Escrocheria pensiilor private “obligatorii” (Franck Mellen)

Share

De trei ani, în România funcționează o piață destul de puțin cunoscută de marele public, una care, deși privată, a fost creată de la zero de către stat, prin lege. Se numește, pudic, “piața fondurilor de pensii administrate privat”, sau, mai scurt, pilonul II de pensii – termen inventat în laboratoarele Băncii Mondiale, undeva la finalul anilor ‘70.

FOTO: UKRetirementPlanning

Cunoscătorii o numesc piața “pensiilor private obligatorii”, ceea ce reprezintă o contradicție flagrantă de termeni, în condițiile în care, într-o democrație demnă de acest nume, nu poate exista ceva “privat” și “obligatoriu” în același timp.

Și totuși, există. Nu numai în România, ci în mai multe state din Europa Centrală și de Est, aceste rude sărace ale blocului occidental.

Modelul inventat de Banca Mondială a fost testat pentru prima dată în Chile, în anii ’80, adică sub dictatura militară a lui Augusto Pinochet, în aceeași perioadă în care studenții sau alți cetățeni ce se opuneau regimului erau torturați și omorâți ca niște animale.

După căderea Cortinei de Fier, experții Băncii Mondiale au încercat să-și plaseze invenția în statele proaspăt convertite la zeul capitalismului sălbatic. Nu au încercat niciodată în statele occidentale, unde cultura civică și democratică și sindicalismul veritabil ar fi blocat orice tentativă de a-i obliga pe cetățeni să acorde o proporție din câștigurile lor unei firme private, lună de lună.

Căci asta înseamnă această piață. Din primăvara anului 2008, statul român mă obligă pe mine, cetățean al acestei țări, să dau 2% din veniturile mele unei companii private, care-mi promite că îmi va calcula o pensie, pe baza sumelor prelevate în mod forțat de la mine, după ce ating vârsta de pensionare.

Iar statul a făcut acest lucru fără să mă fi întrebat vreodată dacă sunt de acord – iau eu NU SUNT DE ACORD – și rupând cele două procente din contribuția deja prelevată de la mine pentru sistemul de pensii de stat (sau pilonul I).

Adică trăgându-și singur un glonte în picior, într-un moment în care îmbătrânirea populației face din ce în ce mai problematică sustenabilitatea sistemului public de pensii… citeste tot aici

Share