StareaPresei.ro

Am citit în ultimele şase luni vreo douăzeci de texte despre ce ne aşteaptă după terminarea acestei crize, cum va arăta lumea după criză, ce va trebui să facem după criză, cum va trebui să ne comportăm personal şi instituţional, ca stat, după criză şi multe alte glose prefabricate pe aceeaşi temă: ce va fi după?

economiccrisis

Fiecare îşi exprimă propriile puncte de vedere personale, în funcţie de poziţia în care se află, aspiraţiile pe care le are, cunoaşterea practică a cauzelor, mecanismelor şi efectelor crizei şi experienţa teoretică pe care a asimilat-o privind mecanismele de criză.

Ceea ce pot să spun eu este: nu am cum să ştiu cum va arăta lumea post-criză. Mi-aş dori să trăim într-o lume mai dreaptă, dar mă tem că lumea post-criză va fi una post-capitalistă mai nedreaptă.

Ori în acest moment nu cunosc un sistem de guvernanţă financiar-economico-politică mai bun decât capitalismul, deci post-capitalismul ar trebui să fie mai despotic, inechitabil şi dezechilibrat, dominat de mai multe disparităţi şi caracterizat printr-o pronunţată instabilitate pe multiple planuri.

Există mai multe proiecţii pe care le pot face asupra viitorului. Nu îmi permit să afirm însă că aş şti eu exact ce anume se va întâmpla. Cine face acest lucru este profund neserios sau încearcă să influenţeze mersul lucrurilor în direcţia în care are interesul, creînd un curent de idei.

În afară de dispariţia capitalismului şi înlocuirea sa cu un sistem mai prost, există şi varianta unui restart global al capitalismului, după o dezumflare generalizată şi o reconciliere a ciclului datoriilor, care se pare că în prezent o ia complet razna.

Dacă ştergerea datoriilor se va face printr-un soi de acord global, care va avea loc într-un moment de cădere dramatică, în care actorii actualului dezastru vor fi în continuare cu pâinea şi cuţitul în mână, atunci nu vom fi învăţat probabil nimic şi vom începe un nou ciclu de globalizare tembelă, la finalul căruia se află acelaşi crah spre care ne îndreptăm în prezent.

La polul opus se află ipoteza apariţiei unei lumi post-capitaliste, în care o parte din tarele actualului sistem vor fi fost înlăturate. În opinia mea, o soluţie ar fi limitarea indicatorilor economici maximali admişi ai unei firme (cifră de afaceri, profit etc.) la o anumită cifră, diferită în funcţie de domeniu de activitate, prin lege.

Logic ar fi ca băncile să devină în bună măsură nişte instituţii mult mai plictisitoare, a căror menire principală să fie administrarea şi redistribuirea banilor clienţilor persoane fizice şi juridice şi numai în mică măsură creditarea. Rolul acesta de cămătar universal ne-a făcut foarte mult rău.

Mişcările de capital intrapieţe, interpieţe şi la nivel global ar trebui drastic limitate şi supuse unor reguli stricte. Nu mă refer la o nouă perioadă de reglementare, aşa cum au mai fost anterior, urmată de înlăturarea încă o dată a barierelor la tranzacțiile globale, ci la un status global care să se păstreze pe termen lung și în care perioadele de relaxare să aibă rol profilactic de stimulare a afacerilor, nu să se transforme în excese, dezmăț financiar.

Una peste alta, oricât de obscen ar părea, aici sunt de acord cu George Soros, care din acest punct de vedere are perfectă dreptate, oricâte păcate are el: paradigma lumii în care trăim trebuie schimbată.

Din păcate, nu a fost descoperită alta nouă în loc şi riscăm să ne îndreptăm spre înlocuirea actualei paradigme cu una a neo-despotismelor dirijiste. Aceasta ar fi o mare eroare, care ne-ar trage înapoi cu mult timp. Exemplul a ceea ce se întâmplă acum în Ungaria vecină este extrem de îngrijorător.

Probabil că lumea spre care ne îndreptăm va fi o combinaţie între diferitele elemente ale versiunilor pe care le-am prezentat mai sus. Noi continuăm să fim optimişti.

Marele logician român Anton Dumitriu scria că acesta este spiritul heracleitic al europeanului: îşi propune să ajungă mai sus decât îi este lui omeneşte posibil, dar astfel progresează.