DIICOT cere urmărirea penală a lui Videanu şi Vosganian

Share

DIICOT

DIICOT cere Parlamentului încuviinţarea urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei, Adriean Videanu şi Varujan Vosganian în Dosarul Romgaz-Interagro.

Solicitările DIICOT vor ajunge la Senat (în cazul lui Vosganian), respectiv la preşedintele Klaus Iohannis (în cazul lui Adriean Videanu).

Cei doi sunt acuzaţi de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Anchetatorii susţin că, în perioada când au fost miniştri, cei doi au sprijinit interesele financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae.

Aceştia ar fi utilizat Romgaz SA, unitatea naţională de interes strategic, în interesul privat al firmei lui Niculae, Interagro SA, susţine DIICOT.

DIICOT a înaintat luni procurorului general Tiberiu Nițu referatul prin care se solicită realizarea demersurilor necesare la Senat pentru formularea cererii de urmărire penală pentru fostul ministru Varujan Vosganian, în Dosarul Romgaz-Interagro.

E a doua oară când DIICOT cere aviz pentru Varujan Vosganian în acest dosar. Pe 7 octombrie 2013, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian, a fost respinsă de Senat.

Share