Conflict deschis între Statele Unite şi Rusia în aceste momente. 755 de diplomaţi americani din patru mari oraşe vor fi expulzaţi. Vladmir Putin a anunţat aceasta acum, pe postul public de televiziune.
Rusia deja se pregăteşte de un război cu Occidentul
Este vorba despre o replică faţă de noile sancţiuni împotriva Rusiei, adoptate recent de Congresul american. Preşedintele rus mai spune că două proprietăţi ale Statelor Unite la Moscova vor fi confiscate.
Conflict deschis. Măsuri punitive luate de Rusia contra Statelor Unite
Vladimir Putin a subliniat că ţara sa ar putea lua în considerare şi alte măsuri punitive la adresa americanilor. Legea privind noile sancţiuni la adresa Rusiei a fost trimisă spre promulgare lui Donald Trump. Acesta a anunţat că nu-şi va folosi dreptul de veto.
Conflict deschis. Rusia reacţionează cu sancţiuni contra SUA
Noile sancţiuni privesc o serie de companii şi oameni de afaceri de la Moscova. Aceştia nu vor mai putea face comerţ cu Statele Unite.Vineri, ministerul rus de externe a anunțat că de la 1 septembrie efectivele Ambasadei SUA la Moscova și ale consulatelor americane din Rusia se vor reduce cu 455 de persoane.
Putin a precizat că în reprezentanțele diplomatice americane din țara sa încă mai lucrează peste 1000 de angajați. Expulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite.