Cernahoschi. Laura Cernahoschi. SRI. Cotidianul. VoxPublica

Share

Da, am fost ofiţer în SRI“, recunoştea pe 6 ianuarie 2010 Laura Cernahoschi, fosta şefă a secţiei externe de la “Cotidianul”. Ceea ce trebuie să înţelegem este că nu e apanajul presei din România faptul că un ofiţer sau un fost ofiţer de informaţii devine jurnalist de succes.

Astfel de inşi sunt folosiţi de serviciile de informaţii din întreaga lume, inclusiv din statele avansate economic, democraţii tradiţionale, pentru operaţiuni acoperite.

O operaţiune acoperită poate fi, de exemplu, cea prin care ţi se serveşte ţie, american de rând, faptul că nişte arabi care nu ştiu să piloteze un Cesna pot reprezenta Al-Qaeda în a ataca Turnurile Gemene din centrul financiar-bancar al New-York-ului, pilotând un Jumbo-Jet.

Până când americanii să-şi fi dat seama că au fost manipulaţi, au trecut ani de zile, apoi aceştia au preferat, cum preferă şi acum, să ignore subiectul, să se comporte ca şi cum acesta nu ar exista. Manipularea a reuşit. Oricum, a-ţi recunoaşte ţie însuţi adevărul, că ai fost manipulat de nişte oficine de informaţii, nu rezolvă nimic. Omul simplu nu gândeşte în categorii mari, abstracte.

Chiar dacă Laura Cernahoschi ne spune acum că a ieşit din SRI dându-şi demisia, aşa cum îţi dai demisia de la Violeta SRL, după ce a fost demascată, nu trebuie obligatoriu să o şi credem.

Mai ales că simte nevoia să revină şi să explice că dintr-un serviciu secret nu ieşi neapărat, aşa cum se spune, doar cu picioarele înainte, adică un contract cu un serviciu secret nu durează pe viaţă. Să o credem?

Laura Cernahoschi putea foarte bine să plece de la SRI ca de la Violeta SRL, ori putea la fel de bine să spună doar acest lucru.

Să primească o hârtie de la SRI în acest sens, să-l tragă-n cărămidă pe Doru Buşcu, să se angajeze la ziar şi să mai şi ajungă pe funcţie apoi, pentru a executa, la momentul potrivit, la ordin expres, anumite misiuni de intoxicare a opiniei publice.

Şi dacă aş avea în faţă toate articolele scrise de ea, ca şi toate paginile făcute de ea, ca şef de secţie, şi tot nu m-aş edifica în totalitate. Iar aceasta pentru că există posibilitatea ca misiunea fetei la “Cotidianul” să fi fost numai una de supraveghere informativă tăcută. Ce se întâmplă în redacţie, ce se discută, cum şi cine decide ce apare în această publicaţie.

Ca să nu mai spunem că există redacţii, precum grupul celor prin care a trecut Cernahoschi, în care chiar este un avantaj o (fostă) relaţie de conculimbaj cu un serviciu secret. Ai lucrat pentru ăia? Tentant, înseamnă că eşti antrenată!

Să mai spunem că un motiv al acestui mod de selecţie aiuritor al personalului tău este tradiţia securistică tipică organelor de presă ale lui Sorin Ovidiu Vântu. Am mai scris şi repet că, pe vremea când Vântu deţinea ziarul “Curentul”, unii redactori din centrala de la Bucureşti, aflaţi în delegaţie în interes de serviciu, au descoperit stupefiaţi că sunt supravegheaţi permanent de securiştii lui SOV.

Mai amintesc aici fără nici o plăcere ceea ce am mai scris, că odată un coleg de la “Curentul” m-a sunat pe mobil şi, când l-am întrebat de ce îmi apare un număr format din 562.000 de semne şi cifre, mi-a explicat, relaxat, că “e instalaţia de ascultare”. Deci ei ştiau foarte bine cel puţin despre existenţa instalaţiei de ascultare.

Moţul pe tort este că la un moment dat în redacţia acestui ziar a izbucnit un scandal monstru, când jurnaliştii au descoperit că le sunt ascultate telefoanele de serviciu, nişte aparate Sony-cărămidă cu difuzor culisant, pe care mulţi colegi şi le aduc aminte şi pe care multă vreme cei din această redacţie care le primeau le purtau cât mai la vedere, ca pe un semn al puterii, al faptului că fuseseră “îndrituiţi”.

Iar fiecare cuvinţel al acestor oameni era monitorizat la sânge. Uite, cam aşa cu Laura Cernahoschi şi colaboraţiunea domniei-sale cu Serviciul Român de Informaţii.

Share