De-abia acestea sunt semne că ne putem face bine

Share

Aflăm că Dexia Bank, instituţie bancară franco-belgiană cangrenată masiv, care este ţinută artificial în viaţă de câţiva ani, intră într-un proces de restructurare profundă. Părţile sănătoase vor fi vândute, iar cu banii se vor acoperi cât mai mult din împrumuturile neperformante.

elysianmaldives

Ideea ar fi cam aşa: jocul politicienilor, cu Grecia sub faliment controlat şi aşa mai departe, este balet pentru opinia publică. În timp ce Angela Merkel, Nicholas Sarkozy şi cu tot grupulde abramburici paneuropeni dau declaraţii, câştigând timp, Jean-Claude Trichet şi Banca Centrală Europeană au trecut la retezarea părţilor bolnave ale sistemului bancar european.

În timp ce băncile vor primi formal toată susţinerea băncilor centrale, pentru că ele, ca instituţii bancare, să supravieţuiască.

După reforma Dexia ar urma, de exemplu, alte restructurări de bănci europene în foarte mare dificultate, astfel datoria Greciei reducându-se la esenţă şi statul elen devenind un simplu exemplu de “aşa nu”, fără implicaţii dramatice paneuropene. Să-i credem? Ar fi bine astfel.

Eu sunt sceptic. E bine ce fac acţionarii cu Dexia, că numai numele a rămas de această bancă. Trebuiau să facă acest lucru cu ani de zile în urmă, ca în cazul marii bănci ABN Amro, de care s-a ales praful şi o mare parte a fost înghiţită de un consorţiu straniu RBS – Fortis – Santander, după care RBS şi Fortis au intrat şi ele în bailout.

Dar dacă aceste lucruri vor deveni banalitate, cum ar fi normal, vom vedea în perioada următoare o mulţime de peşti prădători înghiţind astfel de victime ale economiei libertarianiste, apoi dându-şi duhul, spre sănătatea planetei.

Şi nici nu e deajuns doar atât. Băncile nu ar mai trebui să fie ceea ce sunt astăzi, ci niște mecanisme de gestionat și distribuit banii în economie și societate, iar firmele care oferă băncilor derivatele toxice ar trebui drastic încorsetate.

Toate acestea presupun niște schimbări dramatice de organizare a sistemului global. Abia aştept să le văd.

Share