Meleşcanu, Năstase şi SRS, în audienţă la Patriciu (Academia Catavencu)

Share

Azi (n.n.: 23 noiembrie), Dinu Patriciu şi-a luat prînzul într-o companie foarte selectă. În ordinea ridicării de la masă, compania lui Dinu a constat în următorii: Teodor Meleşcanu, Sorin Roşca Stănescu şi Adrian Năstase.

Masa şi dansul negocierilor cu cei trei au avut loc la intersecţia străzii Herăstrău cu bulevardul Mircea Eliade. Bine, nu chiar în intersecţie, ci în clădirea localizată acolo, care adăposteMELESCANU - CLUJşte fundaţia “Dinu Patriciu” (da, da, aia care dă burse copiilor inteligenţi şi talentaţi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale).

După cum se poate vedea în fotografii aici, Bentley-ul imperial al lui Patriciu era în faţa sediului fundaţiei (aşa cum v-am mai povestit şi altă dată), deci conu’ Dinu şi-a întîmpinat personal oaspeţii.

Cum toţi cei trei menţionaţi sînt bogaţi, bănuim că Patriciu, ca patron al propriei fundaţii, le-a dăruit talent şi inteligenţă (că şmecherie au ei destulă): talentul să negocieze cît mai bine pentru voturile lui Crin şi inteligenţa să camufleze asta în bla-bla-uri de doi lei de spus la TV. Poftă bună!

P.S. În atenţia domnului M.V. de la Dilema veche: pentru că ne-aţi certat data trecută (vezi al şaselea “3,14” de AICI, sperăm să o faceţi şi de data asta. Sau, mai bine, scrieţi un text despre cît de greu îi va fi lui Crin Antonescu să ia o decizie în privinţa cedării voturilor către Geoană dacă nu citeşte Dilema veche înainte.

Năstase la Patriciu: “A fost o discuţie privată, ca între prieteni”

Luni, după duminica primului tur la prezidenţiale, arata Acedemia Catavencu aici, Adelu Năstase, Meleşcanu şi SRS i-au pupat mîna lui Dinu Patriciu, la sediul fundaţiei celui din urmă. Aţi aflat asta de la noi, în exclusivitate. Colegii de la Hotnews au fost foarte curioşi să afle ce s-a discutat acolo, printre temenele şi planuri din cuţite şi păhară (nu că noi nu am fi fost, dar nouă nu ne-au răspuns împricinaţii la telefoane). Şi au aflat.

I-auziţi la Năstase: “M-am intalnit cu domnul Patriciu pentru ca este un bun prieten de-al meu. A fost o discutie privata, ca intre prieteni. Nu mi s-a propus sa fiu premier, intalnirea nu a avut nici o legatura cu acest subiect.

Nu mi s-a propus nici acum, nici inaintea intalnirii sa fiu nominalizat premier. Avem deja o alianta centrata pe sustinerea domnului Johannis si ambele partide au cazut la intelegere in acest sens”. Mişto! Presupunem că cei doi s-au jucat de-a număratul ouălor, ca doi buni prieteni.

Meleşcanu a fost şi mai haios: “Nu am avut nici o intalnire ….aaa va referiti la intalnirea de la fundatie. Da, m-am intalnit cu domnul Patriciu. Intalnirea de la Fundatie a fost tete-a-tete cu Dinu Patriciu, ceilalti pe care i-au fotografiat nu au fost prezenti.

Trebuie sa se vada ora cand au fost fotografiati, dar eu nu am participat la o discutie impreuna cu acestia, ci doar cu Dinu Patriciu. (…) am discutat cu Dinu Patriciu ce strategie si program economic sa aplicam pe viitor, este vorba de masuri anti-criza”. De anti-criza politică, nimic, normal. Ce a zis şi SRS, AICI.

citeste si:
Theodor Melescanu: Am discutat cu domnul Patriciu despre strategia economica (HotNews)

Share