Incursiune in tara agramatilor. Azi: Adevarul
Astazi, in timp ce faceam Revista presei, mi-a dat pe-afara, mi s-a taiat, mi-a ajuns, mi s-a aplecat, mi s-a sfarsit
si m-a lasat. Gata. Mi-a ajuns. Nu se mai poate. Inghit de prea mult timp si nu zic nimic, absolut nimic.
Ca sa fie clar la ce anume ma refer, voi cita din Adevarul, un articol despre dependenta de etnobotanice. Titlu:
Mărturie din infernul „magazinelor de vise“
De ce pui, frate-miu, “magazinelor de vise” intre ghilimele, ca zapataucul? Ai vrut sa spui ca nu erau magazine de vise, daca vindeau plante etnobotanice? Dar atunci de care magazine erau? De inversul viselor? De trezie? De trezeala? De luciditate? Daca lucrurile stau astfel, atunci inseamna ca plantele etnobotanice sunt plante care au bot etnic, nu? Logic!
Mergem mai departe, deci. Sa citim impreuna:
Un licean a ajuns în câteva luni de la „fumător din curiozitate“ la condamnat pentru trafic de stupefiante. Andrei crede că substanţele vândute la magazinele de etnobotanice sunt mult mai nocive decât „drogurile clasice“.
Andrei B. este elev al unui liceu din Braşov, are 18 ani, şi a cunoscut pe propria piele ce înseamnă „senzaţiile tari” ale consumului de plante cu efect halucinogen şi apoi ale dogurilor adevărate.
In primul rand ca, inainte de conjuctia “si”, nu se pune virgula decat in anumite cazuri exceptate, pe care nu vi le voi spune eu acum. Ia documentati-va!
Silviu Stefan si Lili Adochitei, inteleg si ca sunteti stresati, stiu cum e la Dinu Patriciu, cu camera de supraveghere pe tine si card cand te duci la o tigara.
Iarasi ma lovesc de ghilimelita, boala generatiei voastre, care nu a fost data destul cu capul de pragul de sus al gramaticii limbii romane, ortografiei, ortoepiei si tuturor celorlalte abstractiuni absconse, greu de priceput (ca am inceput sa seman cu personajul Caldwell al lui John Updike).
De ce puneti, mai copii, “fumator din curiozitate”, “drogurile clasice” si “senzatiile tari” intre ghilimele? Daca faceti asta, de ce nu ati pus si “efect halucinogen” intre ghilimele? De ce nu si “drogurilor adevarate”?
Fumatorul din curiozitate este fumator pasionat? Drogurile clasice ce sunt? Care sunt? Opiumul, care vine din antichitate, e drog clasic? Ce-i aia drog clasic? De ce puneti, oameni buni, “senzatiile tari” intre ghilimele? Sunt in realitate moi?
Mai trebuie oare sa continuu? Sunteti constienti ca nu exista paragraf pe care sa nu pot sa il desfiintez in ceea ce ati scris? Aici nu este vorba despre faptul ca va 
plictisesc eu, in timp ce Grigore Scriitoru’ & Co. din staff-ul redactional nu va zic nimic.
Vorbim despre faptul ca maine, cand veti avea copii de varsta voastra si va vor mai veni ceva din mintisoare la cap, veti descoperi ca, pe vidul acultural la care ati contribuit, in urma voastra vin generatii de cimpanzei care va scandalizeaza prin comportamentul lor si al caror agramatism, fata de al vostru, este ca Groapa Marianelor fata de o groapa in DN 86.
http://dexonline.ro/definitie/licean
Si poate te gandesti si la scrierea lui Ion Agarbiceanu din 1939, “Licean…odinioară”.
Cu ghilimelele ai dreptate, altfel nu strica un pic de smerenie.
Cu prietenie.
[...] afla mai mult: Incursiune in tara agramatilor. Azi: Adevarul [...]
Paul Slayer Grigoriu: Ok, multumesc, m-am convins, ai dreptate. Asta e, cine nu munceste nu greseste.
Mai trebuie oare sa continuu?
Faceţi un update la conjugarea verbului a continua la prezentul indicativului şi conjunctivului. Criticaţi pe bună dreptate, dar ar cam trebui să scrieţi fără greşeală dvs. înşivă!
Plus acel ingrat “de către”, propoziţia compusă folosită în stilul administrativ şi ştiinţific, în loc de prepoziţia simplă “de”, care e foarte nenatural în stilul comentariilor dvs.
Daca va referiti la noile norme ale Academiei Romane, poate ca o fi “continui”, cu toate ca nu sunt un mare fan al acestor norme, care mutileaza limba romana: “niciun”, “nicio” etc.. Sau poate ca gresesc eu de data aceasta.
“De catre” nu exista in textul la care faceti referire. Pe urma, discutam despre prevederi de stilistica lingvistica, evident facultative.
Spuneti asa: “Criticati pe buna dreptate, dar ar cam trebui sa scrieti fara greseala dvs.”
De acord, dar si dv. ar trebui sa faceti la fel. De exemplu, prescurtarea corecta pentru “dumneavoastra” este “dv.”, nu “dvs.”, asa cum gasiti sute de referinte pe Internet. Iar daca discutam din nou despre “noile prevederi ale Academiei Romane”, prefer sa nu le respect. Daca mistretii in urmatorii 20 de ani vor incepe sa scrie “d-tra.”, “dvstr.”, etc., Academia Romana, pe acest trend, va legaliza infractiunea.
Vedeti dv., sunt de acord in principiu cu rigurozitatea pe care o manifestati si care mi se pare binevenita, dar trebuie sa intelegeti ca intre criticile mele si ale dv. exista o diferenta.
Eu ma refer la greseli elementare, care se fac pe website-ul unei publicatii ce are pretentii ca e quality. Daca e quality, ar trebui sa isi angajeze vreo doi sau trei ca dv., care sa faca corectura tuturor textelor. Era unul dintre lucrurile bune ale publicatiilor pe print odinioara.
Dv. va referiti la greseli foarte greu de gasit, pe care le fac eu (nu am pretentia ca nu este astfel) si pe care mi le detectati la o citire foarte atenta, pe texte pe care le scriu singur, cu mana mea, pe website-ul meu personal.
Nu am corector. Corectura mi-o fac singur si nu neg ca este posibil sa gresesc.
Paul Slayer Grigoriu: Sunt foarte smerit cu cine merita si mai ales cu limba romana, pe care insa nu am pretentia ca o stapanesc 100%. In schimb, ma supar pe cercopitecii care nu inteleg de ce a scrie “mama, are mere” este o greseala grava si se justifica asa: “Sunt obosit si nu am fost atent”.
dv./dvs./d-voastră, acestea sunt cele trei variante date/acceptate de DOOM2. Noile norme sunt, de fapt, vechile norme, pe care le găsiţi în DOOM1, ediţia din 1982. Dacă vreţi să ne batem în dicţionare, cu cea mai mare plăcere
. Se spune corect în Internet, dar pe net, familiar. În pentru că e vorba de o reţea, deci în reţeaua numită Internet.
Bine-venită este forma corectă, nu binevenită. Nu există verbul “a bine veni”. Încă nu.:)
Vorbiţi de greşeli foarte greu de găsit!!!De altfel se scrie în două cuvinte, nu într-unul; o dată e una, odată e cu totul altceva. Şi astea sunt tot greşeli elementare. Nu fiţi atât de tolerant cu propriile abateri de la normele gramaticale.
Cât despre niciun/nicio, la ele s-a revenit, nu au fost inventate de actualii lingvişti. Şi nu văd unde este mutilarea limbii cu aceste aşa-zise noutăţi etc. etc. etc.
Bun, eu sunt de acord sa continuati in aceeasi maniera cu mine, care sunt unul singur, cu conditia sa faceti acelasi lucru cu aceia care vulgarizeaza zilnic, in mari tiraje pe print sau virtuale, limba romana, la care tin foarte mult. Spor la treaba, aveti de munca!
Din dorinţa de a-mi actualiza noţiunile de limba română contemporană, am citit cu mare atenţie dialogul de mai sus. Îmi declar totala nepricepere în faţa unor enunţuri scrise de userul @ioana: ,,Se spune corect în Internet, dar pe net, familiar. În pentru că e vorba de o reţea, deci în reţeaua numită Internet.” Nu intenţionez să mă bat cu nimeni în dicţionare… Dar nici nu pot înţelege ce motivaţie determină o asemenea insistenţă pe teme de lingvistică. Frazele acestea parcă sunt rezultatul unei bătălii între semnificanţi şi semnificaţii lor.
Maria: Eu recunosc ca nu am incercat niciodata sa citesc ziarul in Internet, dar pe net uneori am facut-o, insa am gandit ca am facut-o pe browser. Evident ca nu m-am gandit nici o clipa ca somebody, somewhere, ar putea asertiona o_O ca eu stau calare pe browser. Daca asa vrea Academia Romana sa ma exprim…
Florin Budescu, recunosc că eu sunt over the network atunci când citesc în biblioteca personală. Dar mă intrigă, la fel ca şi pe dumneavoastră, să descopăr pe cărările Internetului asemenea griji arzătoare. Nici nu mi-am pus până acum chestiuni atât de grele. Dacă îmi aduc bine aminte, însuşi domnul academician Marius Sala ne-a prezentat, în momentul lansării primei ediţii a DOOM2 (la care Editura Univers ataşase o erata subtanţială, de câteva pagini), limitele multor norme proaspăt intrate în limba română, precum şi îndoielile anumitor lingvişti privitoare la corectitudinea acestora. Şi ar mai fi multe de scris pe acest subiect.
Maria: Sigur, lucrurile sunt bine cunoscute si s-a discutat mult pe acest subiect.
De exemplu, unii lingvisti spun ca pana si acest “sunt” in loc de “sînt” este o exagerare a noilor norme de scriere.
Problema mea nici macar nu era aceasta si nici nu am astfel de pretentii, ci ca marii provideri de presa din Romania sa nu-si mai bata joc de limba romana.
Cand doamna sau domnisoara cu care am sustinut dialogul de mai sus a gasit, urmand linkul dat de mine de curand intr-o postare, ceea ce am scris despre Adevarul mai demult, a tinut de cuviinta sa-mi zica defapt cam asa:
Baiatu’, tu ii critici pe altii, dar si tu gresesti.
Genul acesta de argumentatie primara, facila, imi este familiar, insa astfel de argumente nu tin la o analiza de profunzime.
Si nu ma refer la profunzimea DOOM1 sau 2, ci la profunzimea lumii ideilor. Aceea mi se pare importanta.
Într-adevăr, profunzimea ideilor transmise este importantă. Aş mai adăuga logica şi coerenţa argumentaţiei, altfel se ajunge la struţo-cămile aberante, dar absolut impecabile din punctul de vedere al DOOM2.
Şi pe mine m-a uimit, la început, spaţiul reacţiei. Mai este un pic şi se împlineşte anul de când aţi postat articolul. Dar acest lucru nu contează atât de mult în mediul virtual, unde orice text poate rămâne de actualitate prin mecanismul motoarelor de căutare.
Dacă ideile îşi păstrează actualitatea un timp îndelungat (mă refer la întregi epoci culturale), în schimb vocabularul este un sistem dinamic, deschis, în continuă modificare sub acţiunea unor factori diverşi, de la cei de natură sociologică, până la cei lexicali. De exemplu, în aproximativ 15 ani s-au produs două transformări esenţiale în limba română, ce au generat polemici aprinse. Mă refer la trecerea la scrierea cu â , respectiv sunt , suntem , urmată de noile norme lingvistice din dicţionarul de specialitate al Academiei Române. La ora actuală există publicaţii care nu respectă prima regulă prezentată de mine în enunţul anterior. Este opţiunea redacţiilor, iar pe cititori nu-i deranjează, atâta timp cât înalta calitate a materialelor este menţinută.
Permiteţi-mi să mai divaghez cu o presupunere. Cititorul de astăzi al articolelor lui Eminescu nu-şi mai pune problema regulilor lingvistice de către jurnalist, pentru că înţelege dinamica lor în timp. Reţine doar ideile, mesajul, contextul tematic. În rest, totul ţine de domeniul unei gramatici istorice.
Îmi aduc aminte că în momentul publicării acestui articol aş fi dorit să-l completez cu o situaţie reală şi tristă. Regret că nu am făcut-o, dar nu-i târziu nici acum. Din păcate, tânara generaţie preia de multe ori erori grave din presa scrisă şi le întrebuinţează în comunicare, considerându-le corecte. Tentaţia ghilimelelor nejustificate, folosirea inadecvată a conjuncţiilor ori a adverbelor restrictive (cazul lui decât ) sunt doar câteva exemple culese. Aşadar, perspectiva sumbră întrezărită în finalul articolului poate să devină o mare şi extinsă problemă exact când ne aşteptăm mai puţin.