home ECONOMIE Jim Rogers: Vine cea mai gravă criză economică din viaţa noastră

Jim Rogers: Vine cea mai gravă criză economică din viaţa noastră

Share

Legendarul investitor Jim Rogers prezice un crah de piață în următorii câțiva ani. Unul despre care spune că va rivaliza cu tot ce a văzut în timpul vieții sale. În continuare, transcrierea videoclipului discuţiei dintre Henry Blodget de la Business Insider şi Rogers.

Creştere economică pe consum. Guvernul sărbătoreşte. BNR avertizează: nu e bine!

Cele spuse de ROgers rimează cu ce am afirmat în mod repetat în ultimii opt ani. Nu s-a lucrat la cauzele crizei începute în 2007. Acum, defectele de sistem nereparate ne vor izbi în faţă. Erau cât capul, acum au crescut, diforme, sunt cât hipopotamul.

Blodget: Unul dintre lucrurile pe care le-am admirat întotdeauna la dv. este că nu vorbiţi despre lucruri care ar trebui să se întâmple. Prefiguraţi ce se va întâmpla, apoi faceţi acel lucru. Aşadar, ce se va întâmpla cu piaţa bursieră? Ce se va petrece?
Rogers: Am învăţat foarte devreme, în cariera mea, că mai bine nu investesc în ce doresc. Mai bine investesc în ceea ce se întâmplă în lume. Altfel aş fi falit, falit definitiv. Ei bine, ceea ce se va întâmpla este că va continua. Unele pieţe bursiere din America vor intra într-o bulă de piaţă. Bula aceasta va veni. Apoi se va sparge şi trebuie să fiţi foarte îngrijoraţi. Dar, Henry, aceasta este bine pentru tine. Pentru că ai securitatea unui loc de muncă. Eşti un tip norocos.

Jim Rogers: “Mai târziu anul acesta sau după”

Blodget: Ei bine, ratingurile tv par să crească în timpul crizelor, apoi ele dispar complet când lumea se linişteşte, aşa că nimeni nu aşteaptă asta. Aşadar, când urmează să se întâmple?
Rogers: Mai târziu anul acesta sau după.

Blodget: Mai târziu anul acesta sau după?
Rogers: Da, da, da. Notează.

Blodget: Şi ce va declanşa criza?
Rogers: Ei bine, este interesant, pentru că aceste fenomene întotdeauna încep unde nu se uită nimeni. În 2007, Islanda a dat faliment. Lumea a spus:: “Islanda? Asta este o ţară? Au o piaţă de capital?”

Apoi Islanda a intrat în faliment. Apoi a intrat în faliment Bear Stearns. Şi Lehman Brothers a intrat în faliment. Şi s-a intrat în spirală deodată. Întotdeauna se întâmplă acolo unde nu te uiţi.

Poate fi un fond de pensii american care dă faliment

Nu ştiu.. Poate fi un fond de pensii american care dă faliment, şi multe dintre ele sunt falite, aşa cum ştii. Poate fi vorba despre un stat pe care acum nu-l băgăm în seamă. Pot fi tot felul de lucruri. Poate fi un război – improbabil să fie război, dar va fi ceva.

Când vă uitaţi la Business Insider şi vedeţi, spuneţi “Este atât de interesant. Nu ştiam că acea companie poate să dea faliment”. Uite că a dat faliment! Trimiteţi-mi un e-mail şi am să încep să urmăresc fenomenul.

Blodget: Şi la ce fel de faliment trebuie să ne aşteptăm?
Rogers: Va fi cel mai rău din timpul vieţii tale.

Blodget: Am avut parte de câteva destul de mari în viaţa mea.
Jim Rogers: Va fi cel mai mare din viaţa mea, şi sunt mai în etate decât tine. Nu, va fi po veste foarte serioasă.

Jim Rogers: Fiţi îngrijoraţi!

Am mai avut probleme financiare în America – hai să folosim ca exemplu America – la fiecare patru până la şapte ani, de la începuturile Republicii. Ei bine, gândeşte-te că au trecut deja opt ani de la ultima. (n.r.: de la falimentul American Home Mortgage au trecut aproape 10 ani)

Este cea mai lungă sau a doua cea mai lungă perioadă între două crize în istoria cunoscută. Aşa că e clar că vine alta. Şi data viitoare când vine – ştii că în 2008 am avut probleme din cauza datoriei. Henry, datoria (n.n.: publică) de atunci este nimic în comparaţie cu ce se petrece acum.

În anul 2008, chinezii aveau o mulţime de economii pentru vremuri grele. Apoi, au început acele vremuri. Au început să cheltuiască din banii strânşi. Acum, chiar şi chinezii au o datorie publică mult mai mare. Rezervele federale, banca centrală din America, bilanţul financiar e de cinci ori mai prost decât în 2008.

Va fi cea mai gravă criză din viaţa ta şi de asemenea din viaţa mea. Fii îngrijorat.

În joc este civilizaţia occidentală

Blodget: Sunt îngrijorat.
Rogers: Bine. Bine.

Blodget: Poate cineva să ne salveze?
Jim Rogers: Vor încerca. Ceea ce se va întâmpla este că vor creşte mai mult rata dobânzii. Apoi, când lucrurile vor merge cu adevărat prost, oamenii vor începe să sune şi să spună:

Trebuie să mă salvaţi. Este civilizaţia vestică. Se va prăbuşi.

Iar Fed-ul, care este format din birocraţi şi politicieni, va spune:

E bine, mai bine facem ceva.

Apoi vor încerca să facă ceva, dar nu va merge. Va duce la unele creşteri, dar de data asta nu va merge.

Jim Rogers: Alte ţări vor da faliment acum

Blodget: Suntem deja într-o situaţie în care civilizaţia vestică deja pare posibil să intre în colaps. Chiar şi cu pieţele crescând mereu. Adesea, când ai o calamitate financiară, te trezeşti cu o revoluţie în sistemul politic. Ce se va petrece, din punct de vedere politic, dacă va fi o criză?
Rogers: Ei bine, de asta mam mutat în Asia. Copiii mei vorbesc mandarina pentru că asta urmează.

Vei vedea guverne căzând. Vei vedea state prăbuşindu-se. Islanda s-a prăbuşit la precedenta criză. Alte ţări vor da faliment acum. Vei vedea mai multe care vor ajunge în situaţia asta. Vei vedea partide dispărând.

Vei vedea instituţii care au eistat un lung timp dispărând. Lehman Brothers a existat 150 de ani. S-a dus. Vei vedea mai multe, mult mai multe dispărând, muzeuri, spitale, universităţi, firme financiare.

Postari Similare
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat acum pe secretarul său general, Ion Păduraru, la
Practic, criza economică globală, care a explodat începând din august 2007 în Statele Unite, odată
În borcan, simţurile sunt alterate, negrul e verde, iar orizontala e
Atunci când am scris, acum câteva zile, despre taxarea aerului expirat, am făcut un pamflet.
Impozitul pe aerul expirat (e dioxid de carbon, deci e poluare). Un om inspiră şi
Sunt trei elemente care intră în ecuaţia cleştelui crizei în care se află acum România.
Ponta: Să trăiţi, maiestate! Biden: Nici o maiestate, lad. Este o ţară liberă şi e
Există o stare în curs de globalizare, de tipul celei numite de presa de limbă
Tensiunea socială creşte în România.
Canibalizarea corporatistă e una din marile tare ale lumii în care trăim şi e cauza
Share