home EVENIMENT Distrugătoare americane patrulează în Marea Neagră înarmate

Distrugătoare americane patrulează în Marea Neagră înarmate

Share

Pentru a-şi linişti aliaţii din Pactul Nord-Atlantic, Statele Unite a trimis în Marea Neagră două distrugătoare. Înarmate până-n dinţi, rolul celor două distrugătoare este să linişteasă statele membre şi partenere NATO, după ultimele provocări şi evoluţii în privinţa acţiunilor Rusiei în regiune.

Paul Brummel: Marea Britanie, alături de România la Marea Neagră

Distrugătoare pentru “lacul rusesc” Marea Neagră

Distrugătorul american DDG-64 Carney a intrat în Marea Neagră, pentru a se alătura distrugătorului DDG-71 Ross. Este anunţul serviciului de presă al Flotei a 6-a a Marinei SUA. Cele două nave vor participa la operaţiuni care vor asigura siguranţa pe mare şi vor spori stabilitatea regională.

Ne angajăm să creăm legături puternice în regiunea Mării Negre, care sunt indispensabile pentru sprijinirea păcii şi stabilităţii. Prezenţa noastră aici îi asigură pe aliaţii noştri că vrem să menţinem securitatea în regiune.

, a declarat Bryan Gallo, căpitanul distrugătorului Ross. DGG-71Ross este echipat cu sistemul antirachetă “Aegis” şi cu rachete „Tomahawk”. A doua navă militară este echipată cu un sistem de apărare antiaeriană şi cu un sistem de interceptare şi atac subacvatic, fiind dotat cu “Tomahawk” şi „Harpoon”.

Statele Unite desfăşoară trupe în Europa de Est

Rusia spune că se descurcă şi poate gestiona cu cele două distrigătoare

Solicitat de agenţia rusă RIA Novosti să comenteze intrarea în bazinul Mării Negre a celui de-al doilea distrugător american, vicepreşedintele comisiei a Dumei de Stat pentru apărare şi securitate, Iuri Şvîtkin, a declarat că Rusia are suficiente mijloace şi forţe pentru a răspunde la provocările americane din Marea Neagră.

Acesta a mai spus că prin acţiuni sale în Marea Neagră, SUA tensionează situaţia. De asemenea, că ar încerca să provoace reacţii de răspuns din partea Rusiei.

Prin acţiunile sale provocatoare, SUA încearcă să provoace reacţii de răspuns, care ar putea servi drept un pretext pentru acţiuni mai serioase din partea americanilor şi aliaţilor săi. În orice caz, acest lucru provoacă o tensionare a situaţiei în regiune.

, a menţionat deputatul. Partea americană insistă asupra faptului că prezenţa distrugătorului este necesară pentru desfăşurarea unor operaţiuni de securitate. Însă, potrivit deputatului, astfel de explicaţii ridică mai multe semne de întrebare. Şvîtkin a adăugat că nu este clar “faţă de cine au de gând să se securizeze”.

 

Citeşte şi
Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA, înlocuitorul Victoriei Nuland în poziția de responsabil
Departamentul de Stat al Statelor Unite notează în raportul despre respectarea drepturilor omului în România
Loviturile efectuate în Siria de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva programului de arme chimice
Este iminent un atac aerian al Statelor Unite. Surse conexe de presă afirmă că acesta
În fine, ceea ce era de aşteptat să se întâmple devine faptă. Preşedintele american, Trump
Elliot Broidy, intermediarul lui Liviu Dragnea în relaţia cu Donald Trump, a frânt-o-n fericire. El
Rusia ameninţă Statele unite că va lua măsuri militare asupra scutului de la Deveselu.Pe acesta,
Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a atras atenţia asupra pericolului care este reprezentat
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României. Acesta urmărește "să consolideze
Senatorul PSD Șerban Nicolae consideră mesajul Departamentului de Stat al SUA drept unul „profund ofensator”.
Share