Erdogan a fost felicitat de Trump pentru victoria la referendum

Share

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis felicitări lui Erdogan. Discuţia a avut loc telefonic între cei doi şef de stat, în urma victoriei înregistrate în referendumul constituţional din Turcia.

 

Liderul american i-a mulţumit preşedintelui Erdogan pentru sprijinirea atacului american din Siria, de la al-Shaayrat. Donald Trump a discutat cu omolgul său turc despre acţiunea militară a părţii americane. Aceasta în răspuns faţă de atacul chimic lansat pe 4 aprilie de forţele guvernamentale siriene asupra civililor din Khan Sheikhoun.

 

Cei doi lideri au vorbit despre o campanie împotriva jihadiştilor ISIS.

 

Ankara, adică Erdogan, respinge apelul UE pentru o anchetă privind referendumul

 

Turcia a respins marți apelul UE pentru inițierea unei anchete asupra unor presupuse nereguli la referendum.

 

O astfel de declarație speculativă din partea unui purtător de cuvânt nu poate fi acceptată.

 

, a declarat într-o conferință de presă ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik. El a cerut UE să respecte procesele democratice.

 

Mai înainte, UE a cerut Turciei “să deschidă o anchetă transparentă“, în urma unui raport al unei misiuni comune de observatori ai OSCE și Consiliului Europei. Uniunea Europeană a estimat că referendumul de duminică, câștigat la limită de Erdogan, a avut loc în condiții inechitabile şi nu au îndeplinit criteriile democratice.

 

Parlamentul turc a validat prelungirea stării de urgenţă cu încă trei luni

 

Parlamentul turc a aprobat, la două zile după referendum, prelungirea cu încă trei luni a stării de urgență. Aceasta a intrat în vigoare după puciul eșuat de la mijlocul lunii iulie 2016.

 

Consiliul național de securitate, apoi cabinetul de miniștri au aprobat luni seară prelungirea stării de urgență. Aceasta urma să expire miercuri. Marți, parlamentul, dominat de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan, a validat această măsură.

 

Starea de urgență, impusă pe 20 iulie, a mai fost prelungită în octombrie 2016 și ianuarie 2017. Peste 47.000 de persoane au fost arestate și peste 100.000 concediate ori suspendate din serviciul civil sau militar. Măsurile au declanşat critici puternice din partea statelor occidentale.

 

Putin l-a felicitat pe Erdogan

 

Vladimir Putin l-a felicitat marți pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. Putin i-a telefonat lui Erdogan pentru a-i adresa felicitări, a precizat media menționată.

 

Anadolu a precizat că, în cursul conversației lor, Putin și Erdogan au subliniat necesitatea normalizării relațiilor turco-ruse și importanța menținerii încetării focului pe care au negociat-o în Siria.

 

Unii analiști estimează că tensiunile între Ankara și Uniunea Europeană, întărite de rezultatul referendumului de duminică, ar urma să favorizeze o apropiere între Turcia și Rusia, notează AFP.

Share