Despre ţigani, cu luciditate

Despre ţigani, cu luciditate

N-am ştiut niciodată să-i integrăm pe ţigani, să-i ajutăm să se adapteze social, să nu mai ajungă în infracţionalitate, pentru ca apoi să-i acuzăm tot noi.

M-a sunat un confrate ca să mă întrebe dacă mai am documentul pe baza căruia anunţam, în Evenimentul zilei de acum 21 de ani, că Ion Iliescu, pe atunci preşedintele României, l-a recunoscut pe Regele Ion Cioabă – tatăl lui Florin Cioabă, ca fiind rege al ţiganilor români. Asociaţiile de idei pe care le-am făcut cu această ocazie merită scrise.

Provin din intelectualitatea unui mic oraş de provincie, puţin cunoscut în România azi pentru onestitatea oamenilor săi, foarte cunoscut pentru corupţia sa: Focşani. La mine în casă intrau evrei, armeni, ţigani, unguri, bulgari, greci, toţi focşăneni şi despre nici unul nu am ştiut niciodată atunci ce sunt.

Nenea Juma, coleg de cancelarie cu tata, profesor de sport, era evreu, ca şi nenea Schulmann, mamoş, care mă scosese din mama prin cezariană. Am aflat că sunt evrei când au plecat în Israel cu familiile.

Adi Schulmann, fiul lui nenea Schulmann, a făcut medicina acolo şi acum e medic, ca şi tatăl său. Toni Zsigmund, fiul lui nenea Juma, a făcut Tehniumul şi este inginer militar. Niciodată nu i-am auzit strigându-se unul pe altul „Bă, jidane”. Nici părinţii mei, creştini ortodocşi, nu aveau această adresabilitate. Asta era de neconceput.

Aş mai putea să o spumez despre cel mai bun vânzător de stofe din Focşani, la care se îmbrăca lumea bună, numit Agopian, căruia i se spunea Agop (armean). Ori despre profesoara mea de engleză, căreia îi voi datora întotdeauna înţelegerea spiritului acestei limbi, Hermina Papazian.

Voi spune doar atât: în casă la mine intra şi un bărbat negru ca fundul ceaunului, numit Ghiţă. Niciodată nu mi-a trecut prin cap măcar o singură dată că este altfel decât noi, românii.

Acum cinci sau şase ani, tata mi-a amintit de el şi mi-a spus că era ţigan. Am rămas mut de uimire şi mi-am dat seama: pe vremea aceea nu exista nici „Bă, ţigane!”, aşa cum nu exista nici „Bă, jidane!”.

Acestea sunt cuceriri ale plăpândei noastre democraţii. Personal, le consider nişte tâmpenii incomensurabile. Prin 1992-vară, la restaurantul Nicky Scorpion din Gara de Nord (pe locul unde e acum McDonalds, spaţiul era închiriat de la CFR de Nicu Păun, şi azi deputat), avea loc o masă rotundă despre ţigani.

Spuneam şi atunci public acelaşi lucru: nu văd nici o diferenţă între români, ţigani etc. Toţi sunt la fel. Eram atât de sincer, încât am sesizat că în jurul meu până şi liderii ţiganilor erau puţin cam zăpăciţi de ceea ce spuneam.

Vechiul meu prieten şi coleg din Cenaclul „Noduri şi Semne” din Galaţi, ţigan şi el, Vasile Ionescu, îmi susura la ureche, în timp ce îl întrebam din priviri de ce fac ţiganii lui feţe-feţe la cele spuse de mine: „I-ai luat prin surprindere…”.

Defapt, vremurile ne-au luat pe toţi prin surprindere, nu am fost deloc pregătiţi pentru ele, nici nu am ştiut ce să facem şi de-abia a posteriori ne dăm seama ce s-a întâmplat cu noi.

Nu am ştiut niciodată (iar guvernanţi noştri nici nu şi-au propus aceasta vreodată) să integrăm ţiganii, adică să-i ajutăm să se adapteze social, să nu mai ajungă la limita infracţionalităţii, să nu mai alimenteze economia neagră, păstrându-le şi culturalizându-le moştenirea ţigănească ancestrală extrem de frumoasă şi bogată.

În schimb, i-am fixat cu acul în insectarul nostru, între rădaşcă şi necrofor, etichetându-i ca rasă inferioară şi hoţi. Cea mai mare eroare: prima etichetare e rasism, iar a doua este o gravă eroare de logică: ţiganii nu sunt infractori. Unii oameni, da, sunt astfel.

Indiferent dacă sunt mai mulţi infractori din rândurile ţiganilor sau nu – statistici oficiale nu cred că există, altă tâmpenie, probabil pentru că ar fi considerate un act de rasism – unii dintre ei sunt astfel pentru că societatea noastră nu le-a acordat niciodată şi nu le acordă nici astăzi egalitatea de şanse. Din acest punct de vedere, nu suntem o democraţie.

Faptul că suntem destul de ipocriţi să întoarcem capul dimineaţa pe stradă, când gagiul, cu ţiganca şi uneori chiar cu puradelul au ieşit la ciordit pe străzi, strigând în gura mare „Fiare veeeechi, fiare nooooi!”, nu înseamnă că suntem democraţi, ci că ne facem că nu vedem realitatea socială pe care am generat-o chiar noi, prin indolenţa noastră de majoritari, care-şi imaginează că, dacă au pielea puţin mai albă (şi nici nu o avem toţi aşa de albă, asta e altă prostie), sunt superiori ţiganilor şi trebuie să-i ignore pe aceştia cu obstinaţie.

Faptul că am ajuns că CFR Marfă e cumpărată de Gruia Stoica, un ţigan, e un lucru banal. CFR Marfă putea să fie cumpărată şi de un chinez. Faptul că acest om face parte dintr-o mafie şi a început de jos, în Toflea, evident cu fier vechi, deci în economia neagră, apoi a trecut la şine, la vagoane şi acum ajunge să fie acţionar al unei companii strategice trebuie să ne îngrijoreze.

Dar asta nu are nici o legătură cu etnia sa, care, repet, nu mă interesează: poate să fie bantustanez cu mamă portoricană din Hobart, Tasmania şi tată chinez african din Peninsula Kamceatka, domiciliat iniţial în Kuala Lumpur, mi-e totuna.

Pierdem din vedere lucrurile importante. Am avut un ministru care a făcut afaceri cu transformatoare vechi, ce i-au fost vândute de un astfel de lider al interlopei româneşti. Aceasta e important. Că acel vânzător de traf-uri vechi e ţigan mă lasă rece.

De câte ori Departamentul pentru minorităţi de la Guvern este condus de un ţigan deştept, cunoscător de limbi străine, ni se spune aceeaşi poezie despre banii care se investesc în „comunităţile rrome” pentru integrarea acestora.

Dar banii se duc pe apa Sâmbetei. Unde dispar ei? La cine ajung? La ce sunt folosiţi? Sunt folosiţi ei la ceva ? Ce efecte au ei în comunitatea ţiganilor? Au ei efect sau se duc pe filiere mafiote (nu vă mai gândiţi atâta la filiere mafiote ţigăneşti, that is not the point) şi îngroaşă buzunarele unora?

Singurul mod în care am înţeles să-i individualizăm pe ţiganii noştri români a fost să-i numim rromi (nu s-a mai auzit aşa ceva în lume) şi să îi ameninţăm pe cei ce le mai spun ţigani că e peiorativ. Oare în restul ţărilor lumii, unde li se spune ţigani, e tot peiorativ? Şi dacă da, de ce nu legiferăm că restul ţărilor lumii, în afară de noi, sunt rasiste?

Am ajuns la performanţa că, spunându-le rromi, glosând despre minoritatea rroma sau rromă, am dat prilejul tuturor occidentalilor cu tendinţe rasiste ca, atunci când ţiganii din pegră fac prostii în Occident, să facă, cu bună-ştiinţă, confuzia între români şi rromi şi să ne facă ţigani, la modul peiorativ.

Este o situaţie imposibilă. E foarte greu să-i explici unui occidental că tu nu eşti ţigan, dar nu ţiganii sunt infractori, ci unii români, unii bulgari, unii polonezi etc., dar noi le spunem rromi ţiganilor pentru că ei consideră că „ţigan” este un termen peiorativ, pentru că aşa i-am învăţat tot noi, iar rrom înseamnă cu totul altceva decât român. Ameţeşti numai cât citeşti aşa ceva! … Când occidentalul nici nu ştie ce aceea „â” din „a”…

Aceasta este porcăria în care am intrat singuri. Sunt foarte curios cum vom ieşi dintrânsa vreodată.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu este publicata. Campurile necesare sunt marcate cu *

Anuleaza
Postari Similare

Economie

Politică

Puciștii

PSD, Partida Rusă

Regele Mihai