Iohannis dă chix cu Horodniceanu la DIICOT (revista presei)

Share

Iohannis dă chix cu Horodniceanu la DIICOT (revista presei)

Klaus Iohannis a făcut acum prima mare greşeală a carierei sale de şef de stat: l-a numit şef al DIICOT pe Daniel Horodniceanu, clientul mafiei ieşene. Consemnează România liberă.

CCR consideră că, în spiritul Constituţiei, Senatul trebuie să-i ridice imunitatea lui Dan Şova, dar senatorii au o lectură paralelă a Legii Fundamentale şi vor să se întâlnească şi să voteze iar contra, spune Adevărul.

HotNews prezintă pe larg modul în care este prezentă Elena Udrea în dosarul creditelor preferenţiale de la BRD, alături de Sorin Roşca Stănescu, Remus Truică sau Adrian Sărbu.

Tot despre şi cu Remus Truică au vorbit la greu ieri procurorii DIICOT, care este acum sub control judiciar în acelaşi dosar, conform Realitatea TV. Ca şi Roşca şi Sârbu.

Robert Cazanciuc, MRU, Geoană, Predoiu şi Lazăr Comănescu au fost prezenţi la reşedinţa ambasadorului Germaniei în România, anunţă Ştiri pe surse.

Motivul formal a fost acordarea unei distincţii pentru cel din urmă dintre cei enumeraţi mai sus. Dar ce au discutat aceşti oameni? Nimeni nu ştie.

Politicienii speriaţi de ceea ce face DNA cer demiterea acesteia, explică Naţional. Personajul este senatorul PSD Daniel Savu, fost ofiţer de servicii secrete.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, şi Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, s-au întâlnit la Bruxelles. Bursa informează că şeful Pactulului Nord Atlantic a cerut Rusiei să-şi retragă trupele şi armamentul greu din estul Ucrainei şi să oprească sprijinul acordat separatiştilor proruşi.

Share