StareaPresei.ro

Conform informaţiilor mele, ai fost forţată să pleci de la The Money Channel. Cum comentezi?

Forţată…

Forţată, în sensul că nu ai vrut să pleci şi ţi-au făcut diferite chestii mai puţin plăcute, care te-au determinat la un moment dat să spui La revedere, sigur ne vom întâlni şi ai plecat. Cam ceva în genul ăsta.

Cam aşa ceva. Poate sigur ne vom întâlni… nu mai ştiu în ce măsură.

Asta era o melodie a Corinei Chiriac.

FOTO: Psychologies

Ştiu. Sigur că s-au întâmplat o serie de lucruri neplăcute. Mi-aş fi dorit să nu se termine aşa. Am spus, la un moment dat, că Money Channel o să fie ultimul meu loc de muncă în presă. Ca, în momentul în care o să se termine povestea de iubire cu Money Channel o să virez spre un alt domeniu, dar mi-aş fi dorit, repet, să nu se termine aşa. N-a fost să fie, mergem mai departe.




De ce ultimul loc de muncă în presă şi spre ce domeniu virezi?

Eu n-am făcut facultatea de jurnalism, am făcut psihologie-sociologie. Deci am deja altă meserie. E un pic mai complicat să profesez acum în domeniul ăsta, dar sunt şi interpret. E o muncă foarte frumoasă, îmi place să o fac, criză-necriză, lucrurile astea funcţionează destul de bine.

Vrei să-ţi iei atestat şi să faci muncă de interpret. Sau ai atestat.

Am. Am făcut deja munca asta şi pentru Money Channel. Povestea mea de iubire cu televiziunea a început cu un jurnal în engleză…

… La Realitatea TV, pe când era a lui Prigoană şi eraţi dincolo…

… Exact, şi eram colegă la jurnalul în engleză cu Bogdan Gamaleţ.

Ai fost un adevărat brand pentru The Money Channel în ceea ce priveşte ştirile. Acest lucru nu a contat, nu a putut îndupleca nicicum comenduirea de a nu te forţa să pleci?

Nu pot să spun că m-am simţit vreodată ca un brand pentru The Money Channel, nici în ce priveşte ştirile, nici în alte privinţe. M-am simţit p vreme parte din echipa şi, de la o vreme încoace, ca un simplu angajat, care are un job. Din păcate. Ştii la fel de bine ca şi mine că, în momentul în care începi să-ţi priveşti munca ca pe job, deja lucrurile nu mai sunt ok. Cât despre înduplecat… n-am simţit nevoia să înduplec pe nimeni eu. Nu cred că era cazul să încerc să înduplec pe cineva. A fost decizia mea să plec.

“Mi-au scăzut salariul la jumătate”

Înţeleg, din ceea ce-mi spui, că ţi s-au făcut nişte mizerii. Poţi să-mi spui una dintre aceste mizerii?

Sunt interconectate mizeriile, ca să spun aşa. E un fel de roman-foileton. Cât timp ai la dispoziţie? Glumesc. Haide să-ţi povestesc pe scurt. Anul trecut, la Money Channel şi în tot trustul Realitatea Media, ca în toată presa, dealtfel, au început reducerile de salarii. Asta era situaţia economică, atât se putea, în fine. În Realitatea Media a existat, bănuiesc, ca peste tot, o grilă de reduceri salariale, în funcţie de cuantumul salariului, pentru că, aşa cum ştii, suntem plătiţi cu un salariu infim prin contractul pe cartea de muncă şi suma ceva mai îndreptăţită de a fi luată în calcul plătită prin drepturi de autor. Cu cât aveai salariul mai mic, cu atât reducerea care ţi se aplica era mai mică. Mie mi-a fost redus salariul al jumătate.

Ha! Ha-ha-ha-ha… Foarte frumos!

Când am sunat să întreb totuşi ce s-a-ntâmplat, sperând că e o greşeală, mi s-a explicat că în grila de reduceri mă încadram la 20%, iar restul a venit exclusiv de la managementul postului. Evident că le-am cerut explicaţii. Evident că au fost evazive şi nu am semnat acel act aditional privind reducerea salariului, pentru că ar fi însemnat să mi-o fac cu mâna mea, şi nu era cazul. Aş fi făcut-o dacă se aplica reducerea corectă. Nu sunt absurdă. Mie-mi daţi banii toţi şi nu ma interesează de restul lumii. Când mi-am cerut drepturile astea, replica managementului, bine, că ei insistă în continuare că a fost o pură coincidenţă, dar nici unul nu ne-am născut ieri, dar replica a fost o invitaţie de premiere în excursia aia în la crème de la crème, care până atunci se făcea în Creta, iar anul trecut s-a făcut în Cipru.

Super-team-building-ul select…

Da, super-team-building-ul select. Am fost invitată în super-team-building, am refuzat cu nişte cuvinte nu foarte frumoase. Chestia asta n-a făcut decât să pună gaz pe foc. În continuare, s-a ajuns la discuţii la nivel de avocaţi, pentru că până la urmă reducerea care mi s-a aplicat mie a fost una ilegală. Evident că managementul a susţinut iniţial că da, este corect ceea ce spun eu, după care s-au gândit mai bine şi au spus invers. Prima bomboană pe colivă a venit când mi-a fost reziliat contractul de drepturi de autor.

“M-au retrogradat editor traducător”

Şi ai rămas numai cu cartea de muncă…

… Am rămas numai cu cartea de muncă…

… ceea ce presupune foarte puţini bani.

Evident.

În cartea de muncă aveai salariul la nivelul minim stipulat în Contractul la nivel de Ramură Mass-media? Sau salariul minim pe economie?

Spre marea mea ruşine, nici măcar asta. Habar n-am. Pe cartea de muncă, toată lumea are undeva la 1.000 de lei.

Da, după câte ştiu eu, este ok. (n.n.: art. 29. din CCM-MM, CAPITOLUL IV: Salarizarea şi alte drepturi băneşti, (2) Părţile convin ca salariul minim pe ramură mass-media să fie echivalentul salariului minim stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, majorat cu 20%).

Dacă poate cineva din mass-media să poată să trăiască dintr-un asemenea salariu, în condiţiile în care şi-a bugetat nişte cheltuieli, nişte credite ş.a.m.d.,  eu îl mănânc pe cel care spune că poate. După rezilierea contractului de drepturi de autor, a venit ultima surpriză, anume faptul că am fost trecută ca editor. Vineri am fost anunţată de chestia asta, care urma să înceapă de luni. Editor şi traducător.

Înainte cum erai încadrată?

Cred că editor-prezentator. Oricum, prezentator eram, că munca asta o făceam. A, că şi editam, că şi scriam, că eram şi editor de voce, şi traducător benevol de la un moment dat, astea le trecem în altă categorie. Dar munca pe care o făceam eu oficial la Money Channel era de editor-prezentator.

În acel moment ai hotărât să-ţi dai demisia.

Mi-aş fi bătut joc de mine, sincer.

“Te-am ajutat peste patru ani să economiseşti bani. Tot eu plătesc acum?”

Cred că ştii că modul acesta de a plăti jurnaliştii pe drepturi de autor este calificat de Fisc ca fiind evaziune fiscală mascată.

Da.

Bun….

… Ştii, cum califică Fiscul chestia asta nu pot să spun că mă impresionează foarte tare. Există glumiţa aia, că statul condamnă hoţii, pentru că nu-i place concurenţa. Nu ştiu cum califică Fiscul chestia asta. Ideea e alta: timp de aproape patru ani şi jumătate, eu şi toţi ceilalţi care lucrează acolo, de la redactorul-şef până la femeia de serviciu, am ajutat instituţia asta să facă o economie la cheltuieli, acceptând varianta asta de plată. Nu mi se pare normal (şi nu vorbesc despre mine, că nu mai e cazul, iar acum se modifică modalitatea de plată, trebuie să-ţi ori toţi banii pe firmă, fie exclusiv pe drepturi de autor, fie pe carte de muncă şi venitul scade foarte mult în oricare din variante), deci nu mi se pare normal ca plata solidară cu angajatorul să însemne că, după ce te-am ajutat patru ani şi ceva să economiseşti bani, acum tot eu trebuie să suport cheltuielile pentru schimbarea asta a modalităţii de plată.

Ceea ce n-ai înţeles (dacă vrei o să fie off the record) este ca aceşti oameni nu au nici un fel de scrupule, nu-i interesează decât să te exploateze la maximum şi pe tine, şi pe mine, şi pe toţi.

Din păcate, asta am constatat şi este motivul pentru care spuneam că e ultimul meu job în presă. A, colaborări ş.a.m.d. da, dar job cu contract de muncă nu.

Bad management. Şi lipsă de caracter

In scrisoarea de la revedere spui: (îţi mulţumesc) şi tie, care m-ai facut sa realizez ca proiectul in care credeam s-a terminat. Cui îi este adresat acest mesaj din final?

Poţi să interpretezi în mai multe feluri. Dacă vrei, în varianta artistică, până acolo am folosit pluralul şi le mulţumeam colegilor mei, celorlalţi membri ai echipei, oamenilor alături de care am lucrat foarte bine în anii ăştia. Trebuia să fac cumva o departajare. Pentru că a existat acolo un personaj colectiv pozitiv şi unul personaj tot colectiv, din păcate, însă negativ. E vorba despre management.

Să-mi spui dacă interpretarea mea e corectă: de-a lungul timpului, din management au făcut parte diferiţi oameni, care cât timp n-au făcut parte din management aveau un comportament şi după aceea se lipeau de un alt comportament.

Da, din păcate aşa se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi.

Adică uită de unde au plecat şi devin altfel de fiare.

Eu nu cred în teoria că oamenii se schimbă, eu cred că trebuie să nişte date de la început, anumite trăsături de caracter sau lipsă de caracter, care la momentul oportun ies sau nu la iveală. Mă mai enervam că (dacă ştii deja scrisoarea mea de la revedere, am scris acolo că) o televiziune de ştiri economice trebuie să fie în primul rând televiziune, trebuie să primeze televiziunea asupra economiei.

Cred că înţeleg la ce te referi.

Ma refeream la conţinut.

Da, adică la faptul că întâi propui un plan editorial şi după aceea faci emisiuni în consecintă, pe piete, pe ce vrei, nu te gândeşti ce finanţatori ai şi după aceea faci nişte emisiuni ca să le iei acestora banii.

Eu nu mă gândisem neapărat la asta, atunci când scriam acum vreo doi ani ce scriam. Mă refeream la lucruri mai mărunte, cum ar fi, de exemplu, ordinea subiectelor într-un jurnal de ştiri.

Lipsă de comunicare. Şi frică, foarte multă frică

Topul importanţei subiectelor. În ce măsură la TMC comanda politică se împleteşte cu profesionalismul cunoscut şi recunoscut al multor angajaţi?




Money Channel a avut norocul, într-un fel, să fie un post de nişa nişei, pentru că e un post de ştiri şi un post de ştiri economice, aşa că la TMC comanda politică era chiar ultima problemă.

Aţi scăpat de mare furtună de creiere din campania electorală…

Nu, la noi, la ei – acum, nu s-a simţit asta în nici un fel. Comanda politică la Money Channel nu era o problemă, dar erau multe alte probleme şi cea care m-a deranjat pe mine cel mai mult – şi mă întrebai mai devreme de aciditate, da, de asta se lega cel mai des – era lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare în ambele direcţii, din păcate. Pentru că managementul, atunci când apărea un zvon, atunci când se schimba ceva, ori nu ne anunţa imediat, ori nu ne anunţa deloc. Oamenii discutau în redacţie tot felul de variante, de zvonuri, de ce mai auziseră, iar între timp nimeni nu întreba ce se întâmplă defapt. Toată lumea mergea pe burtă-nainte, toţi eram fericiţi, unii reuşeau să şi zâmbească şefilor, deşi până atunci toţi spuneau aoleo, ne dau afară, ne calcă, ne închid, ne nu-ştiu-ce, când apărea căte un şefuleţ în redacţie…

… se făcea linişte.

Asta a fost o mare problemă şi cred că este în continuare, din păcate. O altă problemă, care nu cred că ar caracteriza exclusiv Money Channel, sunt parti-prix-urile. Uite, de exemplu, atunci când mi-am dat demisia, am pus o întrebare: totuşi, de ce această schimbare? Răspunsul a fost: pentru că am nevoie de oameni care să producă ştiri, conţinut editorial şi în afară de asta nu puteam să nu ţin cont de relaţia ta conflictuală cu managementul.

Mare lucru nu înţeleg din chestia asta, pentru că este total aberant, adică noi despre ce vorbim aici, parcă este ştirea făcută de Money.ro, conform căreia azi, în mass-media, în România şi oriunde în sistemul capitalist, dar nu numai în mass-media, nu contează competenţa profesională, ci cum eşti plasat şi cum relaţionezi cu şefii.

Din păcate da şi din păcate şefii care fac asta nu-şi văd propriul interesul, pentru că, în momentul în care te înconjori numai de yes-men-i, de oameni care-ţi spun tot timpul că deciziile tale sunt cele mai bune, că eşti cel mai bun, cel mai deştept şi cel mai frumos, lucrurile bune se mai întâmplă, pentru că oamenii ăia sunt prea ocupaţi să aibă grijă de tine şi să te perie. Oamenii care muncesc, oamenii care au talent ori nu se mai văd din cauza asta, ori renunţă să mai facă ce făceau, pentru că nu primesc recunoaştere. Nu laude în public, măriri de salariu ş.a.m.d., dar o mică recunoaştere pentru ce ai făcut. Sunt oameni foarte buni acolo. Care se pierd.