DOSARUL REFERENDUM Dragnea, pedeapsă majorată

Share

Liviu Dragnea a fost condamnat astăzi la doi ani de închisoare cu suspendare, cu patru ani perioadă de probă, pentru fraudă la vot.

Dragnea a aşteptat sentinţa instanţei mâncând convrigi pe băncuţă şi trăgându-şi de sforicelele din ciorapii albi supraelastici. Sentința lui a fost majorată, după ce inițial a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Astfel acum PSD, cu Liviu Dragnea preşedinte, poate fi caracterizat plastic drept “partidul condus de un om condamnat la patru ani cu suspendare, aflat în perioadă de probă“.

De data aceasta, completul de cinci judecători a considerat că nu se impune pedeapsa de închisoare cu executare, dar magistrații au decis ca termenul de încercare să fie de patru ani, iar pedeapsa să fie majorată de la un an la doi.

Dacă în perioada de încercare Dragnea va mai fi condamnat pentru o altă faptă, aceasta va fi cu executare, iar la pedeapsa dată se vor lua în calcul şi cei doi ani cu suspendare primiţi acum.

Liderul PSD este acuzat că ar fi coordonat un sistem de fraudare, prin care oamenii erau determinaţi să voteze la scrutinul din 2012, de demitere a lui Traian Băsescu din fruntea statului.

La ultimul termen, Dragnea le-a spus magistraţilor că este nevinovat şi a cerut achitarea. În cererea procurorilor DNA se arată că liderul PSD ar fi tratat alegătorii ca pe nişte obiecte, iar neprezentarea la vot a fost văzută ca “un moft, nu ca un drept“.

Primul gest al PSD, făcut după anunţarea sentinţei, este simptomatic: a decis să-l trimită la declaraţii pe adeptul liniei dure Codrin Ştefănescu, subsecretar general PSD, care şi-a exprimat consternarea în privinţa condamnării.

Noi ne aşteptam la achitare“, a spus Ştefănescu, explicând că Liviu Dragnea nu a făcut decât să cheme românii la vot împotriva unui monstru, unui tiran, pe care pesediştii ar fi dorit să-l dea jos – Traian Băsescu.

Liderii mai multor filiale PSD au venit la sediul partidului din Kiseleff, în semn de solidaritate cu Dragnea. Codrin Ştefănescu a explicat că aceştia încă nu-şi revin din şoc şi nu pot să facă declaraţii publice, iar Liviu Dragnea nu ar trebui să se retragă din funcţie.

Să nu se retragă. Să stea acolo, să-şi compromită partidul, să obţină cât mai puţine voturi în anul electoral 2016.

Share