home ECONOMIE Indicele ROBOR a sărit în aer efectiv. Creditele se scumpesc iar

Indicele ROBOR a sărit în aer efectiv. Creditele se scumpesc iar

Share

Pe 28 septembrie, Indicele Robor la 3 luni a urcat la 0,92%. Apoi la 1.46. Azi, a urcat din nou, până la 1,58. Este cel mai mare indice ROBOR la 3 luni din ianuarie 2015. Creşterea este enormă. De fapt, toţi indicii ROBOR au sărit în aer. Care sunt efectele?

motto: “Inflaţia scade atunci când decid eu.” (“Împăratul Zeu al Dunei”, Frank Herbert)

ROBOR este un indicator obiectiv, pe care piaţa bancară îl foloseşte pentru formarea dobânzilor în lei. Am explicat asta aici. El nu este stabilit de o persoană anume sau de o bancă anume. Spunem asta pentru că premierul Tudose are antecedente.

Când a fost întrebat de presă ce părere are despre creşterea preţurilor la carburanţi, a spus că deocamdată acestea nu au crescut, dar, dacă vor creşte, “e problema benzinarilor, nu?”. Analog, ne aşteptăm ca acum se spună că, dacă creditele se scumpesc, e problema băncilor.

Ionuţ Dumitru: Indicele Robor va creşte pentru că creşte inflaţia

Sunt două categorii de factori care explică această creştere, spune Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank. Unii sunt aşa-numiţii “factori fundamentali, care ţin de inflaţie, care creşte. Şi va creşte foarte rapid în perioada următoare”.

Avem 1,2% inflaţie la finalul lunii august, dar ne aşteptăm până la finalul anului la o inflaţie de 2,4%. Iar anul viitor probabil vom sări de 3,5% în primul trimestru. În condiţiile în care au fost creşteri de accize, creşteri de preţuri la energie, electricitate, gaze.

Cu o inflaţie de peste 3% în prima parte a anului, cred că toată lumea trebuie să înţeleagă să nu stăm cu dobânzile Robor sub 1%”.

Conjuctura face indicele Robor să se precipite

Ionuţ Dumitru explică şi a doua categorie de factori, cei conjuncturali, care au precipitat tendinţa de creştere a Robor.

Această creştere a fost accelerată şi precipitată de faptul că în ultima perioadă excesul de lichiditate pe care îl aveam în piaţa monetară a scăzut foarte mult, pentru că s-au făcut plăţi foarte mari de către companiile de stat către bugetul statului, acei bani evident fiind în piaţa monetară, în depozite bancare, iar acum nu mai sunt, sunt în conturile ministerului de Finanţe, ceea ce a diminuat lichiditatea pe care o aveam în sistemul bancar.

Experţii, indicele Robor şi cimpanzeii din pădurea lui Putin

Aşadar, avem o mulţime de experţi de diferite tipuri care spun acelaşi lucru. Cred că nu este salariat onest şi sănătos la cap din mediul bancar care să nu fie de acord cu următoarea afirmaţie:

Indicele Robor a luat-o razna din cauza felului în care a fost guvernată ţara în ultimele nouă luni.

Pe de altă parte, avem o gaşcă de infractori care conduce ţara. Nu sunt însă doar atât, mai sunt şi trădători de ţară. Nu sunt doar asta, ei mai sunt şi analfabeţi în finanţe şi economie. Iar electoratul lor e la fel de analfabet şi îi crede.

Aşadar, efectele…

… sunt că creditele în lei se vor scumpi din cauza relei-credinţe, prostiei şi incompetenţei alde PSD. Creditele în lei se vor scumpi pentru că se scumpesc dobânzile la creditele în lei. Acestea sunt stabilite de bănci în funcţie de indicele Robor.

Foarte mulţi clienţi la credite în lei, persoane fizice, stau pe o marjă de câteva procente, care acum va fi mistuită. Efectul va fi că vor apărea la bănci portofolii de credite neperformante. Ce va spune premierul Tudose atunci?

E problema băncilor, nu? Întrebaţi acolo.

Aşa a spus Ionuţ Mişa azi despre creşterea Robor. Aşa se înţelege fenomenul în mahala, la Brăiliţa, unde zguduie casele tramvaiul 1. Când vom da faliment cu ţara, premierul Tudose va spune poate:

E problema lui Iohannis, a lui Soros şi a transnaţionalelor, nu? Întrebaţi acolo.

Postari Similare
În Partidul Social Democrat, tensiunea atinge cote alarmante şi lucrurile dau în clocot. În acestea
Suntem conduşi de o clică mafiotă formată din nişte indivizi, faţă de care bolşevicii din
Mărul discordiei între Mihai Tudose ar fi Dosarul Belina, arată surse multiple din proximitatea PSD.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat joi că, dacă este corect și cinstit, premierul Mihai
Prim-ministrul Mihai Tudose ar dori să sesizeze Curtea Constituțională (CCR) privind DNA. Aceasta pentru constatarea
MApN a declasificat luna trecută un document din dispoziţia Guvernului, Armata Română i-a hrănit şi
Premierul Mihai Tudose a afirmat că există posibilitatea ca România să nu mai poată exploata
Colonelul Mihai-Cristian Mărculescu a fost numit director general DGPI. Instituţia, fostul "Doi ş-un sfert", e
Mihai Tudose a avut o întâlnire de lucru cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans
~WikiLeaks despre o relatare partinitoare Realitatea~cardasia fugii lui Dinel Staicu~de ce nu se consolideaza cladirile
Share