Înzestrarea Armatei, în aer. Vinovatul este PSD. Înaltă trădare?

Share

Planul pentru înzestrarea Armatei pentru 2017 – 2026 a fost retras de iniţiator de pe ordinea de zi a CSAT.Este anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a explicat că, în elaborarea acestuia, a fost neglijat acordul politic de alocare a 2% din PIB.

Înaltă trădare? Alde PSD a stopat înzestrarea Armatei

Banii ar trebui alocaţi pe parcursul a cel puţin un deceniu. “Planul de înzestrare a Armatei Române a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei. S-a constatat că documentul a neglijat un aspect important: alocarea a 2% din PIB”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai afirmat că decizia a fost a iniţiatorului proiectului, Ministerul Apărării Naţionale, urmând să fie “adaptat dorinţei politice”.

Înzestrarea Armatei sau neînzestrarea ei, înaltă trădare?

Înzestrarea Armatei sau neîn zestrarea acesteia ar putea fi caz penal. Acuzaţia procurorilor ar putea fi de înaltă trădare.

Art. 391 Trădarea, CP
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Înzestrarea Armatei trebuia începută deja

Prin aducerea în pragul falimentului a economiei naţionale, unii responsabili PSD ar putea fi acuzaţi de înaltă trădare. Nu doar atât însă. Aşa cum se constată citind art. 291 CP, este vorba despre…

… subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului.

Aşadar, dacă se demonstrează că, cu bună ştiinţă, unii responsabili PSD au subminat capacitatea de apărare a statului, e înaltă trădare. Până la acest moment, Şantierul Damen ar fi trebuit să se apuce de realizat patru vedete rapide.

Nemţii de la Rheinmettal ar fi trebuit să înceapă construcţia transportoarelor Boxer. Ar fi trebuit să avem într-un stadiu avansat achiziţionarea rachetelor Patriot. În fine, o escadrilă de 12 avioane F16, a doua, ar trebui achiziţionată.

Share