home POLITICA Dialog imaginar cu fantoma lui Adrian Năstase la Jilava

Dialog imaginar cu fantoma lui Adrian Năstase la Jilava

Share

S-a trezit scriind pe blog fostul politician Adrian Năstase, actualmente puşcăriaş cu regim preferenţial la Spitalul Penitenciar Jilava, că-i e partidul la putere şi-atunci, nu-i aşa, stă în spital, într-o rezervă în care, după câte se deduce, are Internet, laptop şi televiziune prin cablu, că ştie tot ce se întâmplă.

Este drept că şi Vaçlav Havel îşi scria în puşcărie piesele de teatru la o maşină de scris electronică, după care le trimitea în Occident prin cei ce îl vizitau şi ele erau jucate pe la Paris, dar Havel era disident al regimului comunist – iar tratamentul civilizat de care a beneficiat e pentru că până şi comuniştii cehi erau în felul lor civilizaţi, pe când Năstase e un infractor de drept comun, condamnat pentru fapte de corupţie.

CronicadeIaşi

Aşa că normal ar fi să stea în celulă cu jumbaleţi ca el, nu să fie sultan şi-n închisoare şi să se dea victimă şi filosof eremit, cum vom vedea mai jos. Intervenţiile cu roşu ne aparţin.

Cei care vin aici – şi nu le doresc acest lucru – vor trebui să se trezească, în fiecare zi, la ora 5:30, vor dormi în paturi suprapuse, vor avea apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână, vor trebui să se obişnuiască cu mirosul de sulf şi cu depunerile de pe ţevile de apă;
Vecinul meu de deasupra, care nu este puşcăriaş, se trezeşte de ani de zile la ora 5.30 dimineaţa. Există oameni care dorm în România în paturi suprapuse. Toată armata am dormit aşa, de altfel, şi nu mi-a căzut frontonul. Apă caldă? Ha! Dumneata n-ai vrea apă caldă, aşa, zilnic, 24 din 24 de ore, dar şi un serv personal, angajat al penitenciarului, care să te frece cu peria pe spate? Miros de sulf? E de la apropierea Judecăţii de Apoi. Depuneri pe ţevile de apă? Prin blocurile de bon ton din întreaga Românie, depunerile de piatră de pe ţevile de apă sunt loc comun, iar dumneata, un puşcăriaş, tuşeşti? Fă lăcrămaţie la CEDO că ai piatră pe ţevi în puşcărie, că râd ăia de tine cu lacrimi.

vor trebui să înveţe să mănânce toate felurile de mâncare – bazate în principal, pe cartofi şi varză, – cu lingura;
În primul rând că îţi scapă virgulele de sub control… Există oameni în această ţară care au ieşit la pensie şi, după o viaţă întreagă de muncă, din cauza sistemului politic ticăloşit pe care l-ai păstorit matale şi companionii dumitale politici, mănâncă pâine, ceapă, cartofi şi varză câte zile mai au de trăit, ca să poată să-şi plătească întreţinerea, lumina şi preluarea gunoiului. Ar trebui să fii pus să plăteşti pentru toate facilităţile pe care le ai în pensionul de domnişoare unde stai acum în cantonament.

vor trebui să se înveţe să nu se sperie de şobolani – în curtea de plimbare – dacă aceştia nu sunt mai mari de 20 de cm;
În timpul facultăţii, în plin război, tata, student la Litere în Iaşi, stătea la internat, în Copou, cu încă 23 de colegi de cameră. Stingeau lumina, se făceau că dorm, întinşi sub pături (pături aspre, uzate, rupte, nu boieria de la dumneata din spital), iarna, pe un frig cumplit, cu bâta de oină lângă ei. Când unul fluiera subţire – pentru că simţea şobolanul lipindu-i-se de picior ca să se încălzească, altul, care aştepta lângă întrerupător, aprindea lumina şi începea ciomăgeala. În acea cameră erau colegi de luptă cu şobolanii, noapte de noapte, fraţii Cazaban, Petrică Bănărescu şi alţi studenţi atât de buni, că nu făceau frontul în timpul Harkovului şi Stalingradului. Au ajuns oameni mari. Nu dispera, domnule Năstase Adrian. “Aşa s-a călit oţelul!”, vorba lui Arkadi Nikolaevici Ostrovski.

să respire mai puţin în zilele de caniculă – atunci când mirosul de la groapa de gunoi din apropiere este ingrozitor;
Dacă în Zambaccian nu miroase a gunoi, ţin să te anunţ că la noi, în Sectorul 3, de când a venit colegul dumitale de partid, Robert Negoiţă, primar, lucruri bune se întâmplă. De exemplu, gunoiul este luat gratis, nu mai plătim pentru el. Este luat o dată pe săptămână. În rest, se adună pe străzi. Pute. Dejecţiile din pungile mari, negre, se scurg elegant pe trotuar. Spune-i colegului dumitale Negoiţă Robert că am văzut asta şi în Londra, dar londonezii eliminaseră coşurile de gunoi de teamă să nu pună IRA bombe artizanale în ele. E ironic, dar ai astfel şi dumneata posibilitatea să simţi din puşcărie cam cum trăim noi, românii, în libertate, cu USL la Guvernare.

să nu se enerveze la „invaziile” periodice de musculiţe şi de ţânţari, la urletele celor obişnuiţi să „socializeze” de la ferestrele celulelor, începând fiecare frază cu un angajament de a-şi introduce instrumentul, de regulă, în morţii interlocutorului;
Iarăşi: şi pe noi, cei din libertate, ne mănâncă ţânţarii, iar musculiţele sunt nişte biete orfeline, cu care poţi face şi concurs de trei dintr-o lovitură; mai apoi, nu există diferenţă între atmosfera aceasta frăţească despre care ne povesteşti şi ceea ce se aude nopţile prin cartiere ca Militari, Berceni sau Balta Albă din Bucureşti, prin cartierele interlopizate (dacă-mi permiţi barbarismul) ale Braşovului sau prin Mănăşturul clujean.

vor trebui să se obişnuiasă cu sunetul uşilor de metal şi cu sunetul lacătelor – dimineaţa şi seara –, cu lipsa telefonului, a calculatorului, a internetului, a multor comodităţi cu care erau obişnuiţi…
Internet se scrie cu “I” mare. Înţeleg că este un mesaj către colegii dumitale de partid, să nu mai calce în picioare Legea Română, că altfel vor păţi ca dumneata. E bine de amintit când şi când.

Vor trebui să se obişnuiască să-şi vadă familia doar de 3-4 ori pe lună.
Există români care şi-au luat lumea-n cap de răul vostru şi au plecat în Canada, diferenţă de fus orar de 12 ore, unde muncesc ca roboţii şi-şi văd rudele lăsate în ţară de două ori pe an. Aşa că matale fericit eşti, cum ar zice Yoda.

Vor trebui să se obişnuiască, în definitiv, cu lipsa de libertate fizică, cu un mediu în care 80% din persoanele de aici sunt recidivişti.
Nu pricepi un lucru simplu: nu există închisori speciale pentru cei care ajung în închisoare prima dată.

In rest, rămâne cum am vorbit – locul acesta poate fi un fel de „cantonament”, dacă te gândeşti la Olimpiada viitoare.
Ai pus ghilimelele brambura: se înţelege că numai cantonament nu e. Dar ce? Tabără? Eu cred că viitoare dumitale Olimpiadă poartă un nume: Grăjdaniada.

Depinde şi cum priveşti lumea… Unii ar spune că nu există decât ceea ce percepi – cei 4 m² în care trăieşti. Eu însă privesc mai departe…
Ştiu, spre o cerere de întrerupere a pedepsei. Personal, cred că te încadrezi în categoria puşcăriaşilor care nu au înţeles de ce anume sunt condamnaţi, nu s-au îndreptat şi merită o majorare a pedepsei. Eşti pregătit pentru noi infracţiuni, asemeni lui SOV. Să te ierte Dumnezeu. Dacă mai are ce.

PS: În timp ce scriam acest text, Enel, firma italiană de incompetenţi pe care ai adus-o dumneata în România – aia care a cumpărat Electrica Muntenia Sud, a crăpat de bine, lumina a căzut şi am rămas fără Internet pentru trei ore. Mulţumim din inimă partidului! Profit de ocazie: acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

Postari Similare
Tribunalul Bucuresti a decis redeschiderea dosarului in care realizatorul TV Cristi Tabara este acuzat de
Cåteva firme controlate de Sorin Ovidiu Vîntu au acţionat în judecată Banca Naţională a Moldovei,
Conform Evenimentului zilei, Cristian Tabără este cercetat de procurori pentru un viol. Pe numele directorului
Trebuie să fii nebun ca să îţi doreşti să controlezi totul într-o ţară. Vă daţi
E mare criză foarte mare la SRTV, care reduce drastic cheltuielile. Se suspendă bonurile de
La bodegă cumpăr pâine şi apă milenară. Un microbist parfumat specific îmi face semn. Vrea
~Adi Bucur, Florian Petrica, Oana Stanciulescu, Emma Zeicescu si Cosmin Stan isi schimba locul de
Vlad Petreanu a declarat vineri, in cadrul conferintei Webstock 2011, ca in Romania presa nu
Google a deschis reţeaua de socializare Google+, lansată în iunie, pentru orice utilizator care doreşte
Proiectul de televiziune Adevărul TV, pentru care grupul a obținut licență de la CNA acum
Share