StareaPresei.ro

Textul de mai jos era programat sa intre de-abia la ora 23.00. Il reprogramez mai devreme, ca sa vada Robert Turcescu si Ion Cristoiu pe cine invita in emisiune. Trecand peste partea a treia, cu exploatarea, unde presupun ca avem puncte de vedere diferite, vorbim despre un om care s-a aburcat prea sus pe scara ierarhica a unei redactii, avand in vedere competentele sale.

Putina istorie recenta

Mi-a fost coleg pe vremuri la Bulina Rosie. Am fost in relatii amicale cu el. I-am luat apararea public, cand Giovani Becali a fost nesimtit si l-a atacat intr-o emisiune de televiziune, jignindu-l, spunandu-i ca miroase, exact cand Cartianu venea cu argumente, pe ideile discutate in studio.

foto: Cotidianul.ro – Grigore Cartianu, ziaristul agramat
fotoinfo: “La discuţia din studio a participat prin telefon şi redactorul-şef de la Adevărul, Grigore Cartianu. Numărătorul de cornere autobotezat Gregoar a fost prezentat de moderatoarea emisiunii, ca “reputat jurnalist şi specialist în istoria Revoluţiei din 1989 şi a execuţiei soţilor Ceauşescu”. Numărătorul de cornere care joacă rolul de redactor-şef la Adevărul este într-atât de mare intelectual, încât în emisiunea cu pricina a făcut trei dezacorduri gramaticale în 20 de secunde: “soţii Ceauşescu a fost duşi (…); cadavrele Ceauşeştilor a fost îngropate (…); Doar Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu ştie (…)”.”

A inceput sa planeze apoi prin presa romana de print, sarind din publicatie in publicatie, pana cand a ajuns la Adevarul. Unde este si acum. A devenit teleast, topaind de la Digisport la GSP, de la B1 TV la Realitatea TV.

A avut un comportament de vechil cu jurnalisti de la Adevarul, pentru care motiv l-am criticat, amintindu-i lui (si nu numai lui) ca odata a fost om normal si nu si-ar fi dorit atunci ca altul sa il trateze asa cum ii trateaza el acum pe subordonatii lui. I-am amintit despre vremurile de altadata, i-am zis-o personal, lucru care, dupa informatiile mele, l-a deranjat foarte tare.

Am vrut sa nu mai scriu despre Grigore, sa nu-mi mai aduc aminte de el, sa uit ca exista si sa redescopar cu uimire existenta sa fizica, cand si cand, pe sticla televizorului, apoi sa zappez mai departe pe alt post, ca sa uit ca exista.

Nu se poate. Grigore este ubicuu. Scapi de el din website-uri si iti apare pe grupul Bulina Rosie de pe Facebook. Te faci ca nu l-ai vazut si apare, cu vocea sa ragusita, pe un post de tembelviziune sau altul, scapi iar de el zappand, iar te trezesti cu el in discutii cu prietenii din presa: ai vazut, Budescu, ce-a facut ala? Iar a comis-o!

Exista o anumita categorie de oameni simpli, naturali, care au un bagaj de informatie personala extrem de limitat, care, si datorita (sau din cauza, nu mai stiu sigur) pozitiei lor in societate, provoaca dezbateri complexe.

Mai simplu si dezintelectualizat, vorbisem acum despre cum poate, in principiu, si un analfabet cu patru clase sa provoace o discutie extrem de profunda despre sensul vietii pe Pamant.

Evident ca Grigore nu are patru clase, iar noi aici nu vorbim despre sensul vietii pe pamant. Totusi, Grigore Cartianu iar a comis-o. Probabil ca un conclav de oameni intelepti ar putea discuta zile in sir pe acest subiect si nu s-ar pune de acord.

Indraznesc totusi sa-mi spun parerea.

Agregarea si dezagregarea teoriei jurnalistului multimedia

Daca vrei sa faci un jurnalist multimedia, adica sa-l trimiti intr-un loc, de unde sa-ti faca si pentru print, si pentru site, si pentru radio, si pentru televiziune, presupunand ca poate sa fie la fel de bun pe toate aceste versiuni de jurnalism, daca omul face toate aceste lucruri, i-ai ocupat toata ziua de munca numai cu acest multitask. Trebuie platit corespunzator, pentru ca munceste de-i sfaraie calcaiele.

Se pune insa intrebarea: cati din 40 de jurnalisti buni, luati aleator, sunt capabili de o astfel de performanta, si pe print, si pe Internet, si pe audio (eventual), dar si pe video? Raspunsul corect cred ca este: foarte putini.

In al doilea rand, daca vrei sa faci un eveniment multimedia, nu poti sa trimiti un singur om, ci o echipa. Chiar daca un jurnalist poate sta cu reportofonul in mana, el nu poate simultan si sa faca poze profi, si sa traga o beta, sa si fuga la declaratii in exclusivitate ulterioare evenimentului, sa-si ia si notite, sa tina si luminile, si microfonul cu brat extensibil, daca e cazul, sa si conduca masina, apoi sa mai si vina in redactie (ce redactie multimedia o mai fi si aia…), sa dea primul pe Internet, pe site, astfel incat sa fie cel mai bine indexat de Google, sa scrie cu verb pentru print, sa fie primul si cu beta, adica sa dea niste timecode-uri si sa faca un 30 de secunde, si sa faca un text pentru el, sa scrie si un material pentru audio, care, la standarde BBC, daca e sa ne dam profi, presupune alte cinci sau zece telefoane pe speta jurnalistica in cauza, prelucrarea materialului audio cu un program de editare, asamblarea intregului…

Grigore, ai inteles, nene, ce scriu eu aici? Daca pui un om sa-ti faca asta zilnic, iti face intr-o zi un astfel de subiect pe multimedia, presupunand ca stie – adica e unul dintre cei cativa din 40 luati aleatoriu, iar cu altceva nu se mai ocupa in ziua aceea. Adios muchachos!

Iar daca o face, o face cu o armata de oameni care-i asigura output-urile pentru print, Internet, audio, video etc.. Si chiar si daca are aceasta armata de oameni care sa-l ajute, niciodata nu va fi primul peste tot si niciodata nu vei fi multumit de el, oricat de bun este ca profesionist.

Mai apoi, se naste intrebarea simpla: ma platesti de patru ori mai bine, sa-ti lucrez ca blembelecul pentru patru organe de presa simultan? Spor de periclitate imi dai? Ca se suie cainii in corcodus, sa poata sa rada de tine mai bine ce aberatii scrii.

Redactia organizata pe principii multimedia in acest fel a fost, este si va fi intotdeauna, pe de alta parte, un esec. Ca sa nu mai spunem ca, in functie de tipul de publicatie, prioritatile pe un subiect sau pe altul sunt diferite, nu uniforme.

Un subiect este interesant pentru print si complet neinteresant pentru Internet, are impact pe video si pe audio e nul, in timp ce pe Internet te poti lungi cu un clip si un text asociat, iar pe print faci un reportaj de moare calul. Si nici nu a mancat morcovi.

Singurul motiv pentru care ai putea sa folosesti argumentele de tip suntem in secolul al XXI-lea, adaptati-va, fiti multimedia, e ca sa-ti bati joc de oameni in continuare. Iar aceasta pentru ca niciodata un jurnalist multimedia nu va fi la fel de eficient ca patru jurnalisti specializati pe patru genuri diferite mass-media. Nici nu e posibil, omeneste vorbind.

Un jurnalist de publicatie electronica poate sa faca patru-cinci subiecte proprii pe zi, daca trage tare si are o zi fasta. In ziua urmatoare il menajezi, ca altfel, dupa o luna de munca in sut astfel, l-ai omorat si trebuie sa angajezi altul in loc. Iti convine asta? Da, daca esti exploatator de oameni, nu manager de presa, lucru banal in Romania.

Un jurnalist de radio poate face doua, maximum trei subiecte mari, varfuri de eveniment al zilei. Daca face trei, le face din birou, audiind surse telefonic. Daca face doua, ar putea iesi pe teren pentru unul dintre ele, dar este preferabil sa-l faca bine numai pe acela.

Presa scrisa? Un subiect mare si in rest poate un al doilea telefonic si ceva stiri. Dar ce vorbim noi aici… asta e presa, acum nu se mai face asa ceva in Romania. Presa acum se face din birou, cu agentiile in fata, ascunsi dupa laptopuri si facand jocuri de birou.

L-ai vazut pe ala ce des iese la fumat? Si vorbeste la telefon in interes personal. Ca sa nu mai spun ca si-a verificat casuta personala de e-mail de trei ori pana acum.

O afectiune de punctuatie. Ghilimelita lui Johnny

Am mai scris aceasta de mai multe ori, asa cum se poate constata, de exemplu, aici si aici. Culmea, era vorba si despre Adevarul, deci exact despre parohia lui Cartianu.

Astfel intelegem acum mai bine de ce anume pune aceasta generatie de jurnalisti, odata la trei cuvinte, ghilimele: pentru ca asa ii invata generatia mea, aflata acum in board-ul redactional, precum Grigore .

Cartianu le atrage atentia subordonatilor cum trebuie sa se comporte (multimedia, am discutat deja) «când „vă iese subiectul în cale”». Adica atunci cand ce se intampla? Nu le iese subiectul in cale, ci calea in subiect?

Genialul strateg si manajér scriaza apoi astfel:

«Asta înseamnă că trebuie să livraţi „marfă” pentru toate entităţile media care ar putea găzdui informaţiile voastre.»

Iar nu pricep: ce fel de “marfa” trebuie sa livreze negrii lui Cartianu, de e pusa-ntre ghilimele? Stuff? Droguri? Tigari de contrabanda? Fetite venite din Italia, de la produs?

Si mai este inca ceva, dincolo de ghilimele: erau vremuri cand presa nu insemna “sa livrezi marfa”, cum gandeste Cartianu, ci “sa scrii articole”, de exemplu, daca vorbim despre print.

Ca sa fie foarte clar la ce ma refer, voi cita din cum descrie un militant pentru libertatea de expresie profilul unui sclav corporatist:

The corporate slave is need-driven, not dream-driven. They struggle to stay energized. Work is toil. There’s a feeling of their gifts and abilities being abused daily, but they’ve got bills to pay. It’s not fun. They labour, they don’t function.

Ce se schimba. Si de ce. Si de catre cine

«Vă rog să luaţi în serios aceste instrucţiuni. Meseria asta s-a schimbat profund şi continuă să se schimbe cu viteză uluitoare. Jurnalismul nu mai seamănă cu cel pe care l-aţi practicat, unii dintre voi, în anii ’90, când aveai timp să te documentezi, să scrii în tihnă şi să mai bei şi-o bere înainte de a preda articolul.»

Acestea sunt cuvintele cu care isi incheie mesajul sau Grigore Cartianu. Daca nu l-as cunoaste si nu as sti ce baiat de aur este, as zice ca mesajul suna de-a dreptul amenintator. Mai ales pentru un sclav, care nu este manat de visele si idealurile sale, ci de nevoia imperioasa de a-si hrani mereu pasivul personal, care il conduce, ii face viata, agenda zilnica.

Astfel s-a schimbat profund meseria aceasta de jurnalist. Dintr-o meserie frumoasa, a devenit pentru unii o corvoada, un cosmar. Din acest motiv, majoritatea celor care o practica sunt cu totul altfel de oameni decat cei care o practicau acum 20 de ani.

Din acest motiv, acum nu mai ai timp sa te documentezi, exact cum scrie Grigore, motiv pentru care scrii in consecinta, adica nedocumentat, deci prost, dupa ureche. Iar aceasta zilnic.

Astfel de exemplu ajungi sa afirmi – pentru ca asa ai auzit tu in mass-media romaneasca, pur si simplu, deci asa stau lucrurile, ca actuala depresiune economica mondiala a inceput cu caderea Lehman Brothers, cand ea defapt a inceput cu destul timp in urma, cam in vremurile cand cadea American Home Mortgage.

Astfel iti inlocuiesti elasticitatea expresiei, comportamentului pe sticla, care presupune o multime de stari, precum ironia, cu gesturi care sa o inlocuiasca, cu doua degete de la fiecare mana pe sus, sugerand ghilimelele. Pentru ca esti molecula, crispat, te gandesti la altele.

Sa scrii in tihna? Sa bei o bere? Un sclav nu trebuie nici macar sa doarma in tihna, darmite sa bea o bere linistit. Un sclav trebuie exploatat. Cine sa il exploateze? Cei ca Grigore. Mult succes si tot inainte spre prapastie. Poate ca intr-o zi vom reusi sa iesim din ea. Dar atunci va trebui sa curatam mizeria lasata de altii.