Long Piece No. 3 este, asa cum ii si zice numele, o lunga lucrare muzicala, care face sarea si piperul albumului Egg “The Polite Force”, din anul 1971. Asculti aceasta muzica si iti dai seama ca urmatoarea fraza este perfect acoperita: “Asemenea muzica acum nu se mai face“.
Asertiunea este insa incorecta. Asemenea muzica nu se mai face, care simultan sa aiba acoperire globala. In anii ’70, mari formatii de muzica progresiva, ca Vanilla Fudge, Emerson, Lake & Palmer, Wishbone Ash sau King Crimson, ori Genesis sau Pink Floyd, au beneficiat de un context comercial aparte, in care s-au putut consacra global.
Miscarea flower-power si antirazboi, cu varful de lance hippiot in Statele Unite, a avut ca efect propagarea unei stari de spirit aparte in randul tinerilor de atunci. Aceste mari trupe, ca si multe altele, au profitat din plin de acest context si s-au consacrat global.
Apoi, in anii ’80, marea lor majoritate au fost obligate de schimbarea contextului sa isi simplifice muzica. Cine a tinut steagul sus, in general au fost trupe de HardRock, precum Uriah Heep sau Rolling Stones. Alte grupuri au lansat albume mult mai comerciale. Ascultati odiosul “Lontano Da”, din 1983, de pe albumul “Banco”. Este muzica disco!
Ca sa revin la Egg si la afirmatia ca asemenea muzica nu se mai face: incorect, se mai face, dar este ascultata de nise de iubitori de muzica de cult. Spock’s Beard (SUA), Porcupine Tree (UK) si Flower Kings (Suedia) sunt numai trei din multitudinea de exemple pe care le pot aduce atentiei.