Despre Ion Ilici Iliescu sau cum sa palpezi cu pernutele degetelor oroarea Carpatilor
14 octombrie 2008, 13:03
In urma cu 19 ani, nepotul rectorului Universitatii din Galati, la randul sau un insider, in felul sau, coleg de an cu mine in facultate, a inceput sa rada, cand m-a auzit, la restante, injurandu-l pe Ceausescu si, in general, pe comunisti.
“Florine, linisteste-te, ca mai dureaza putin. Scapam de ei. Vine la putere Ion Iliescu, ai sa vezi”, mi-a spus Viorel. Ce fericire, va dati seama? Mai aveam putin, si scapam de Nicolae Ceausescu!
Citeste pamfletul pe Politica la romani
Apelul continuu la memorie si la documente (marturisiri scrise, filme) e vital in toate timpurile, nu numai in vremurile de criza. Cateva generatii isi aduc aminte cu tristete de ororile si salbaticia mineriadei din 1990, dar mai ales de neputinta gruparilor cu adevarat democratice de a schimba radical fata Romaniei, neputinta generata de confruntarea cu colosul monolitic de stanga, asezat pe piloni destul de rezistenti pentru cativa ani buni dupa decembrie 1989.
Din nefericire, Ion Iliescu a invatat bine lectiile istoriei sale. Ceea ce a determinat evenimentele din iunie ’90 a fost, in realitate, reluarea unui scenariu mai vechi, pus in practica si de Teohari Georgescu in 8 noiembrie 1945, dupa model stalinist (fapt confirmat si de Raportul Tismaneanu ca una dintre loviturile de gratie date democratiei si libertatii de exprimare), cand a infrant marea manifestatie anticomunista apeland la argumentul pumnului si al batei, cu aceeasi salbaticie regasita dupa 45 de ani…
Acum e momentul ca noi sa ne asumam si sa nu uitam lectiile istoriei… noastre si sa le facem cunoscute generatiilor tinere. Sa nu se repete greselile trecutului…
maria, aveti perfecta dreptate si va apreciez comentariul insa, acest articol este un pamflet politic si social care trebuie citit (eventual comentat, desi, cel putin mie, mi se pare destul de dificil) ca atare, incepand de la titlul din Carpati, pana spre sfarsitul din Alpi.
Va multumesc pentru aprecierea comentariului. Am inteles de la bun inceput ca articolul este un pamflet, de la titlul din Carpati pana la finalul din… Alpii Estici. Cuvintele mele s-au dorit a fi o completare, eventual un comentariu, la filmul-document postat pe website-ul Politica la romani, precum si la cele temporar redate in embederul de pe acest blog. Probabil, daca le scriam acolo, in imediata apropiere a imaginilor cu rezonante evocative covarsitoare, finalitatea lor ar fi devenit mai limpede… Am preferat insa, din motive personale (deci subiective!) sa le consemnez pe Blogul lui Budescu.
Remarcabil text şi de necontenită actualitate!
Voi reveni cu câteva completări.
Ideea este că, spre deosebire de anul 2008, acum există mai multe instituţii ce privesc cu cea mai mare seriozitate evenimentele desfăşurate în timpul mineriadelor succesive. Amintesc aici Raportul-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990, un pas important spre consemnarea documentelor necesare continuării unei acţiuni de amploare în justiţie, precum şi inaugurarea portalului despre mineriade, la iniţiativa IICCMER. Cu un an în urmă, am salutat demersul cercetătorilor, considerând că aceste pagini din istoria agresiunii trebuie să fie cunoscute şi analizate din toate punctele de vedere. Mai mult, Ion Iliescu are acum toate motivele să-şi exprime nemulţumirea, în condiţiile în care CEDO a hotărât recent că uciderea oamenilor în timpul Revoluţiei nu se prescrie. Mai e doar un pas până la stabilirea unei hotărâri similare în cazul mineriadelor. De fapt, nu de justiţia statului sau a organismelor juridice europene se teme Ion Iliescu, ci de locul nefast pe care-l va ocupa, cu siguranţă, în istoria României, şi de reparaţia morală oferită de posteritate victimelor sale.