EUROVISION – SEMIFINALA 1: Poveste trista din Islanda
11. Malta: Glen Vella – One Life
Ritmica din back-ground-ul acestei melodii lipsite complet de originalitate seamana cu cea de la un hit din anii ’70 – ’80 al americancei Amii Stewart, “Knock On Wood”.
Dar Amii Stewart era o belea de cantareata, cu o voce, ritm si instinct muzical, pe cand bietul maltez (cred ca e primul barbat care reprezinta Malta la Eurovision dupa multi ani) doarme pe el. Iar tema melodiei sale, obscura, il ajuta. Somn usor, Glen.
12. San Marino: Senit Zadik – Stand By
Anul acesta mi se pare a fi cel al baladelor lipsite de har si/sau originalitate.
13. Croatia: Daria Kinzer – Celebrate
Voce foarte buna. Avem de-a face aici cu un electro-disco tipic, cantat foarte bun, dar, iarasi, ca si in cazul Serbiei, cu amprenta tipic sarbo-croata stearsa de pe melodicitate. Rezultatul este o melodie de club, cum se scriu in fiecare an kilograme, care nu-mi spune absolut nimic si nu se individualizeaza deloc.
14. Islanda: Sigurjón’s Friends – Coming Home
Dincolo de trista poveste din spatele succesului acestei melodii, care a castigat pe fondul popularitatii castigate peste noapte de catre compozitorul si interpretul ei, cand acesta ne-a parasit si prietenii lui au decis sa mearga mai departe si concureze, piesa nu spune mare lucru.
foto: Eurovision.tv
fotoinfo: “Sigurjón Brink the recently deceased composer of the Icelandic entry. Photo: RUV”
Am, asa, senzatia ca toate aceste melodii au acelasi compozitor. Unul foarte lipsit de imaginatie si plat, cuminte. Care si-a pierdut nebunia creativa.
15. Ungaria: Kati Wolf – What About My Dreams
Nu ca m-as omori dupa legatura indisolubila dintre limba maghiara si muzica, dar aceasta piesa parca este continuarea celei din Islanda. Ba nu, a celei cantate de croata Daria Kinzer.
Avem de-a face din nou cu acelasi electro-dance, cu o aparenta de luxurianta muzicala data de sintetizatoarele de sunete si putine idei muzicale. Pacat de vocea foarte buna a acestei fete, dar am alte pretentii de la tara grupului Lokomotiv GT ori a lui Zoran Sztefanovity.
[...] Articol StareaPresei.ro [...]
Chiar e tristă povestea din semifinala aceasta! Parcă au prins toţi o temă muzicală şi o răsucesc la nesfârşit pe ritmuri diferite, de la balada anostă şi profund adormitoare până la dance-ul redundant, dar defel original. Ultimele cinci piese n-am reuşit să le audiez până la capăt. Nu-mi transmit nimic.
Superbă!
Mai ales că tocmai mi-a fost dat să ascult o frumuseţe de piesă de pe meleagurile scandinave, interpretată de unul din prietenii noştri dragi, Jan Lekemark.
Maria Hulber: Da, prima semifinala este foarte-foarte slaba. Lucrurile acestea (cred ca) nu sunt intamplatoare.
Anul trecut au fost foarte-foarte multe melodii bune. Eu am numarat vreo 13, dintre care vreo cinci-sase foarte bune si dintre acestea doua excelente (Diges si Didrik).
Anul acesta (veti vedea ca voi afirma ca) avem doua melodii excelente, doua sau trei slagaroase foarte bune, inca vreo doua bune, dar ciudate, din categoria Ishtar de acum cativa ani si in rest vax albina.
Refluxul, dupa fiasco-ul de anul trecut, din finala cu penibila Lena, “Satellite” invingatoare, este evident.
De ce sa ne mai agitam, cand oricum invingatorul este ales conjunctural?, par a spune membrii nationali EBU. Si chiar au dreptate.
E greu de înţeles ce se întâmplă de câţiva ani încoace cu acest concurs european. Alegerea conjuncturală a câştigătorului a transmis un mesaj dezamăgitor multor participanţi serioşi. Cele mai bune piese de anul trecut s-au situat la sfârşitul clasamentului.
Poate că ar trebui să explic de ce m-au revoltat mereu jocurile de culise şi aranjamentele din spatele selecţiilor finale de la Eurovision. Pot spune că am crescut cu acest concurs. Chiar şi în anii comunismului, mă refugiam la Timişoara pentru a-l putea urmări în direct la televiziunea iugoslavă. România nu avea pe atunci participanţi, dar mă entuziasma atmosfera regală a concursului, frumuseţea pieselor audiate şi, în general, spectacolul ce aducea o boare de libertate şi de strălucire într-o lume cenuşie.
Prima decepţie a fost clasarea superbei piese ,,Say something”, a lui Laurenţiu Cazan, în urma alteia, plate şi inexpresive. Se ştie ce a făcut în Croaţia. Nothing!
După alte experienţe stupefiante în 2008 şi 2009, am înţeles cum stau lucrurile, dar nu m-am resemnat, ci am continuat să-i acuz pe cei ce au permis decăderea nivelului acestui concurs, şi la nivel naţional, dar şi european.
Am continuat totuşi în ultimii ani să urmăresc site-urile de profil, să iau pulsul auditoriului constant al competiţiei. Voi urmări şi în continuare. Mă interesează cum este receptată piesa ,,Change” în afara ţării şi unde se situează în clasamentele fanilor.
Sigur, ceea ce-mi doresc este să iasă în fruntea clasamentului piese frumoase, originale, armonioase, pe care să le ascult cu plăcere mult timp după aceea.
Nu mai am răbdare până la a doua semifinală!
I-am văzut astăzi pe băieţii de la Hotel FM repetând pe scena din Dusseldorf (pe youtube, bineînţeles).
http://www.youtube.com/watch?v=77V1QfoNNlQ&feature=mfu_in_order&list=UL
Piesa noastră este o frumuşiiică pe lângă tristeţile din prima semifinală! Iar băieţii par într-o formă şi vervă de zile mari!