Elena Udrea se pregăteşte de condamnare. Încălzirea, în Costa Rica

Share

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat sentința pentru data de 5 iunie. Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă, în Dosarul Gala Bute, la şase ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu şi folosire de acte sau declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene.

Elena Udrea susţine că ar fi plâns la condamnarea lui Adrian Năstase

Fugită în Costa Rica, Elena Udrea cere repunerea dosarului pe rol

Elena Udrea a anunţat că a decis, împreună cu avocaţii, să solicite repunerea pe rol a dosarului Gala Bute. Acesta este aflat în pronunţare la ÎCCJ, după noile informaţii făcute publice de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Elena Udrea afirmă că după informațiile pe care le-a aflat din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, provenind din note SRI, care schimbă radical situaţia din Dosarul Gala Bute.

Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapa de fond, cât şi în cea de apel, de a fi aduse ca probe notele SRI, despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nici o implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre ‘denunţătorii’ din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nici o probă şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România.

, spune Elena Udrea.

Elena Udrea, pe post de Calimero

Dar judecătorii ÎCCJ au preferat să îmi respingă probele şi să mă condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi pe declaraţiile ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar. Care, evident, au fost toţi răsplătiţi cu pedepse mici şi cu suspendare.

, a scris Elena Udrea, pe Facebook.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat un document al Serviciului Român de Informaţii, strict secret, despre care spune că i-a parvenit în toamna anului trecut şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Share