• CRIZA EURO Marea Britanie procedează corect

    12 decembrie 2011, 08:00

    Marea Britanie a decis să nu meargă pe mâna cuplei Merkozy. În viziunea noastră, a procedat corect. Pe termen scurt, decizia Cabinetului Cameron va părea greşită.

    extranea

    Pe termen lung, aparenta izolare britanică va fi folosită ca o sterilizare de otrava fiscală paneuropeană. Iar Marea Britanie poate rezista mult, apelând la cutia de rezonanţă tradiţională, istorică a Commonwealth-ului, cu care are schimburi comerciale seculare.

    În următoarele două sau trei luni, noile tranşe de bani împrumutaţi de FMI noii Uniuni Europene, care tinde să devină în tot mai mare măsură un stat fiscal-despotic, vor iriga sistemul bancar european şi vor da impresia, prin prezenţa masei monetare, de înviorare economică şi de redresare.

    Realitatea va fi însă că pieţele vor înţelege cum stau lucrurile şi nu vor reacţiona optimist, ci foarte prudent, rămânând în aşteptare.

    Apoi banii se vor termina, iar gangrenele economice, lipsa de orizont de politică economică şi fiscală, rigiditatea fiscalităţii pan-europene în curs de impunere, lipsa de elasticitate a Zonei Euro şi alţi mulţi factori vor contribui la apropierea, înainte de începutul primăverii şi poate chiar şi mai repede, a unui nou puseu de criză.

    Banii împrumutaţi se vor termina, mistuiţi în gaura neagră în care au fost atraşi, iar Merkozy va căuta alţi bani, se va strâmba la Italia şi Spania (“noi muncim, nu ca voi, care staţi şi faceţi evaziune fiscală!”) şi va strânge şi mai mult cureaua, căutând avan un nou împrumut.

    Nu îmi dau seama care va fi limita de rezistenţă a noii Uniuni Despotice Europene. Probabil cea la care nu vor mai avea de unde să împrumute sume tot mai mari de bani. Atunci va urma prăbuşirea. Crahul. Să sperăm că va fi cât mai repede, pentru că hard-landing-ul din acel moment va fi cu atât mai soft-landing, cu cât se va produce mai rapid.

     

    Comentarii (1)

    Posteaza comentariu

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

     

    Contractul Colectiv de Munca in Mas-Media, Drepturi jurnalisti, presa, ziare, mass-media,, conflicte de munca, Codul Muncii
    Stiripescurt.ro, stiri si ziare romanesti Mediasind.ro, Federatia Romana a Jurnalistilor

    Ziare pe net

    Arhive