DINAMITA MUZICALA: Fleetwood Mac, "Oh Well"
Prin anul de gratie 1970, Fleetwood Mac (Peter Green’s Fleetwood Mac, niciodata nu voi vorbi la fel de elogios despre Christine Perfect & Stevie Nicks’ Fleetwood Mac) era o formatie de white-blues in voga.
Peter Green (voce, chitara armonie, pe adevaratul sau nume Peter Allen Greenbaum), Danny Kirwan (chitara solo), Jeremy Spencer (chitara bas) si John McVie (percutie) au format una dintre cele mai mari formatii de blues-rock din istoria muzicii moderne.
Nebunia cu aceasta trupa, spre deosebire de Wishbone Ash, The Yardbirds sau Ten Years After este ca acesti oameni extrem de talentati au iesit, prin muzica lor, peste limitele impuse de stilul muzical cu care s-au consacrat, incepand cu formidabilul album “Then Play On”, care, dupa parerea mea, asa eclectic si in unele portiuni inconsistent cum este, ramane una dintre paginile cele mai luminoase ale muzicii intunecatului secol XX.
Am ales sa postez aici embederul la extraordinara piesa “Oh Well”, aparuta pe versiunea americana a albumului “Then Play On” (TPO), primul al formatiei aparut la Casa Warner. Cantecul acesta a avut o influenta atat de mare asupra muzicii rock, incat ulterior marele Ledd Zeppelin a creat o alta tema, numita “Black Dog”, care foloseste aceeasi tehnica de stop & start din “Oh Well”.
Plant-Page-Jones-Bonham “aprofundeaza” insa fenomenul creat de mintea lui Peter Green, jongland cu ritmica in toate directiile si colorand pe chitara, cu maximum perversum musicalis, o cu totul alta tema, deschisa-n catharsis. Simultan, se inspira dintr-un album de psychedelic blues din 1969 al lui Howlin’ Wolf, “This Is Howlin’ Wolf’s New Album”.
“Oh Well” (sa revenim) are doua parti. Prima, mai cunoscuta, “Oh Well I”, este scurta, protestatara, rebela si ii da prilejul lui Peter Green sa isi expuna angoasele:
“I can’t help about the shape I’m in
I can’t sing, I ain’t pretty and my legs are thin
But don’t ask me what I think of you
I might not give the answer that you want me to
Oh well
Now, when I talked to God I knew he’d understand
He said, stick by my side and I’ll be your guiding hand
But don’t ask me what I think of you
I might not give the answer that you want me to
Oh well”
Scurt si cuprinzator. Pana acum am avut percutanta muzicala si idei profunde. “Oh Well II” este cu totul altceva. Da profunzimi muzicale. Ajungem la momentul in care genialul chitarist Danny Kirwan, despre care vom mai vorbi, se supara pe griful chitarii si-l face de toata chitara clasica, aratandu-si calitatile.
Peter Green paraseste Fleetwood Mac subit, din cauza unei caderi nervoase. “A disparut pur si simplu pentru trei zile, fara sa dea niciun semn de viata, he was getting spiked or dosed with acid. And when he came back, that was it: everything went from there“, rememoreaza John McVie. Ultima sa creatie din perioada Fleetwood se numeste “Green Manalishi”. Merita ascultata, credeti-ma. E foarte spiked si dosed with acid.
Tot albumul TPO, categorisit dupa parerea mea eronat ca fiind primul album rock al trupei, este o fuziune de genuri muzicale, care se intrepatrund intr-o sinteza, fara egal in felul sau.
Sunt un mare fan al perioadei blues a trupei acesteia. Ascult cu placere deranjurile bluzane ale acestor forte muzicale, dar redescopar cu maxima savoare perioada post-blues a Fleetwood Mac, de pana la transformarea trupei intr-una de muzica pop, dupa plecarea lui Greenbaum.
Aceasta perioada de maxima profunzime a trupei poate fi ascultata incepand cu autobiografica si plina de regrete “Man Of The World”, trecand prin profunda “Oh Well” si terminand cu dizziness-ul din “Green Manalishi”.
Reusiti sa ma surprindeti de fiecare data. E fascinanta piesa acestei formatii, total necunoscuta mie. Recitativele si leit-motivul tematic al chitarii, in fa minor daca nu ma insel cumva, te invita la meditatie si visare. Si eu care credeam ca numai muzica clasica e in stare de asa ceva! Cate frumuseti descopar cu ajutorul dumneavoastra… Multumesc.
Intamplator a fost si un balsam pentru auzul meu azi.
Orpheus
Ma bucura revenirea! Nu ca acel cocktail electrizant si bulversant de fotbal si muzica clasica nu mi-a placut (fantastica asociere!), ba chiar prea mult, dar lipsea totusi sclipirea articolelor presarate cu cuvintele care-mi suna mie gadilator la urechi (stiti, angoasa, catharsis, etc., posibil sa am un fetish or someting, Hahaha! .. o_O) si scrise asa, in stilul melomanului recidivist si niciodata tratabil.
Si totusi, ce voiam sa spun! Melodia-mi place tare mult, mai cu seama a doua parte (prima parte-mi suna foarte cunoscut si-mi place si ea, dar nu e la fel de subtila, hehe!). Tensiunea ascunsa si care creste, desfasurarea artistica pe doua planuri ma atrage. O vibratie sufleteasca surprinsa atat de frumos. Cred ca, mai in gluma mai in serios, are si proprietati analgezice, hahahaha.
M-a lovit cu o aripa un “Albatross”. E de vis “zborul” lui.