home ECONOMIE, POLITICA Dragnea a cedat în fața cererilor Exxon și OMV la legea offshore

Dragnea a cedat în fața cererilor Exxon și OMV la legea offshore

Share

După ce a emis în prim proiect horror de act normativ privind exploatările off-shore, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu capii Exxon Mobil şi OMV şi s-a răsucit.

Liviu Dragnea s-a întâlnit cu şeful OMV, recent decorat de Moscova

Dragnea, dirijorul de la Comisia pentru Energie din Senat

Comisia pentru Energie din Senat a aprobat marți, 18 septembrie, două amendamente depuse de un senator PSD care îndulcesc serios legea offshore, preluând cererile marilor companii din SUA și Austria.

Cele două amendamente garantează companiilor petroliere că nu va creşte taxarea gazului extras din Marea Neagră pe toată durata exploatării, iar investițiile deja făcute vor fi scăzute din impozitul pe care firmele îl vot datora.

  • Darius Vâlcov, apropiatul lui Dragnea și un mare inamic al companiilor multinaționale din Marea Neagră, declarase în 18 august că”cine ar îndrăzni să modifice Legea offshore va trebui judecat pentru trădare de ţară”

Uite-aşa a pocnit Livache din degete!

Amendamentele au trecut în prima ședință a comisiei, desfășurată marți, 18 septembrie, de la ora 12.00, cu câteva ore înainte ca Liviu Dragnea să se întâlnească cu secretarul general al Energiei din SUA, Rick Perry.

Cu două săptămâni înainte, Liviu Dragnea se întâlnise la biroul său din Camera Deputaților cu directorul general al OMV și cu președintele pentru dezvoltare al ExxonMobil, fără ca întâlnirile să fie comunicate public de președintele Camerei Deputaților decât după o săptămână.

Senatorul PNL, Constantin Daniel Cadariu, membru al Comisiei pentru Energie, a confirmat pentru G4Media.ro că amendamentele au fost depuse de președintele comisiei, senatorul PSD Gheorghe Marin, și că au trecut de votul comisiei, urmând să intre la votul din plen.

Ce au cerut Exxon Mobil şi OMV

Companiile care au investit deja masiv în lucrările de explorare (ExxonMobil și Carlyle din SUA, OMV din Austria) au cerut permanent exact aceste două amendamente pentru a putea continua cu exploatarea gazelor din Marea Neagră. De altfel, și secretarul american al Energiei, Rick Perry, a solicitat autorităților române să rezolve aceste probleme înainte ca firmele enunțate să ia decizia finală privind investiția în România.

Rick Perry, venit în România la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări, a avut întâlniri oficiale marți, 18 septembrie, cu președintele Klaus Iohannis și cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Miza: micşorarea poverii fiscale

Unul dintre amendamente micșorează substanţial povara fiscală a companiilor, care îşi pot deduce astfel cheltuielile totale de explorare de la plata impozitului suplimentar introdus prin această lege, mai scrie E-Nergia.ro.

ExxonMobil şi OMV Petrom au investit deja în explorare circa 1,5 miliarde de euro, aceste sume urmând a fi deduse din impozitul suplimentar.

Al doilea amendament votat în Comisia pentru Energie din Senat interzice schimbarea cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor. Altfel spus, nivelul taxelor este garantat prin lege pe toată durata exploatării, potrivit E-Nergia.ro.

Citeşte şi
Cine se-aseamănă se adună! Liviu Dragnea, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, s-a întâlnit miercuri
Titlul (destructurarea economiei naţionale) este foarte interesant. Se poate vorbi despre acest lucru, despre autori
~mercenarii parasesc Partidul Antena 3~noi comentarii ale lui Basescu despre Casa Regala~OMV inchide rafinarii si
Revista Mișcarea este disponibilă la chioșcuri de difuzare a presei și în rețelele de benzinării
~WikiLeaks despre o relatare partinitoare Realitatea~cardasia fugii lui Dinel Staicu~de ce nu se consolideaza cladirile
~adevarul despre mita de la ANAF~Gaddafi ameninta cu genocid~Felix, protejat de Regimul lu' Emil~Necolaiciuc va
„În trei luni de zile, Traian Băsescu trebuie să devină amintire în istoria politică a
Saptamana aceasta, o inlantuire de evenimente au dus la fapte despre care am scris in
Din actele întocmite de procurorii anticorupţie reiese că senatorul PSD Catalin Voicu a fost băgat
Victor Ponta mai publică o fotografie cu Dragnea la masă cu aşa-zisul stat paralel. Ponta
Share