StareaPresei.ro

Am vorbit de multe ori în timpul studenţiei despre Fleetwood Mac cu unul dintre magiştrii mei în ale muzicii rock, tulceanul Marius Condrat, precum şi cu prietenul său şi colegul său de cameră, un tip înalt, solid, care semăna cu Şeful din “Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi avea obiceiul să cânte la chitară acea haunting theme din ”The Wall”.

Acest om, al cărui nume nu-l mai ştiu, a spus odată ceva grozav: “Este bine să continui să vorbeşti despre o mare trupă care nu mai există, chiar dacă ea subzistă în continuare”.

Ascultăm prima interpretare publică a superbei Black Magic Woman, piesa notorie, pe nedrept mult mai cunoscută în interpretarea lui Carlos Santana, decât în cea a autorului ei, Peter Green.

De la plecarea din formaţie a lui Green, din punctul meu de vedere, Fleetwood Mac a subzistat muzical, indiferent cât de mult şi mare succes a avut şi chiar dacă a mai lansat din când în când hituri precum “Silver Spring”.

Voi trece în revistă însă şi această parte a istoriei grupului, chiar dacă nu îmi place în mod deosebit şi cred că noul Fleetwood e defapt o altă trupă, ca şi în cazul Genesisului lui Phill Collins. Imaginaţi-vă Yes fără John Anderson, ori EL&P fără Keith Emerson. Imposibil.

Danny şi Jeremy au rămas, pentru a umple golul lăsat de Green, în concerte şi înregistrări. În septembrie 1970 au lansat albumul “Kiln House”. Melodiile lui Danny au ghidat trupa spre rock-ul anilor 1970.

Christine Perfect, care s-a retras din muzică după un album solo eşuat, a contribuit pe “Kiln House“, ca muzician de studio şi realizând coperta albumului. În vreme ce trupa progresa şi dezvolta un nou sunet, lui Christine i s-a cerut să se alăture trupei.

Christine Perfect era căsătorită cu basistul John McVie şi şi-a făcut prima apariţie cu trupa, ca Christine McVie, la Universitatea din Bristol, în mai 1969, chiar în momentul în care aceasta părăsea trupa Chicken Shack. A avut succes cu melodia lui Etta James, “I’d Rather Go Blind”, şi a fost votată de două ori “artista feminină a anului” în Anglia.

Columbia Records, care acum deţinea Blue Horizon, a scos un album cu piese nelansate ale trupei iniţiale, numit “The Original Fleetwood Mac”. Albumul a avut un oarecare succes, iar trupa începea să crească din nou în popularitate.

În timp ce se aflau în turneu, în februarie 1971, Jeremy Spencer a spus că se duce “să cumpere o revistă”, dar nu s-a mai întors. După câteva zile de căutari disperate, trupa a descoperit că Spencer s-a alăturat unei grupări religioase, The Children of God (Copiii Domnului).

Pentru restul turneului, Fleetwood Mac l-a convins pe Peter Green să-i ajute să termine contractul. Totuşi, Green a stat puţin cu trupa din motive de sănătate, aşa că au decis să caute un nou chitarist.

În vara anului 1971, trupa a ţinut audieri pentru un nou chitarist, în casa lor mare de la ţară, “Benifold”, pe care au cumpărat-o înainte de turneul “Kiln House”. O prietenă a trupei, pe nume Judy Wong, l-a recomandat pe prietenul ei din liceu, Bob Welch, care locuia în Paris la vremea respectivă. Trupa s-a întâlnit de câteva ori cu Welch şi au decis să îl angajeze, fără să cânte cu el sau să-i asculte înregistrările.

În septembrie 1971, trupa a lansat albumul “Future Games“. Albumul era diferit de ceea ce trupa a realizat până atunci. Erau mulţi fani noi în America, ce erau tot mai interesaţi de trupă. În Europa, CBS a lansat prima colecţie “Greatest Hits” a trupei, care cuprindea predominant melodii compuse de Green, deşi era si o melodie compusă de Spencer, şi una de Kirwan.