• EUROVISION: De ce e slab concursul de anul acesta?

    16 februarie 2010, 23:11

    De obicei, raspund la comentarii in comentarii. O agenda destul de incarcata m-a impiedicat sa raspund la un comentariu care ma deranjeaza destul de mult. O fac acum si aici, intr-o postare distincta. Iata ce spune un comentator:

    Ma scuzati….dar cred ca exagerati putin. Pana acuma, mi se pare cea mai buna selectie nationala (organizatoric, vorbind..).

    Una dintre cele mai eficiente metode prin care se poate deturna cu usurinta realitatea lucrurilor este sa afirmi un nonsens, apasat, cu mare tarie si convingere. Organizatoric, selectia de anul acesta este una dintre cele mai slabe.

    De ce? De exemplu pentru ca anul acesta avem printre cele mai slabe valoric piese din toate editiile, asa cum vom vedea in continuare, in serialul de prezentare pe care il public dimineata, la ora 10.00, o data pe zi.

    De ce nu avem piese bune? Pentru ca organizarea a fost foarte proasta. Regulamentul, adica regulile jocului, a fost cunoscut foarte tarziu. Pentru ca un compozitor sa aiba timp si sa-si planifice cu grija ce lanseaza, cand si pentru ce, trebuie sa stie din timp conditiile de participare la un concurs,  cel putin din vara.

    Comentatorul da mai jos exemplul Melodifestivalen. Aici regulamentul este acelasi nu de luni de zile dinainte de concurs, ci de ani buni.

    Eurovision Romania are un renume prost, de concurs aranjat, la care, decat sa te preocupi sa participi cu o melodie buna, mai bine te ocupi de aranjamente.

    De exemplu, iti faci lobby pe la UNICEF, ca acolo ai niscaiva relatii, apoi te mai aliezi si cu un ziar. Ori mai bine te aliezi cu televiziunea care organizeaza evenimentul.

    Ai pile. Ai sanse. Ai o melodie foarte buna, mai mici sanse.

    Din punctul meu de vedere, este mai bine ca au eliminat semifinalele….si in schimb vor organiza o finala intr-o sala cu public. Are mai mult sens. Asa pregatim eventualul castigator pentru Oslo, ca acolo va canta intr-o sala imensa, nu in studioul 3 din TVR.

    Sunt de acord cu un singur lucru: dimensiunile show-ului public. Aici comentatorul are dreptate. A spune insa ca astfel, facand un singur show intr-o sala cu public, “pregatim eventualul castigator pentru Oslo” mi se pare mult prea mult.

    Exista piese de calitate la aceasta editie, dar putine si sansele lor de a se clasifica in primele zece sunt mici. Cu o singura exceptie, dupa parerea mea.

    Si, sa fim seriosi, in fiecare an pana acuma era cam evident (cu mici exceptii…..gen Jasmine in 2007) care se vor califica in finala. Sa fim seriosi, in Romania nu se trimit anual destule piese bune ca sa organizam si semifinale……

    O fi evident care piese merg in finala pentru cine cunoaste fenomenul din interior. Pentru mine nu este deloc evident, din punct de vedere valoric, pentru ca nu cunoastem in acest moment toate piesele care au intrat in preselectie.

    Si daca una singura nu este cunoscuta, tot este motiv destul de suspiciuni.

    uitati-va la Suedia, si Melodifestivalen……acolo se trimit anual aproximativ 5000 de piese…..acolo da, ai de unde alege….si ai ce muzica sa bagi in 4 semifinale, piese din care lumea poate alege…..dar la noi…pff….pe cine? De fapt, mai degraba, ce? Solisti mai gasim….show putem face…dar daca nu avem pe ce, daca nu avem piesa, degeaba…..

    Asa cum am mai spus, punem efectul inaintea cauzei. Nu avem piese de calitate si pentru ca nu ne putem compara cu Suedia ca industrie muzicala. Dar nu avem azi in Romania o industrie muzicala care sa produca anual pentru Eurovision mii de piese pentru ca in muzica usoara romaneasca toate cartile sunt facute, pentru Eurovision, Cerbul de Aur sau Mamaia de aceeasi gasca ancorata in trecut, care are tot interesul sa ramanem desueti muzical, pentru ca altfel ar zbura din fruntea bucatelor.

    Privit si partea buna a lucrurilor de anul asta : avem o finala nationala, organizata intr-o sala cu public (cum va fi si la eurovision), lumea va putea vota gratuit (pentru ca banii de la inscriere vor fi folositi pentru a plati compania ce va asigura televotingul) si d-na Almasan chiar pare sa se implice….

    Doamna Almasan pare sa se implice, dar a facut, de cand a inceput chestia asta, o multime de greseli. Iar faptul ca paseste inainte soldateste nu-mi spune absolut nimic.

    Si armata germana a pasit soldateste spre stepele ruse de vreo doua ori, si Napoleon a facut aceeasi greseala. Dar toti s-au impotmolit. Vom pasi soldateste spre Oslo (probabil) inutil, pentru ca sunt mari sanse sa ne facem de ras.

    PS: Motivul ca era bine sa ramana si cele 2 semifinale pentru a lua exemplul eurovisionului si a pregati eventualul castigator nu prea sta in picioare…..pentru ca : 1.selectia era organizata intr-un studio. 2.practic, canti de 2 ori…oau… 3.daka la finala de la Oslo nu ne calificam? la ce ne-a ajutat “repetitia” din Romania?

    Dar daca vine un razboi atomic si murim cu totii pana atunci? La ce ne-a mai ajutat repetitia din Romania?

     

    Comentarii (4)

    1. jhon spune:

      Insinuati ca Luminita Anghel are pile serioase anul acesta,nu?

    2. anonim spune:

      Dragilor, ar trebui ca cineva sa isi asume respunderea pentru rezultatele de la Eurovision. Daca nu conteaza rezultatele si marsaluim cu la vremuri noi tot noi, atunci vorba bancului: ne-am testat IQ si a iesit negativ!!!!!!!!!!

    3. Cristi spune:

      De acord, si eu zic ca este un an foarte prost din punct de vedere al calitatii pieselor. Au facut cea mai mare prostie ca au scos semifinalele. Au ales ei de capul lor niste melodii, si noi trebuie sa ne facem o impresie ascultand varianta INREGISTRATA bineinteles, si ne dam cu parerea zicand ca X este cea mai buna. Dar ce o sa facem daca in seara finalei, melodia noastra X preferata se dovedeste a fi o chestie groteasca live? Trebuie bineinteles sa iti schimbi optiunea, dar ce se intampla daca nu ai ce alege? (cazul nostru) atunci ce mai facem? Nimic!… ne multumim cu o piesa mediocra…

      La semifinale, publicul avea sansa sa vada piesele live, si le alegea pe cele care avea sanse mai mari, sau voci mai bune, etc….

      Nu cred ca o fi nicicum anul asta.

    4. Dead like me spune:

      Eu consider ca in Romania industria muzicala nu este indeajuns de dezvoltata pentru a “furniza” un eventual castigator al acestui concurs.
      Din punctul meu de vedere, ar trebui sa se utilizeze o selectie interna (se alege un artist si compozitorii pregatesc piese special pentru persoana respectiva).
      Acest concept a fost folosit cu succes de Ucraina in 2004 (diferenta a constat in faptul ca Ruslana si-a compus singura piesa), Grecia in 2005, Bosnia Herzegovina in 2006 (locul 3), 2007 (locul 11), 2008 (locul 10), 2009 (locul 9).

    Posteaza comentariu

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

     

    Contractul Colectiv de Munca in Mas-Media, Drepturi jurnalisti, presa, ziare, mass-media,, conflicte de munca, Codul Muncii
    Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

    Ziare pe net

    Arhive