home MASS MEDIA Jurnalista care a demascat scandalul NotW nu va fi anchetată

Jurnalista care a demascat scandalul NotW nu va fi anchetată

Share

După multe presiuni făcute de Scotland Yard, jurnalista Amelia Hill de la The Guardian, care a demascat afacerea telefoanelor ascultate, a scăpat de urmărirea procurorilor britanici.

The Sun

Procurorii britanici au anunţat ieri că nu o vor acuza pe Amelia Hill pentru nimic. Astfel, Hill nu va fi obligată de autorităţi să-şi demaşte sursele din Scotland Yard, care i-au dat informaţiile ce au dus la marele scandal în care este implicat acum trustul lui Murdoch, şi nu numai.

Cazul acesta a fost exemplar pentru independenţa presei britanice, pe de o parte, dar şi pentru corectitudinea procurorilor insulari. Pe scurt, surse dintre poliţiştii integri din Scotland Yard au informat-o pe Amelia Hill că există poliţişti corupţi care, mână în mână cu jurnliştii de la News of the World, ascultă voicemail-urile telefoanelor unor persoane publice.

Reacţia poliţiştilor corupţi, după începerea scandalului, a fost că au încercat să ceară procurorilor să o pună sub acuzare pe Amelia Hill de la The Guardian, pentru a-i scoate sursele confidenţiale din Scotland Yard.

În tot acest timp, relaţiile dintre poliţia britanică şi presa insulară au fost extrem de tensionate. Atât de tensionate, că au apărut şi liste cu jurnaliştii britanicii acreditaţi pe poliţie, în funcţie de cât de friendly sunt cu poliţia sau nu.

Serviciul de Procuratură al Coroanei Britanice a anunţat, într-o declaraţie dată publicităţii marţi, că are probe destule care arată că Hill a fost informată asupra datelor pe care le-a publicat de către un detectiv în vârstă de 51 de ani nenominalizat, dar anchetarea acestuia şi a jurnalistului nu ar fi în interesul public.

Cinste domnilor procurori britanici!

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share