MediaSind acuză Ringier in cazul jurnalistului Marius Draghici

Share

mediasindMediaSind ia atitudine in cazul jurnalistului Marius Draghici. Am scris despre chemarea lui Marius Draghici la comisia de disciplina pentru insubordonare.

Poate pentru ca a dat in judecata trustul Ringier, editorul ziarului Evenimentul zilei, Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind a reactionat dur.

Ea considera ca actiunea este una de intimidare, mai ales ca jurnalistul este liderul filialei din grupul de presa elvetian.

Preluam in continuare tot articolul scris de Tibi Lovin.

MediaSind discuta cu Ringier despre Marius Draghici

“Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind a contracarat actiunea de intimidare a reprezentantului sau in trustul Ringier, Marius Draghici, prin convocarea Comisiei Paritare pe Ramura Mass-Media, organism ale carui decizii sunt obligatorii, potrivit legislatiei, pentru toti angajatii si angajatorii din mass-media”, a declarat pentru ReporterVirtual liderul MediaSind, Cristi Godinac.

Sedinta comisiei va avea loc pe 27 aprilie a.c., la sediul MediaSind, unde a fost invitat sa dea explicatii privind nerespectarea CCM directorul general Ringier, Marius Hagger . De asemenea, pe ordinea de zi a Comisiei Paritare se afla si abuzurile de la Adevarul SA si de la alte societati din presa.

MediaSind: decizia Comisiei Paritare e obligatorie

Potrivit presedintelui sindicatului, Cristi Godinac, decizia Comisiei Paritare este obligatorie pentru toate institutiile de media, iar acestea au obligatia, conform art.5 din Regulamentul Comisiei Paritare, publicat in Monitorul Oficial, sa publice sau sa difuzeze hotararea, prin propriile mijloace de informare, in termen de 5 zile de la pronuntare.

Godinac a declarat ca Sindicatul Jurnalistilor Profesionisti (SJP) l-a nominalizat pe Marius Draghici liderul grupei sindicale din Ringier, ca reprezentant al sau in conducerea trustului.

Sindicatele trebuie sa participe la negocieri

“Conform Legii Sindicatelor nr. 54/2003, angajatorii au obligatia de a invita reprezentantii sindicatelor sa participe la consiliile de administratie si / sau organele asimilate acestora, cu statut de observator si drept de opinie, dar fara drept de vot. Totodata, angajatorii au obligatia de a pune la dispozitia sindicatului toate comunicarile, informarile si ordinea de zi a sedintelor“, a spus Godinac.

Sindicatul condus de catre Godinac este afiliat la Federatia Internationala a Jurnalistilor (FIJ, trad. eng. International Federation of Journalists IFJ), organizatia mondiala a jurnalistilor din Occident. Organizatia din Romania tine de ramura europeana a organismului si este reprezentantul unic in Romania al IFJ.

Share