din domeniul civic, social, publicistic. Lucrurile s-au amalgamat apoi şi n-am înţeles ce căutaţi în anumite zone. E vorba chiar despre acel grup. Nu de grupul în sine. Înţeleg că nu verificaţi ,,integritatea spirituala” a grupurilor la care sunteţi adăugat. Ok. Dar nimeni nu vă împiedică s-o verificati pe cea morală şi să părăsiţi grupurile deocheate sau, mai bine spus, grupurile în care sunt persoane mai deocheate. Eu aş face-o, chiar dacă aş lucra 25 de ore pe zi şi aş fi adăugată la 50 de grupuri pe Facebook. Am încercat să accesez linkul de mai sus, dar îmi apare mesajul ,,Nu ai voie să previzualizezi ciorne.” Dacă părăsesc pagina, pierd mesajul de acum. Aşadar, îmi pot doar aminti o anumită observaţie a dumneavoastră despre ,,preocupările” unor aderenţi la grupul respectiv. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, dumneavoastră ştiţi foarte bine ce se întâmplă acolo. Nu pot să spun mai mult. M-am întristat atunci foarte tare.
      Prima frază selectată din partea la care vă referiţi are legătură cu ceea ce am scris mai sus.

    Posteaza comentariu

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

     

    Contractul Colectiv de Munca in Mas-Media, Drepturi jurnalisti, presa, ziare, mass-media,, conflicte de munca, Codul Muncii

    RSS Hotnews.ro Actualitate

    Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

    Ziare pe net

    Arhive