home MASS MEDIA Godinac: Taxarea drepturilor de autor ne ia puterea de negociere

Godinac: Taxarea drepturilor de autor ne ia puterea de negociere

Share

Liderul FRJ MediaSind, Cristi Godinac, arata ca 80% din totalul angajatilor sunt platiti cu contract individual de munca (CIM) si drepturi de autor (DA), iar restul numai cu DA.

El sustine ca, in momentul in care se vor introduce aceste taxe, raportul va fi invers: 80% cu DA, 20% cu CIM si, probabil, si cu DA.

Astfel, sindicatele care apara drepturile jurnalistilor isi vor pierde parghiile pe care pot actiona acum.


StareaPresei.ro: Care vor fi efectele modificărilor la taxele şi impozitele pentru drepturile de autor (DA)?

Cristi Godinac: Un prim efect – si asa presa este in faliment – este ca va disparea mai mult ca sigur mai ales presa scrisa, deoarece, mai ales in perioada de criza, aceste masuri lipsesc cu desavarsire – acesta este un prim motiv. Al doilea – faptul ca fiscalitatea creste si, in ceea ce priveste DA, nu reprezinta decat o noua lovitura data industriei de media si, din pacate, cei care vor avea de suferit sunt in primul rand jurnalistii.

Patronii nu-si vor modifica bugetele, ca nu au cum sa vina cu bani de acasa, este firesc, deci cei loviti de aceasta masura vor fi jurnalistii. Un alt motiv ar fi ca, daca pana in prezent mai existau cateva argumente, de genul ca nu poti fi angajat ca jurnalist pe DA, pentru ca nu ti se platesc CAS, pensia, din acest moment practic patronii nu or sa mai aiba nici un motiv sa nu angajeze pe toata lumea pe DA.

Pentru ca, dupa cum stim cu totii cum e legislatia, Inspectia Muncii, sindicatele si alte organe legate de Ministerul Muncii nu au competente juridice in a verifica DA.

Inclusiv procesele care vor fi incepute sau sunt incepute pe nerespectarea acestor contracte de DA se vor judeca in cauze civile. Ceea ce inseamna ca un proces de genul acesta dureaza patru – cinci ani.

StareaPresei.ro: Ce  anume se modifica, Legea 8?

Cristi Godinac: Tocmai, ca nu se modifica Legea 8, ci se ridica defapt exceptia din Codul Fiscal privind plata CAS, exceptia platii CAS la contractele de DA si conventii civile si alte contracte de colaborare.

StareaPresei.ro: Poti sa-mi spui defalcat care sunt darile la stat de platit pentru contractul individual de munca (CIM) si care pentru contractele de DA?

Cristi Godinac: Nu stiu exact, exact. In principiu, intre 70% si 80% se platesc dari la stat pentru CIM, iar la DA avem un 16 % impozit pe venit + acum inca 31,3%. Patronii vor alege, bineinteles, si asta e un alt argument, sa plateasca mai putin la stat, si nu pe un CIM si vor prefera sa „angajeze”, ca asta nu e un contract de angajare, pe DA.

Marele pericol, si subliniez, al acestor contracte de DA este ca aceste contracte pot fi reziliate oricand unilateral. Pentru ca nu intra sub incidenta Codului Muncii, a Contractului Colectiv de Munca din Ramura Mass-Media.

Deci, jurnalistii nu vor mai beneficia nici de sporuri, nici de plati compensatorii, nici de protectia sindicatelor, nici de controalele Inspectiei Muncii si ale Ministerului Muncii, practic vor fi la voia intamplarii, la cheremul unor patroni.

StareaPresei.ro: Este momentul potrivit?

Cristi Godinac: Niciodata nu ar fi momentul potrivit pentru o astfel de masura, pentru ca jurnalistul nu mai este portejat. Ori, printr-un contract de DA niciodata nu a fost protejat, pentru ca aceste contracte se refera, conform Legii 8, la opere viitoare. Practic, esti platit pentru un articol pe care-l scrii si atat.

Poti sa-l mai scrii sau nu. Problema noastra este ca nici Inspectia Muncii, nici sindicatele nu au competente legale sa verifice daca aceste contracte DA sunt folosite abuziv sau nu.

Noi stim ca sunt folosite abuziv in intreaga mass-media, pentru a substitui un raport normal si legal de munca, dar aici este o alta problema de discutat.

Aici trebuie sa se intensifice controlul organelor statului, mergand si pana la parchete, inclusiv organele de cercetare penala, pentru ca si instanta de judecata – si am avut si niste procese in acest sens – spune foarte clar ca orice contract DA incheiat in scopul evaziunii fiscale este nul de drept.

StareaPresei.ro: Cum poti sa determini care contracte DA sunt incheiate in scopul evaziunii fiscale si care sunt pentru creatii?

Cristi Godinac: Aici este marea problema. Cine poate sa determine aceste lucruri, cine poate sa le verifice? Inclusiv sindicatele, Inspectia Muncii, daca ar fi abilitate.

StareaPresei.ro: In acest moment, cine este abilitat sa verifice?

Cristi Godinac: In acest moment, conform legii, pot sa verifice, daca au o sesizare privind evaziunea fiscala, doar organele de cercetare penala. Si pentru asta ar trebui sa existe o plangere penala. Dar cine face o astfel de plangere penala? O face jurnalistul, care accepta intr-un fel sa primeasca niste bani care i se cuvin? In nici un caz, pentru ca este copartas.

StareaPresei.ro: Angajatorul nici atat. Atunci cine?

Cristi Godinac: Nimeni.

StareaPresei.ro: Atunci nu se face plangere penala…

Cristi Godinac: Poate sa faca si sindicatul, sa zicem, dar exista si pericolul ca sindicatul sa nu poata fi considerat parte in acest meci, pentru ca sindicatul, din moment ce acel angajat nu mai e pe CIM, ci cu DA, nu mai poate sa-l apere.

StareaPresei.ro: De ce nu mai poate sa-l apere?

Cristi Godinac: Pentru ca nu mai poate sa fie membru de sindicat, poate sa fie membru intr-o asociatie profesionala. Contractul colectiv de munca se aplica angajatilor si angajatorilor din mass-media.

StareaPresei.ro: Si sindicatul nu poate sa-l apere daca a semnat DA?

Cristi Godinac: Daca nu e angajat cu CIM, in instanta nu are capacitate juridica. Angajat cu DA nu e un raport de munca in sensul Codului Muncii, acel contract se subordoneaza Legii DA si se judeca in cauza civila, in nici un caz pe zona Codului Muncii. Practic, in contractul DA nu mai are absolut nici un drept, decat dreptul de a-si primi acea suma.

StareaPresei.ro: Oricum drepturile jurnalistilor erau foarte mici si se agatau de un CIM, pe o suma foarte scazuta, de obicei salariul minim pe economie, chiar in dispretul Contractului Colectiv de Munca la nivelul Ramurii mass-media. Acesta stabileste un salariu minim mai mare decat salariul minim pe economie. Care ar fi solutia pentru ca drepturile jurnalistului si veniturile acestuia sa fie mai aparate decat este situatia in prezent?

Cristi Godinac: Pai, tocmai ca in cazul CIM, atat sindicatele, cat si Inspectia Muncii aveau parghii legale – deja am avut controale la Adevarul sau Ringier, iar sporurile prevazute in ramura si cuantumul salariului minim este unul foarte bun fata de celelalte ramuri ale economiei. Salariul minim pe ramura mass-media e cu 25% mai mare fata de salariul minim pe economie.

StareaPresei.ro: Dar oricum jurnalistii erau agatati cu povestea asta de DA, fiind platiti cu o suma neta minoritara pe CIM si cu o suma neta majoritara pe DA. Cum se putea face in asa fel incat sa se rezolve aceasta problema, sa nu mai fie tratati financiar in acest fel? Pentru ca este clar ca nu toti fac un act creativ. Adica in momentul in care citesti sau redactezi buletinul meteo nu faci un act de creatie, deci acel salariat nu trebuie sa fie platit pe DA.

Cristi Godinac: Asa este, cum am avut cazul – si am sesizat si Inspectia Muncii – cand un corector – Gina Visan de la Adevarul – era platita si pe DA, desi nu a scris nici un articol.

StareaPresei.ro: Deci, ce trebuie facut sa se schimbe acest status, pentru ca acest status a dus la aceasta reactie a Guvernului?

Cristi Godinac: In primul rand, trebuie modificata legislatia, astfel incat Inspectia Muncii sa aiba competente de a verifica si de a amenda astfel de cazuri.

Si pentru aceste contracte de DA sa se gaseasca o solutie sa fie cumva trecute si in Codul Muncii, sa intre sub protectia Codului Muncii.

Daca nu exista absolut nici un control, sa fim cu totii convinsi ca majoritatea angajatorilor vor renunta la CIM si vor folosi DA. Daca nu se intensifica aceste controale. Noi avem dovezi, le-am prezentat Inspectiei Muncii, Mininisterului Muncii, dar toate au primit acelasi raspuns: in ceea ce priveste contractele de DA, Inspectia Muncii nu are competente legale.

Ca o concluzie: noi avem acum de ales intre doua rele – raul mai mic si raul mai mare. Raul mai mare este sa se introduca aceste taxe – CAS si pensie – la contractele DA, iar raul mai mic este sa se pastreze aceleasi facilitati pentru aceste contracte. Sa nu dam argumente patronilor de a renunta total la CIM.

Postari Similare
Noii membri ai cabinetului Boc pot să facă faţă crizei şi cu salariul de ministru
Nu este clar ce i s-a reproşat fiecărui ministru, nefiind discutată atingerea sau nu a
Boc caută soluţii pentru remaniere, ca să împace şi partidul, şi Cotrocenii. Şeful Executivului a
Gheorghe Piperea, universitar şi unul din cei mai cunoscuţi avocaţi financiari, explică de ce modificările
Curierul national: Cotă unică şi nu prea. Potrivit Guvernului, printre excepţiile de la cota unică
Aceste masuri sunt dramatice. Prima tendinta e sa injuri noduros Cabinetul Boc si sa-l injuri
Sorin Ovidiu Vantu foloseste Realitatea TV pentru a se da terorizat de ANAF cu o
Ministrul Muncii Mihai Şeitan a propus ca plata CAS în cazul celor care au doar
StareaPresei.ro: Care vor fi efectele modificării taxării tuturor convenţiilor civile având ca obiect plata unui
Emil Boc a declarat, acum cateva zile, că în maximum 10 zile va emite o
Share